Tăcere

" Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
   Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
   Şi aşteptaţi să vorbesc.

    - De unde să-ncep?
   Credeţi-mă, credeţi-mă,
   despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
   despre soartă şi despre şarpele binelui,
   despre arhanghelii cari ară cu plugul
   grădinile omului,
   despre cerul spre care creştem,
   despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
   şi înainte de toate despre marea trecere.
   Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
   aşa de mult să plângă şi n-au putut.
   Amare foarte sunt toate cuvintele,
   de-aceea - lăsaţi-mă
   să umblu mut printre voi,
   să vă ies în cale cu ochii închiși."

                                                   Lucian Blaga

   Voi lăsa timpul să aștearnă praful peste cuvintele amare, să-nvăluie

  prezentul în mantaua tăcerii, iar eu mă voi retrage în spatele trecutului!                

Read more »

Dumnezeu nu a murit!

" Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri."

  Dumnezeu nu a murit! El va rămâne întotdeauna în inima, mintea și sufletul meu. Doar suflul său îți poate aducea dragostea, fericirea, împlinirea și liniștea. Fără protecția Sa omul devine un biet  muritor, o resursă infinită de durere și întuneric, un trup care va părăsi această lume înrobit de răutate, un trup ce și pierde strălucirea și la final își pierde identitatea. Credința nu s a născut din teama oamenilor și nu a reprezentat niciodată vreo barieră în calea cunoașterii, ci dimpotrivă a oferit oamenilor eternitatea și a înfrânt timpul. Din păcate oamenii aleg efemeritatea, aleg durerea, dezamăgirea, refuzând darurile, adevărul și iubirea. Omul zilelor noastre mimează totul. El nu iubește, ci doar joacă un rol ieftin în postura de îndrăgostit. Dragostea nu înseamnă un rând așezat pe o foaie, nici măcar o promisiune sau vreun cuvânt rostit în negura nopții. Ea nu se naște din dor, din nevoia de a nu fi singur, ci întotdeauna din dorința de a oferi persoanei iubite inclusiv viața. Dragostea înseamnă sacrificiu, iar cum majoritatea oamenilor nu cunosc încă tainele acestui cuvânt continuă să joace această comedie. Alungarea lui Dumnezeu din inima și sufletul tău reprezintă o singură moartea, cea a ta! Așadar încearcă să aduci în fiecare zi un strop de lumină în sufletul oricărui om, iubește din tot sufletul și fără rețineri și oferă i sufletului tău aripi, aripi spre nemurire! 

Read more »

Eu

"Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristețe.
Orice om pe care l-am iubit și nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri.
Voi care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți. "
                                                                                                                         (G.B) 

Read more »

Noaptea

"Am rămas ca întotdeauna același copil plin de vise, cu obrazul brăzdat de lumina firavă a lunii, având întotdeauna privirea încețoșată de amintirile ce și desfășoară grandoarea în valurile nepăsătoare, asemenea viselor ce și iau zborul și își pierd sufletul în hăul realității. Trupul meu a rămas o simplă statuie, una blestemată să și caute nemurirea doar printre semințele întunericului, călăuzit de imaginea ștearsă a unui tablou uitat într un colț al lumii, plin de praf și având alături doar un timp muritor, înțesat de ură și degradare. Trăiesc doar pentru a recăpăta rămășițele unui suflet demult apus, aruncat în bătaia vântului! El reprezintă singurul fir al vieții, al acestui blestem de a trăi veșnic! Doar noaptea îmi oferă o mică bucată de viață, dar din păcate toți oamenii trăiesc doar ocrotiți de lumina marelui împărat și niciodată alături de întuneric și singurătate. Dacă aș avea o singură secundă de libertate aș povesti fiecărui om că numai viața și visele îți pot oferi nemurirea și fericirea deplină. Răutatea, răzbunarea și singurătatea aduc doar suferință, un gol absolut și o pată de neșters pe fruntea oricărui sfânt! Dar vorbele mele ca și cuvintele se izbesc ca întotdeauna de un zid de netrecut și se întorc împotriva mea. Credeam că țipetele, urletele pot îndrepta privirea vreunui om spre statuia acoperită de praf și uitare și astfel aș fi putut să aduc în mijlocul acestui ocean de necunoscut un strop din lumina plină de viață și speranță. Acum sunt nevoit să caut cutiuța pe care am cedat o marelui stăpân și să încerc să pun pentru totdeauna capăt acestei înțelegeri. Mi am lăsat acolo inima și sufletul pradă întunericului și deznădejdii, închise pentru eternitate. Îi simt bătaia tot mai aproape asemenea unui concert fără sfârșit, dar diferit de fiecare dată. Nu aș fi putut să o las vreodată moștenire întunericului , dar el a fost singurul ce mi a promis un strop de nemurire și o bucățică de liniște. M am înșelat amarnic, iar acum nu mai pot recăpăta viața de altădată, nu pot găsi măcar o singură ieșire. Am ales demult finalul și atunci când voi găsi cutiuța o voi zdrobi și arunca pradă trecutului, iar eu voi păși alături de ea spre tărâmuri apuse în negura timpului!        "

