27.11.2012

Sacrificiu

"  De ce? O simplă întrebare retorică, două cuvinte care mi sfârâmă orice bulgăre de încredere și câteva litere încrustate atât de adânc pe aripile gândurilor încât îmi e imposibil să mi uit măcăr o secundă nedumerirea. Unde au dispărut oamenii? Unde-i iubirea, unde-i respectul, unde-i sufletul lor? Mă uit la fiecare om și rar, tot mai rar zăresc o sclipire de viață în inima și în ochii lui. Oamenii nu mai știu ce înseamnă mila, sacrificiul, răbdarea, lupta și de aici au uitat ce înseamnă viața. Au uitat că suntem datori să luptăm zi de zi pentru cel mai neînsemnat vis, au uitat cât de frumos e să întinzi brațul tău celor care au nevoie, au uitat că un om înseamnă mai presus de toate un amestec între trup,minte și suflet. "


17.11.2012

Un surâs

 "  Surâs de toamnă târzie și o durere atât de vie, născută parcă din mijlocul unor amintiri contradictorii, amintiri luminoase prăfuite de greutatea a două decenii ce și împletesc culorile cu imaginile sfâșietoare rupte din trupul unui an apus. După ani la rând în care mi am jucat rolul am decis că a sosit timpul să renunț, să las în spate chipul victimei, să mi smulg masca și să mi zdrobesc ultimele rămășițe ale sufletului. M am zbătut în propria-mi mlaștină și chiar de am știut unde-i cel care m a doborât mi am întors privirea, am alungat orice gând și am început să i caut în mijlocul haosului trupul lui, trupul celui care m a lăsat prizonierul acestui război. Am simțit abia acum, acum când inima mi-e atât de rece, când sufletul se zbate neputincios că cel pe care îl căutam, cel împotriva căruia luptam a fost de la început în interiorul meu, iar cu fiecare secundă trecută a țesut în jurul inimii fire de gheață și întuneric. Așa am ajuns să nu trăiesc nici în viitor, nici în trecut sau prezent, să nu simt nici frigul, nici căldura, un copil incapabil de a deosebi bucuria de tristețe, un om pentru care tăcerea absolută înseamnă totul. Mi au mai rămas doar trei imagini neclare și dorul imens de persoana care a plecat în urmă cu un an, singurul om căruia îi simt lipsa și o voi simți întotdeauna. Pe fundația celor patru lucruri îmi voi clădi totul: sufletul, inima și mintea . "

06.11.2012

Viața



                       “ Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte. ” 
                                                                                                                           Schopenhauer

04.11.2012

Joc

Haos, trecut, îndoială și același joc fără capăt, același tunel ticsit de întuneric și mii de drumuri întortocheate, prăfuite de uitare mi au rămas moștenire. Un labirint în care sacrificiile sau visele își pierd suflul în mantaua misterului, tărâmul în care fiecare strigăt, pas întărește stratul de pânză din jurul tău. Sunt nevoit să mi port povara în mijlocul unei furtuni: nu mi pot da seama dăcă prezentul mai există sau e doar o iluzie a trecutului, nu pot distinge durerea sau fericirea, nici măcar pământul unde zac nu mai reprezintă o certitudine. Sufletul meu pare că se adâncește într-un hău infinit, o cădere fără final, iar puținele secunde în care nu mai simt căderea par doar simple iluzii. Nu sunt o victimă, poate doar una a propriei nebunii în care am ales să trăiesc. Îmi aduc perfect aminte de clipa când mi am ales atât de încrezător rolul în acest joc, poate e singura imagine care a rămas neatinsă în această mlaștină. Au fost atâția ani în care m-am tânguit, am țipat, am învins și am fost învins, atâtea vise care au plecat și nu s au mai întors, sentimente care au pierit sau au renăscut, dar dintre toate aceste lucruri pe care le am pierdut sau câștigat am rămas cu ruina de odinioară, cu imaginea unui copil și a unui înger și cu liniștea neclintită. Știu unde am greșit, nu mi voi uita greșelile, voi lăsa alunga orice urmă de lașitate și-mi voi asuma întreg destinul. Nu mă voi retrage și nici nu mi voi mai deplânge soarta, o să alung însă toate iluziile, visele, o să las vocile din mintea-mi să piară sub cărămizile ruinelor, iar eu o să mi închid ochii și am să uit orice imagine, orice chip și sunet. " 

 

" Cu mine se petrece ceva. O viață de om. "

 

31.10.2012

O inimă

 " M-am temut de tăcere, de faptul că nu aș mai putea rosti vreun cuvânt sau măcar scrijeli o singură literă, că inima mea își va pierde suflul prin ungherele înghețate ale sufletului. Fără inimă nu reprezint nimic, poate doar un simplu trup înghețat în mijlocul unui pustiu. Un pustiu ce nu există, unul spre care credeam că am reușit să i tai toate legăturile, să i șterg imaginile zugrăvite în mintea-mi. Nu am încercat nici măcar să mi imaginez ziua aceea, dimineața în care mă voi trezi și nu voi mai simți nimic, nici golul, nici durerea, nici bucuria, ci doar o liniște sfărâmătoare și un sentiment de resemnare, de capitulare. Că nu voi mai putea scoate vreun sunet și mi voi accepta rolul de martor pentru eternitate. Îmi e tot mai greu să mi rup visele de imaginile acestui deșert, să ascult melodia tot mai stinsă a inimii și cu ultimele puteri mă zbat și încerc să respir, să pot simți iar mireasmea prezentului, să aud iar ticăitul ceasului și pașii tăcuți ai timpului. E singurul vis ce nu s a stins, visul pentru care voi lupta zi de zi până la sfârșit. "

