Zid!

" Împletind tristețea cu nimicul am reușit ca după lungi și imense sacrificii să ridic zidurile de piatră. După atâta vreme cetatea ce mi putea oferi liniștea, siguranța și ocazia de a mă odihni în tihnă în clipele dureroase s a transformat dintr un vis în realitate. Orbit de dorința de a duce la bun sfârșit mărețul vis am încetat să mai trăiesc cu adevărat. M am izolat de lumea exterioară , am încercat să conserv frumosul și să alung răutatea, iar treptat , treptat am evitat să mai arunc măcar o singură privire în jurul meu. Abia la final când punând ultima cărămidă am terminat, m am întors plin de încredere și speranță spre lumea pe care odinioară o părăsisem. Cu sufletul strivit de emoție și cu miile de amintiri ce mi invadau mintea speram să regăsesc neschimbat universul părăsit. Timid am deschis poarta spre tărâmul în care îmi lăsasem trupul, sentimentele, prietenii , nemurirea și viața. Speranța s a transformat într o dezamăgire cruntă. Peisajul își pierduse strălucirea, razele soarelui stingându se în praful monotoniei și al singurătății. Doar vântul și ceasul împietrit au rămas parcă o tristă mărturie a vremurilor de odinioară. Disperat, cu ochii în lacrimi am început să i caut pe cei care au plecat, uitând parcă să l anunțe pe bietul om ce mânat de dorința oarbă de a construi un nou univers în care frumusețea și doar binele să conducă a pierdut timpul atât de prețios.
M am rugat ca totul să fie doar un coșmar și cuprins de nebunie am început să i strig pe fiecare sperând că voi primi măcar un singur răspuns. În zadar m am zbătut și târziu mi am dat seama că singurele ce au rămas alături de mine sunt doar amintirile. Am căutat apoi un bilețel, unul ce ar fi putut să mi explice plecarea lor și să înlăture misterul în care mă afundam. Am găsit doar sentimentul singurătății închis într o cutiuță de aur rămasă parcă cu un scop anume.
M am luptat cu atâta ardoare să construiesc zidurile, să readuc grandoarea și fericirea de altădată, am încercat să preschimb râul lacrimilor de sânge în iubire, să transform coșmarurile în vise, dar am reușit să capăt doar tristețe, singurătate și indiferență. Îngrozit de mirosul de moarte ce a pus stăpânire pe tărâmul unde trăiam odinioară am început să fug, să închid ochii și să revin spre cetatea pe care am construit o. Dărâmat de finalul neașteptat am încercat să distrug zidurile, iar bucuria a fost înlocuită de un sentiment de răzbunare, de mânie către lucrurile frumoase, către cei care m au părăsit. Nu am reușit decât să alung și ultima fărâmă de bunătate și speranță și să transform zidurile în ruine, ruinele în interiorul cărora mi am pierdut libertatea și viața. Mi am construit propriul mormânt, iar totul a fost din păcate doar o capcană. Una în care am pășit  de bunăvoie, neștiind întunericul în care mă rătăceam puțin câte puțin până în clipa când mintea mi inundată de zecile de mii de amintiri mi a suflat soluția prin care aș fi putut scăpa pentru totdeauna de tortura fără limite. Am încercat să vorbesc de unul singur sperând că voi putea învinge țipetele îngrozitoare din trupul meu. Nu am reușit și rămas fără vreun strop de curaj și mândrie mi am plecat fruntea în mlaștina păcatelor. Rămas fără vreun gram de onoare, fără vise și cu trupul plin de răni am încercat să mă ridic și să nu capitulez în fața timpului și a întunericului.Prea târziu însă!Mi am pierdut trupul, puterea , visele , i am alungat pe cei din jurul meu și deși mai aveam doar un suflet pătat și rănit am încercat să i ofer aripi și să l alung spre tărâmul nemuririi. S a prăbușit lângă trup, iar eu am pierdut definitiv ultima șansă de a mai salva o parte din mine. Am închis demult ochii, iar acum aștept într un ger năprasnic ca ultima bătaie a inimii să ia sfârșit, iar mintea să capete liniștea atât de mult căutată." 
  El CiD 
                                                El CiD se retrage definitiv!