Read more »

Măști de sticlă

 ''Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim.
 Lumea e plină de măști de sticlă. Te uiți și nu le vezi. Mângâi fața unei femei și nu simți masca asta de sticlă. Se  îmbrățișează doi amanți și nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută și nu simt. Mama își crește copilul și nu simte cum odată cu obrazul se lărgește și masca de sticlă. Nu, aceste măști nu se văd. Dar opriți-vă undeva, vroiam să le strig, și țipați, cereți ajutor, amenințați. Imediat veți observa măștile de sticlă. Figurile rămân impasibile. Fiecare își vede de viața sa, sub clopotul său de sticlă. Într o zi, în mijlocul pieței am făcut această experiență. Era duminică dimineața și toată lumea se plimba. Deodată m am oprit și am început să țip. Nimeni nu s a apropiat de mine să mă întrebe de vreau. Trecătorii au iuțit pașii și în câteva clipe în jurul meu era gol.(O.P) "

Read more »

Viața unui copil

" Pașii mei își pierd urmele în deșertul nemărginit, un tărâm luminat doar de flăcăra unui timp apus! Întreg universul își scaldă prezentul în râul plin de lacrimi, plin de întuneric și durere. Sunt osândit să mi leg speranța de apa ce și urmează nepăsătoare destinul printre dunele de singurătate. Fiecare pas pare a avea același sunet, sunetul unor amintiri strivite de timp și realitate presărate în nemărginitul pustiu. O singură privire spre trecut și aș ajunge alături de visele moarte, dar oare cum aș putea să mă opresc știind că o secundă de odihnă îmi poate spulbera ultima șansă de a mi continua drumul. Am trecut de la speranță la disperare, de la așteptare la nerăbdare și deseori am depășit granițele logicii. Mi am învins propriile vise și am reușit să mi continui drumul călăuzit doar de lumânările așezate pe o coală de hârtie, mici plute ce și urmează drumul spre eternitate. Majoritatea sunt strivite de vânt și aruncate pradă valurilor timpului, aducând visătorilor nu speranța, ci deznădejdea, durerea și întunericul. Încerc să alung singurătatea ascultând doar concertul amintirilor strivite de urmele pașilor mei. Am cerut doar un strop de necunoscut, iar acum m am trezit în mijlocul unui ocean, în mijlocul unui deșert situat la granița realității. Nu aș fi putut să pătrund în mijlocul acestui univers decât oferindu i marelui stăpân inima, o bucată de suflet și deasemenea marele vis. Am renunțat la viață pentru un strop de necunoscut, dar nu am reușit decât să mi transform trupul într o statuie, iar sufletul a devenit doar un sclav al efemerității, unul obligat întotdeauna să ofere întunericului o picătură de lumină și speranță. M aș fi crezut de neînvins, intangibil, situat deasupra tuturor, alături de trecutul măreț. Visam la nemurire, dar am ajuns într un pustiu absolut, într un glob de sticlă având alături doar trecutul  și imaginea ștearsă a unui mare luptător. Nu am decât o singură opțiune, una lipsită de un viitor luminos, legată doar de speranța unui alt tărâm. De aceea singurul care nu și pierde vreodată sensul e râul. Iar eu sunt nevoit să i urmez drumul său și în același timp să aflu destinația miilor de vise. Credeam că pustiul îți poate oferi liniștea, împlinirea și poate alunga firele lipicioase ale indiferenței și monotoniei! Numai că fiara din sufletul omului prinde rădăcini puțin câte puțin și sugrumă treptat bucuria și lumina mult prea firavă. Acum după atâția ani sunt de de nerecunoscut, un pustnic ce și a uitat până și numele , unul aproape de nebunie și degradare. Dar nu mi am uitat scopul și cu ultimele puteri pășesc alături de valurile râului. Am alungat speranța spre trecut și cu un regret amar cedez și cel din urmă vis. În clipa când nu  voi mai putea plăti birul, când ultima bucățică de lumină s a stins voi fi pierdut pentru întotdeauna. Nu pot decât să mă rog ca acest univers infinit plin de întuneric și singurătate să aibă măcar o singură ieșire, o crăpătură prin care aș putea să las înțelegerea deoparte și să mi recapăt inima și sufletul."
                                  

Read more »

OCTAVIAN PALER

 

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic.

Au trecut 85 de ani de la nașterea maestrului Octavian Paler. Pentru mine reprezintă un geniu, un mare caracter, unul dintre puținii români care prin opera lor au lăsat o moștenire neprețuită acestei țări. Aș vrea să i mulțumesc pentru cuvintele pline de vrajă, pentru sfaturile utile și nu în ultimul rând pentru dragostea imensă față de România. Sunteți singura persoană căreia îi simt și îi voi simți întotdeauna lipsa, domnule Paler!    

Read more »