 

13.10.2012

Labirint


Cât timp a trecut? O secundă, o zi, un an sau o viață? O viață de om irosită... Am crezut că omul are libertatea de a alege: un drum sau o viață. Însă viața e un drum și drumul o viață. Suntem prinși în mijlocul acestui labirint fără a avea măcar o simplă imagine descătușată de acest tărâm, ne rămâne doar posibilitatea de a alege un drum spre același final. Am încercat deseori să înțeleg care ar fi scopul acestui labirint, de unde venim și care-i rostul alegerilor noastre? Am avut iluzia că aș putea să opresc totul dacă aș rămâne nemișcat în mijlocul aceluiași loc, dar labirintul e într-o continuă schimbare, într-o mișcare pe care nu o poți împiedica și astfel abandonul, refuzul de a continua să joci același rol într-o piesă care se repetă la infinit nu face decât un singur lucru: închide treptat toate ieșirile din jurul tău și peste ani te vei trezi singur în fața unui zid de netrecut și singura opțiune a ta va fi așteptarea, așteptarea finalului. Voi părăsi acest loc cât încă zidul nu mi acoperă întreg sufletul și chiar cu prețul nebuniei voi căuta în fiecare porțiune, voi alege orice drum chiar dacă în mintea-mi știu deznodământul. Poate acesta e scopul acestei călătorii, să lași teama și siguranța, să ți umpli inima de speranță și să cutreieri orice loc din imensul labirint. "    



24.09.2012

Lumină

      

"  În lumină m am născut și-n întuneric am să pier, departe de toate visele, izolat în universul clădit din rămășițele trupului. Ce voi lăsa moștenire? Nimic, nici măcar o umbră sau o amintire, vor rămâne însă rândurile scrijelite în piatra sângerândă, lanțurile ruginite și o mare de întuneric și necunoscut. Nu credeam vreodată că omul își poate lega viața între semnificația a două cuvinte simple: a cere și a aștepta. Am cerut lumină și am primit lumină, raza care ar fi  putut să mi lumineze drumul spre casă, spre tărâmul pe care l am părăsit demult, pământul unde-i o parte din mine. Flacăra s a stins și a transformat totul în lacrimi de foc, picături ce hrănesc cu ani și bucăți din suflet, părți uscate de trecut. Am învățat un singur lucru: orice strop de lumină străin de sufletul tău arde, transformă totul în scrum și niciodată nu ți poate vindeca rănile, nu ți poate lumina calea spre visul tău. Așteptarea îți poate aduce doar rolul unui jucător de șah orb, rolul în care rațiunea își va pierde esența cu fiecare mutare, rol pe care vei fi nevoit să l joci până la o înfrângere, înfrângerea ta. Așteptarea macină viața oricărui vis, ea poate fi atât de înșelătoare încât îți poate oferi efemerul ascuns sub aripile eternității. Misiunea noastră nu va fi îndeplinirea viselor, nici măcar așteptarea sau dorința de a primi, ci doar lupta, o luptă dusă până la capăt. Celelalte își pierd rostul și însemnătatea. Există o singură soluție pentru a putea îndepărta firele întunericului și a-ți lumina calea spre vis: lumina trebuie să vină din interiorul tău și orice s ar întâmpla să nu uiți că scopul va fi întotdeauna să păstrezi flăcara sufletului aprinsă. E singura cale de a atinge eternitatea. "
   

16.09.2012

Portret de toamnă

  " N-am să te iert vreodată, toamnă! N-am să te iert că mi ai oferit brațul tău și mi ai condus visele spre realitate, n-am să te iert că m ai iubit și ai vărsat mereu o lacrimă peste chipul meu ars. N-am să te rog să mi cruți viața, aș vrea însă să mi iei totul, să nu mă mai  părăsești vreodată, să nu mă lași pradă gerului și uitării. Am rămas singur, dar am învățat să te iubesc, am învățat ce înseamnă dorul, am învățaț să privesc omul direct, să nu mi închid ochii și să nu mi plec fruntea în fața durerii lui. Te caut de atâta vreme și abia acum am aflat sensul cuvintelor tale, știu că inima mea va fi întotdeauna o mică parte din sufletul tău și am să te rog ca peste zeci de ani să mi înfășori trupul în mantaua frunzelor tale, să ți pot simți mireasma în fiecare clipă și să ți pot auzi glasul pentru eternitate. Să pășim împreună pe aripile amintirilor, să mi porți sufletul în brațele tale, să plutim lin spre anii copilăriei. Te iubesc și te aștept! "


15.08.2012

Dorință

  " Aș vrea să pot visa, să pot păși pe același drum și să respir mireasma dulce a serii cu fiecare celulă a trupului, să mi las mintea pradă tăcerii, să alung orice gând departe și să rămân întins pe covorul rece al pământului zile întregi, să ascult doar bătăile inimii și ticăitul ceasului, să mi las sufletul să plutească alături de freamătul vântului tomnatic. Aș vrea să pot sta alături de copilul de odinioară,să mi las rațiunea înlănțuită în aceeași odaie cu trecutul, iar trupul să mi fie acoperit de frunzele răpuse și sufletul să l pot oferi viselor toamnei. Am nevoie de tine... toamnă. "


13.08.2012

Drum

   M aş fi retras... Dacă nu aş fi pronunţat în trecut câteva cuvinte simple, cuvinte pe care am jurat să le respect şi să le transform într-o barieră, o limită peste care nu aş fi putut trece niciodată, aş fi lăsat totul în urma-mi şi nu aş mai fi risipit nicio secundă pentru a încerca să înţeleg principiile lumii în care trăim. Nu m aş fi zbătut să înţeleg orice anomalie, să caut un strop de bunătate în greşelile sau în purtarea oamenilor şi aş fi lăsat onoarea trecutului, aceea de a-şi scrie propria istorie şi de a interpreta adevărul. Ştiu că nu mai pot continua în acelaşi tipar, nu din neputinţă, ci doar pentru că aş risca să mi transform sufletul într-o copie a sufletelor responsabile de portretul lumii de azi. Nu ştiu dacă aş putea spune că am suferit sau am fost fericit în această perioadă, dar cu siguranţă pot afirma că am dus o luptă continuă şi am avut nevoie doar de puţină nebunie şi de foarte multă răbdare pentru a continua. Nu am căpatat nici măcar acum liniştea şi împlinirea, dar ştiu că orice pas îmi apropie mintea şi sufletul de universul pe care l am visat de atâta timp. Nu am găsit omul pe care l am căutat, dar acest eşec nu mi oferă dreptul de a afirma inexistenţa lui, ştiu însă că undeva el există, a fost sau va fi. Din tot acest trecut am învăţat că din orice îndoială poti obţine o certitudine, că din haos se poate naşte liniştea, am învăţat să lupt în fiecare secundă, în fiecare minut şi oră pentru a trăi. Am învăţat să preţuiesc fiecare clipă, fiecare amintire, am învăţat să sufăr alături de cel îndurerat, am învăţat să acord oricărei fapte importanţa cuvenită şi mai ales să uit trecutul, chipul sau numele unui om. Voi încerca să mi trăiesc viaţa fără a mai interacţiona cu orice om, cuvânt, gând sau sunet care mi poate aduce doar un simplu drum către o prăpastie şi nu un zbor spre eternitate.



02.08.2012

Liniște

  " Glasul s a stins. A fost acoperit de vocile lipsite de rațiune, de țipetele grotești ale oamenilor, de tânguirile și urletele sufletelor strivite. Nu mai recunosc glasul omului neajutorat de cel fals, nu pot să fac diferența între dezamăgire și răzbunare, între iubire și ură. Singura soluție va fi să las tăcerea să mi conducă pașii spre tărâmul său și să încerc să nu mai răspund vreunei lovituri primite, să i las să calce peste sufletul și inima unui om care nu a uitat și nu va uita scopul vieții. "


" Fă-ți datoria oricând, totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuţi."

30.07.2012

Testament

  În acest haos al prezentului, furtuna în care România a fost târâtă de aripile comunismului, ne au mai rămas doar câteva cuvinte moştenire. Rânduri ce au luat naştere în trecut, un trecut în care onoarea, demnitatea şi respectul aveau o mare însemnătate, vremuri în care românii s au sacrificat pentru viitorul acestei ţări. Azi trăim într-o Românie dezbinată, o Românie secătuită de lăcomia unor oameni fără caracter, o Românie în care un monstru născut în perioada comunismului ne vorbeşte acum despre democraţie, un om ce se înalţă deasupra personajului Nae Caţavencu şi ridică barierele demagogiei şi limitele ridicolului la un nivel de neînchipuit. Un laş ce se agaţă de orice cuvânt pentru    a şi menţine funcţia, un om ce şi a pierdut ultimul strop de onoare ignoră azi milioane de români. Nu fac parte dintr-un partid şi nici nu sunt partizanul vreunei tabere, ci doar un simplu om dezgustat de tupeul şi lipsa de bun simţ ce caracterizează o mare parte din clasa politică actuală.

„ Români, fraţi dragi şi încercaţi
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
Cu sudoarea muncii strămoşeşti;
Vouă vă închin toată durerea şi nădejdea mea.
De douăzeci de veacuri stăm înfipţi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de douăzeci de veacuri stă Traian înfipt în stânca Romei.
Ca şi Columna lui Traian suntem unde am fost şi rămânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc... Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor."

„Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură. Poporul românesc n-a cucerit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el cuvântul a fost întotdeauna sfinţit. Şi el a ştiut să răspundă de veacuri la prietenie cu frăţietate şi la înţelegere cu recunoştinţă. Că din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze în cantităţi considerabile pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără s-o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului. Este una dintre cele mai periculoase acuze fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne zbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca: Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt. Au pierdut românii, toţi românii, dintr-o dată calităţi de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului, etc, etc. Este cu putinţă aceasta? Desigur, că nu. Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui, găsim dezlegarea enigmei. Într-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritar în minoritari. Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-a slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în dezbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajba dureroasă şi în apucături neomenoase. De aceea ştiu că tu sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine, că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei sunt multe. Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale . că râvneşti să nu-ţi mai vezi copii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea de griji şi te sărăcie. Ştiu că tu bogatule, eşti tulburat pentru că ai voit pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşi. Căci să ştii bogatule, că averea ta ne e scumpă dacă este curată, fiindcă e a ţării, că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta bucuria tuturora. Şi tu cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi azi ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi viaţa în umilirea sărăciei."

„Puterea unui neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui neam în lume şi în Istorie, se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată."

„De aceea vă chem pe toţi din toate generaţiile şi din toate clasele ca să înfăptuim marea chemare a Istoriei noastre... Daţi Patriei ce este mai bun în voi, fiindcă azi se toarce sub ochii voştri, soarta de veacuri a lumii şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea. Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temelia Neamului şi a Civilizaţiilor nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social ci pentru a le supune toate - din libera lor pornire - marilor comandamente naţionale."

„Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină, muncă."


                                                                                        Mareșalul Ion Antonescu

13.07.2012

Mască


"   Mă tem că nu mai pot pronunţa vreun cuvânt, că nu voi mai putea suporta greutatea literelor mâzgălite pe albul hârtiei şi orice strigăt va deveni curând un amestec de sunete indescifrabile. Raţiunea, miile de gânduri fără rost mi au năpădit viaţa, au sugrumat visele şi au aşezat întreg pâmântul deasupra sufletului meu. Trăiesc într o lume dezrădăcinată de orice urmă de prezent, o lume a gândurilor oarbe, a amintirilor şterse, un tărâm în care nu mi pot recunoaşte nici chipul, o lume în care mă simt atât de înstrăinat de cel de odinioară încât rareori mai simt un strop de viaţă în suflul bătăilor de vânt. Sunt atât de rare clipele pe care le simt, atât de puţine secunde care reuşesc măcar să mi aducă sentimentul că odată am trăit... Chipurile oamenilor se şterg în fiecare zi, iar singurul gând rămas e cel de revoltă, cel care îmi reproşează neputinţa mea de a uita orice nume, orice chip şi mai ales numele, prezentul şi viitorul meu. Niciun vis, nicio vorbă nu poate pune capăt acestui gând, nu reuşeste să rupă lanţurile temniţei şi să mi elibereze sufletul de aripile raţiunii. În anii aceştia nu am reuşit să aflu un singur răspuns, nu am reuşit să mi explic de ce oamenii din jurul meu par tot mai departe de mine şi de ce oare chipul lor capătă pe zi ce trece trăsăturile unuia necunoscut mie? Până într-o zi când m am privit minute în şir în oglindă şi nu am reuşit să mi aduc aminte de chipul omului spre care priveam, nu mi aminteam nici măcar numele meu sau vreo imagine a trecutului. Atunci am aflat şi răspunsul: tot ceea ce am văzut, toţi oamenii din trecut aveau sub chipul, sub sufletul, sub zâmbetul lor, sub orice cuvânt sau sentiment o mască, mască ce în timp s a erodat, iar ei au devenit pentru mine străini, chipuri de nerecunoscut. Masca pe care şi eu am purtat-o... Nu pot trăi fără suflet, fără iubire, fără dor, fără adevăr, iar singura mea opţiune pentru a mi recăpăta inima şi viaţa va fi să smulg această mască. "   


                 "  Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere."

02.07.2012

Octavian Paler



Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic.

17.06.2012

Ruine

" Am evitat o singură luptă: războiul împotriva trecutului, împotriva amintirilor, împotriva unei vieţi imaginare, viaţa zidită pe fundaţia viselor ce urmăreau doar firul dreptăţii, singurele care încercau să modeleze adevărul pur, să rescrie trecutul şi să i îndrepte paşii spre drumul corect. Trecutul nu moare atâta timp cât mintea, inima şi sufletul unui om păstrează vii imagini frânte şi prăfuite de timp. Oamenii trăiesc doar prin noi, întâmplările prind viaţă doar atunci când rădăcinile lor se prind în interiorul nostru, noi putem conserva totul: chipul unui om care nu mai există, visele care şi au pierdut vlaga şi suflarea, amintirile neînsemnate şi implicit un întreg univers. Mi a fost teamă să nu mi respect jurâmântul, să las din mâna-mi frâiele unui trecut la care am fost condamnat. Mi am propus să nu plec niciodată, să râmân şi să păstrez orice chip, orice amintire în prezent, să aduc trecutul în prezentul meu, să dau viaţă chipului celui care a plecat, să nu i las amintirile să rătăcească în haos, să nu piară sub talpa indiferenţei. Am luptat din răsputeri pentru a mi respecta promisiunea şi am reuşit cu mari sacrificii, drumul fiind presărat doar de suferinţă şi rătăcire, capcane ale pustiului. M am rătăcit de mii de ori, dar niciodată nu mi am pus întrebarea dacă visul acesta mi ar putea aduce şi un strop de prezent şi nu doar de trecut. Am trecut peste tot, peste dorinţele mele, peste viitorul meu, peste trupul, inima, mintea şi sufletul meu doar pentru a substitui prezentul cu trecutul, doar pentru a mi demonstra că un om poate râmâne nemişcat dacă îşi doreşte îndeajuns, că un simplu om poate opri timpul. Singurul lucru care m a împiedicat, cel ce nu m a lăsat să înfig ultima lovitură de sabie în trupul firav al timpului a fost adevărul, un târâm construit pe o imagine falsă nu poate aduce decât întuneric şi răutate, chiar dacă aceasta oferă un orizont lipsit de greşeli şi nu imaginea reală, cea plină de erori şi purtări lipsite de orice strop de bunătate. Ar fi înţelept oare să subestimăm valoarea adevărului, să rescriem trecutul pentru a nu permite ca ultima imagine a unui om să spulbere orice amintire placuta? Nu! Adevarul partial îşi pierde însemnătatea, dreptatea îşi pierde scopul, iar toţi cei care încearcă să conserve trecutul ar trebui să lase realitatea să construiască totul. În momentul în care eşti condamnat la uitare singurul lucru demn pe care îl poti face e să respecţi dorinţa călăului, să rupi orice imagine a sa, să i laşi chipul să rătăcească în neant, să oferi trecutului posibilitatea de a conduce amintirea celui care a plecat spre tărâmul uitării. Voi pastra vie doar imaginea celor care nu au putut să aleagă, cei ce au fost nevoiţi să plece, iar restul vor rămâne doar simple ruine, fără nume, fără importanţă, chipuri ce şi pierd conturul şi esenţa. "
 

                             " Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea. "

02.06.2012

Singurătate

"  Singurătatea e un  amestec miraculos de uitare, putere, speranţă, durere, regret şi împlinire. Un amestec plin de contradicţii, fără gust, fără miros, nici negru, nici alb, un amestec ce înlocuieşte sunetul cuvintelor cu tăcerea paşilor săi. Singurătatea îşi schimbă chipul în funcţie de sufletul omului, celor fragili şi lipsiţi de putere le împlântă în inimă doar teama şi deznădejdea, iar destinul lor va fi înlânţuit de un viitor mort şi fiecare secundă va aduce regretul şi mai ales un argument fals ce încurajează sufletele înconjurate de mantia singurătăţii să i acuze pe cei din jur pentru pustiul lor. Ar trebui să ne asumăm răspunderea pentru fiecare alegere făcută, iar dacă într o zi ne vom trezi în faţa unui deşert sau a unui hău infinit singurul lucru care ne poate salva nu va fi egoismul, nici acuzaţiile către cei pe care îi considerăm vinovaţi de eşecul nostru, ci doar conştientizarea şi asumarea greşelii noastre. Acestea două îi oferă omului posibilitatea de a tăia pânza dintre sufletul său şi pustiu, alungă orice strop de teamă  şi îi îndrumă paşii spre trecut, exact în faţa celor două drumuri: cel cunoscut, spre deşert şi moarte şi celălalt care ne poate oferi o altă şansă. Pentru cei ce nu cunosc teama singurătatea poate reprezenta calea spre eternitate, oglinda de care avem nevoie pentru a reteza părţile uscate, bucăţile infectate de boală, egoism şi răutate. Singurătatea te poate distruge, dar oare nu merită să ţi asumi acest risc ştiind că ea poate oferi omului putere fără limite, iubirea absolută? Omul adevărat, sufletul fără crăpături, iubirea absolută, gândurile măreţe, toate au luat naştere în mijlocul deşertului, au îmbinat neputinţa cu durerea, lacrimile cu nisipul, posibilul cu imposibilul, întunericul cu lumina.    
 În mintea mea răsună glasul unor cuvinte citite, uitate pe coala îngălbenită de timp, cuvinte ce mi au rămas adânc întipărite: După părerea mea, cel mai mare profesor de dragoste este singurătatea. Aşa cum cel mai bun profesor de certitudini este îndoiala."

” A trebuit să plătesc scump ca să realizez puţinul pe care-l am. A trebuit să renunţ la atâtea lucruri, pe care mi le doream, să întorc spatele atâtor drumuri ce mi se deschideau înaintea ochilor. Mi-am sacrificat visele în numele unui vis mai mare. Pacea sufletească.”

01.06.2012

Răsărit

Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Dacă-i vom da ascultare copilului pe care-l purtăm în suflet, ochii noştri vor reîncepe să strălucească. Dacă nu vom pierde contactul cu acest copil, nu vom pierde contactul cu viaţa.”

                                                                                                                       Paulo Coelho


20.05.2012

Inima

 " Cuvintele, raţiunea, timpul, prezentul, toate şi au pierdut statutul, acum sunt doar firişoare de nisip ce şi pierd urma şi esenţa în mijlocul unei furtuni. Cuvintele ne îndreaptă paşii spre tăcere, raţiunea spre nebunie, prezentul către trecut, iar timpul îşi uită misiunea şi ne lasă prizonierii unui tărâm atemporal. Mi am lăsat destinul în mâna raţiunii şi m am trezit respirând doar trecut, un trecut atât de bine conservat încât nu mai pot face distincţie între trecut şi prezent. Aveam nevoie de acest trecut, fără această fortăreaţă aş fi construit doar turnuri de nisip şi orice luptă ar  fi avut un singur deznodământ. Dacă oamenii şi ar da seama de neputinţa mea, de fragilitatea zidurilor erodate, dacă unul singur ar încerca să mi nimicească acest univers aş pierde totul. Doar chipul meu împietrit şi imaginea apusă a unor ziduri de netrecut au ţinut departe de cadavrul meu haita de lupi înfometaţi. Ezitarea şi dorinţa lor de a mi lăsa trupul în braţele singurătăţii mi au adus oportunitatea de a mi trata rănile, de a elibera inima din lanţurile reci ale robiei şi durerii. A trecut mult timp de atunci, zile în care am reuşit să mă ridic, să mi scutur veşmântul de praful întunericului, să mi şterg fruntea de sângele viselor măcelărite şi să las orice durere în trecut. Acum e mult prea târziu, loviturile lor se sting în lumina sufletului şi alungă departe visul lor de a triumfa. Am ales nemurirea, mi am abandonat destinul în braţele sufletului, niciodată eternitatea nu poate fi înfrântă de armele efemerului."



           "Numai cu inima poţi vedea cu adevărat ceea ce este invizibil pentru ochi."

07.05.2012

Ploaia

  "Să vină ploile atunci când sufletul mi e gol, atunci când ochii mi au secat şi sufletul are nevoie de lacrimi. Atunci când frunzele pomului vieţii îşi pleacă destinul în faţa soarelui neîndurător, atunci când visele uscate au nevoie de picăturile unei noi vieţi. Să pot respira astfel în ţărâna trecutului şi a prezentului, să pot menţine vie necontenita bătaie a inimii,  să pot pluti spre ţârmul viitorului. Să vină ploaia! "


                                        "Cuvinte goale - nori ce trec fără să lase ploaie."


04.05.2012

Paradis pierdut

"Aș scrie despre iubire... Despre viață, despre trecut și viitor, despre durere și fericire, dar mă tem că am pierdut orice cuvânt în mijlocul acestei așteptări fără capăt. Nu mai pot distinge chipul oamenilor, nu mai pot oferi viselor viață și nici amintirilor scena pe care își desfășoară zi de zi filmul prăfuit. Îmi e teamă de neant, de faptul că într o dimineață mă voi trezi mutilat, fără inimă și suflet, având doar trupul și mintea unui muritor. Dacă lumânarea din sufletul meu s ar stinge, dacă inima ar înceta să bată, dacă ochii mei și ar pierde lumina sunt sigur că nu voi mai exista, voi fi înfrânt pentru totdeauna. Fără iubire nu sunt nimic, fără durere nu aș simți atingerea bucuriei, fără dor, fără credință nu aș putea supraviețui nici măcar o singură oră în mijlocul unui deșert al singurătății.Toate au un rol, unul esențial, iar fără una singură toată armonia, perfecțiunea s ar pierde și vor apărea fisuri ce și adâncesc zi de zi granițele pentru ca în cele din urmă să fărâmițeze sufletul omului în mii de bucăți vulnerabile. "


                            "Să mori nu este nimic; înspăimântător este să nu trăieşti. "




08.04.2012

Zi


" O singură zi și voi pleca...Doar câteva ore încărcate de nerăbdare și speranță, ore în care încerc să las deoparte orice vis și să aduc pentru ultima oară în lumina prezentului imaginile apuse ale trecutului. Sunt amintiri prăfuite, scăldate în lacrimi, picturi ce și pierd grandoarea și luciul sub talpa grea a timpului. Am revăzut de mii de ori zidurile falnice ale cetății de odinioară, chipurile nelipsite de viață ale oamenilor plecați și mai ales trupul și sufletul copilului de altădată. Voi închide amintirile, numele, trecutul în spatele ruinelor de acum și fără vreun strop de regret voi lăsa focul să mi mistuie viața și puținele ziduri rămase. Doar știind că nu există niciun loc în care aș putea să mă retrag voi rămâne până la sfârșit pe câmpul de luptă. Nu va exista acasă, nu voi mai avea niciun singur motiv să mă întorc, ci voi râmâne prins pentru totdeauna în mijlocul acestui război. Știu doar că sfârșitul înseamnă înfrângere, știu că orice luptă câștigată nu înseamnă nimic și că secunda următoare îmi poate aduce doar o săgeată otrăvită în inimă. Nu îmi e teamă de necunoscut, de eternitate, de o luptă continuă, de durere, de singurătate și nici măcar de fiara din sufletul meu. Sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc despre această luptă fiindcă orice sunet, orice tânguire, orice cuvânt scrijelit reprezintă o mărturie dureroasă a slăbiciunii sau a dorinței mele de a capitula. "     



06.04.2012

Somn

   "Am dormit mult, atât de mult încât mi am uitat scopul, am alungat orice urmă de amintire a războiului și am încercat să uit totul, să las în urmă orice luptă și ideal, iar în final să mi semnez capitularea. Războiul acesta mi a zdruncinat întreaga ființă, mi a dezbinat gândurile și visele și a condus sufletul meu în mijlocul deșertului. M am amăgit și am sperat că o secundă de liniște ar putea să mi întărească cugetul și să mi ofere posibilitatea de a mi aduna forțele risipite. Doar că am uitat un singur amănunt : viața râmâne o luptă continuă, iar orice clipă încărcată de nesiguranță, orice pas înapoi te poate zdrobi pentru totdeauna. O singură secundă și eu am pierdut lupta de o viață, am pierdut pâmântul câștigat în ani, pâmântul stropit de sângele și viața a milioane de vise frânte. M am trezit înconjurat, lipsit de orice ajutor, fără armură, îmbrăcat în zdrențe și având chipul brăzdat de durere și trecut. Am pierdut orice strop de lumină, iar orice lovitură a dușmanului e învăluită în mantaua tăcerii și mi poate aduce finalul. Am de ales între a mi semna capitularea și a râmâne  pentru totdeauna într o stare de adormire până la final. Din păcate și prima și cea de a doua îmi aduc doar înfrângerea... Știu că sunt singur, că nu mai sunt decât o imagine scorojită a unui luptător, o statuie erodată de atâtea lupte, dar poate cel mai important mai am un stop de iubire și credință păstrate în interiorul inimii. Am pus la îndoială puterea lor și am pierdut timpul căutând omul nelipsit de acestea două, omul care prin simpla lui purtare mi ar fi adus aminte de puterea iubirii și a credinței. Am găsit doar suflete stoarse, inimi uscate de o iubire rea, o iubirea neîncrezătoare, plină de răutate și durere, suflete pline de nepăsare, suflete strivite și izolate într o mlaștină a banalului. Nu învinuiesc omul, nici nu aș putea vreodată și nu aș vrea ca eu să atribui înfrângerea mea oamenilor. Sunt singurul vinovat! Nu voi mai râmâne, ci cu ultimul strop de putere și hrănindu-mi sufletul cu iubirea și credința din inimă voi porni războiul. Războiul împotriva mea și a dușmanului, iar în clipa când voi reuși să zdrobesc porțiunea din suflet infectată voi putea să mi las sufletul și viața în mâinile Celui care a rămas în fiecare secundă alături de sufletul și inima mea. "



23.03.2012

Departe


" Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
 ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
 Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
 chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

 Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
 pe frunţi albastru ger,
 pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
 în bulgăre de ţărână
 o lacrimă sau sâmbure de cer.

 Nu mai calcă pe pământ
 cine calcă-n suferinţă.
 Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
 ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

 Tată, carele eşti şi vei fi,
 nu ne despoia, nu ne sărăci,
 nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
 Alungă pe aceea doar care destramă,
 dar nu pe-aceea care întăreşte
 fiinţa-ntru fiinţă.

 Fă ca semenii noştri,
 de la oameni la albine,
 de la-nvingători la biruiţi,
 de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
 că există pretutindeni şi această suferinţă,
 până astăzi şi de-acum înainte
 singura legătură între noi şi tine. "


22.03.2012

Zbor

"Am încetat lupta! Mi am pierdut sabia, demnitatea și chipul nepătat sub cerul murdar al acestui război fără sfârșit, au trecut ani de la prima luptă, ani care nu și au respectat misiunea și m au lăsat pradă unui timp mort, un timp incapabil să aducă vreun strop de viitor în sufletul meu. Am încetat să trăiesc și am rămas doar o stranie nălucă într un univers imaginar, un univers întunecat, unul tainic, lipsit de viitor, presărat doar de prezent și de o singură imagine ștearsă a unui trecut îndepărtat. Am încercat să i ofer sufletului aripi, să l alung spre alt târâm, locul ce i ar putea aduce o picătură de viață și ar nimici lanțurile robiei. Am fost înfrânt, iar zborul plin de măreție și speranță a mușcat nisipul întunericului, iar aripile sufletului s au frânt pentru totdeauna. Am rămas prizonierul acestei lumi, târâmul ce sugrumă ultima fâșie de lumină, strivind șansa unei noi vieți a acestui luptător. Mai am doar câteva vise, vise ce se nasc, luminează preț de o secundă și se sting în mocirla acestui lac înghețaț de sângele amintirilor. Atunci când ultimul vis va muri voi râmâne singur în fața necunoscutului și a întunericului pentru eternitate."



                                     " Nu putem începe să murim decât uitând."

14.03.2012

Trup și suflet

  " Nu voi uita niciodată, nu voi lăsa timpul să mi fure cea din urmă imagine a trecutului, ci vreau ca ea să mi rămână adânc sculptată în aripile sufletului. Respir trecut, visez trecut și trăiesc în trecut. A trecut atâta vreme de la ultima clipă trăită încât aș putea să părăsesc acest tărâm fără niciun regret, ani în care eu mi am semnat propria sentință, ani în care am uitat să lupt pentru viitor. Am uitat de fiecare dată scopul meu și mi am târât trupul în mii de lupte fără rost, am încercat să apăr dreptatea, să nu las trecutul uitat într un colț obscur al acestei lumi, să lupt pentru onoare și adevăr, să nu mă las vreodată prizonierul lucrurilor lipsite de esență și să nu mi plec fruntea și să accept anomaliile lumii de azi. O parte din mine a murit în trecut! O parte din inimă, o parte din suflet și minte, toate s au stins sub ochii mei, iar eu nu am putut să mi întorc privirea, ci cu ochii în lacrimi mi am continuat nesfârșita luptă. O singură clipă de melancolie mi ar fi atras întreg sufletul în oceanul morții și aș fi fost învins pentru totdeauna. Am auzit în schimb râsul plin de răutate al oamenilor din jur și am simțit până în măduva oaselor răutatea și indiferența lor, egoismul și ura nemărginită. Oricât m a durut lucrul acesta am mers mai departe, nu a existat altă opțiune decât înainte și așa va rămâne. Nu am uitat însă să iubesc, să lupt, să zâmbesc și în același timp să plâng, nu a murit însă credința și speranța din sufletul meu, ci doar teama, ura și răutatea.  "


06.03.2012

Copil

"  Voiam neapărat să mă întorc, să pot păși iar pe tărâmul realității, să pot ajunge la mormântul copilului răpus de uitare și răutate. Au trecut ani de atunci, ani în care eu am rătăcit căutându mi un modest așezământ în care aș fi putut scăpa de orice gând, orice vis și aș fi rămas singur în odaie cu trecutul. Știam în clipa când am părăsit acest târâm destinul bietului copil, condamnat la întuneric și singurătate de oamenii care odinioară mi au fost alături, dar cu sufletul sfâșiat și cu obrazul brăzdat de miile lacrimi i am sărutat fruntea și i am promis solemn că mă voi întoarce și voi alunga orice strop de pâmânt și moarte de pe trupul și sufletul său și vom rămâne pentru totdeauna împreună. Nu a trecut nici măcar o secundă în care să uit zâmbetul său, să i las chipul să rătăcească în ghearele timpului, ci de fiecare dată visam ziua minunată în care aș putea să mă întorc și să l strâng în brațe. Nu am găsit locul în care speram că voi căpăta liniștea și rațiunea și mistuit de un dor groaznic am hotărât să mă întorc... Am săpat zi de zi panâ i am găsit trupul, iar apoi m am rugat și i am oferit micuțului o parte din inima, sufletul și viața mea. Pentru ultima dată i am suflat viață și i am promis că niciodată, dar niciodată nu l voi părăsi, ci vom rămâne veșnic împreună. Știu că nu am reușit să capăt nemurirea sa, dar pentru fiecare secundă în care timpul va veni să și ceară birul și implicit să i sugrume viața copilului voi plăti tributul din anii ce mi au rămas. Doar așa vom putea supraviețui amândoi în această lume inundată de indiferență și ură, o lume a oamenilor nepăsători, a oamenilor bolnavi de egoism și invidie, o lume inițial nemuritoare devenită mult prea degradabilă. Vom râmâne doar noi doi...   " 





03.03.2012

Stea

    "  M aș întoarce... M aș întoarce pentru totdeauna, aș părăsi pustiul și l aș lăsa moștenire timpului, aș înceta să mai stropesc zidurile de nisip și aș lăsa glasul tainic al vântului să și înfășoare mantaua în jurul ruinelor. În atâția ani nu mi aș fi imaginat vreodată că aș putea învăța gustul amar al uitării, dar timpul m a învățaț totul. Mi a oferit o palmă, o palmă părintească peste un obraz plin de încredere, unul mult prea visător și lipsit de orice urmă de îndoială. Am crezut ani la rând că singura armă a omului de a lupta împotriva uitării ar putea fi tocmai acest război. Din păcate chiar de vei reuși să menții nestinsă flacăra chipului drag al unui om va fi de ajuns ca el să rupă ultimul fir către tine și vei cădea în hăul amintirilor. Singur nu vei putea menține vie imaginea trecutului, iar oricât de mult ai încerca nu vei reuși să joci rolul celui care a ales să ți abandoneze chipul în ghearele trecutului. Ești condamnat la uitare, la pustiu și amăgit uneori de cel ce te a izgonit, cel ce alege să se întoarcă  doar pentru a zdrobi ultimul tău vis și a-ți aminti durerea din sufletul tău și mai ales faptul că te a abandonat. Așadar îți va rămâne o singură opțiune: aceea de a prețui fiecare secundă, fiecare cuvânt ca și cum acesta ar fi ultimul, fiecare zâmbet și imagine. Într o lume atât de nesigură aceasta poate fi singura ta certitudine. Voi părăsi totul și mi voi urma steaua abandonată cu mult timp în urmă, ea e singura ce mi poate aduce liniștea și mai ales imaginea clipelor din trecut izolate într un colț al sufletului, imagini șterse și icoane fără chip și viață ce și pierd seva printre dunele de praf și întuneric.
    "

27.02.2012

Lupta

"   În cea din urmă clipă, atunci când flăcara speranței se stinge și sufletul se simte zdrobit de suferință și durere, atunci când lupta pare a lua sfârșit, când ochii și au pierdut ultimul strop de lumină în infinitul întuneric voi lăsa trupul și mintea pradă dușmanului și mi voi aduna doar rămășițele unui suflet bolnav. O inimă ciopârțită, un singur vis și câteva amintiri mă vor însoți în noua viață, restul le voi lăsa moștenire trecutului. Pare imposibil să ți învingi dușmanul și mai ales să lupți împotriva ta atunci când abia mai poți respira, atunci când dezamăgirea ți a cuprins întreaga minte, dar liniștea, onoarea, curajul, credința și mai ales iubirea îmi pot oferi aripile spre târâmul visat. Mă rup de propriul trup, de amintiri, de trecut, de durere și dezamăgire, de teamă și de miile de vise fără niciun viitor, de oamenii care mă târâsc în mocirla aceasta și plec, plec departe, atât de departe încât îmi voi uita numele, trecutul și chipul. O singură dată mă voi întoarce... " 


 

26.02.2012

Iubire


21.02.2012

Decizie

"   Am rămas mut... Mut la durerea celor din jur, mut în fața vieții și mai ales am încetat să lupt alături de ceilalți oameni. Simt cum sub pielea oricărui om, sub zâmbetul său, în interiorul său dezamăgirea și durerea cresc în fiecare zi, în fiecare secundă se ridică și așteaptă să spargă inima omului. Durerea, dezamăgirea nu sunt și nu vor fi niciodată demne de a rămâne alături de noi precum amintirile, ci trebuie lăsate să se stingă în propria cenușă. În caz contrar acestea vor râmâne mereu în interiorul nostru și își vor crește influența asupra gândurilor și a viselor noastre, iar în cele din urmă vor reuși să ne coordoneze pașii. Ca om nu mai cred decât în iubire și Dumnezeu... Fără aceste două lucruri lumea mea nu ar mai exista! A sosit timpul să luăm o decizie... Am stat mult prea mult timp uitându ne indiferenți la suferința altor oameni, clipe pierdute în zadar, secunde pline de nehotărâre, teamă și rareori indiferență. În această lume nelipsită de hazard omul poate fi încadrat în doar trei categorii: prima și deasemenea cea mai numeroasă este reprezentată de oamenii ce luptă împotriva viitorului, împotriva noastră și a urmașilor noștri, cea de a doua categorie reprezentată de martorii indiferenți, temători sau nehotărâți sunt cei ce privesc retrași măcelul, iar din păcate cea din urmă categorie va fi cea a persoanelor ce luptă împotriva haosului, a întunericului și a distrugerii. Au rămas tot mai puțini și din păcate în ultimii ani puțini au cutezat să și pună mintea și sufletul în slujba viitorului, ci au evitat pe cât posibil adevărul și au încercat să uite faptul că lumea se află într un continuu război, că orice trup sănătos este lăsat mulțimii însetate de sânge, au uitat drama și chinul prin care trec acei oameni ce se zbat zi de zi pentru binele tuturor. Nu suntem la un spectacol, nici măcar la teatru, ci în fața unei lupte în care trebuie să alegem între două lucruri:  viitor sau final. "

"  Trebuie să iubești cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt."


10.02.2012

Nebunie

 "  Curând îmi voi uita numele, voi alunga amintirile și voi lăsa tăcerea să mi poarte aripile spre pânza țesută de slujitorii tăcerii. Orice cuvânt împărtășit, orice zâmbet și mai ales orice vis m au trădat și mai devreme sau mai târziu și au întors armele spre sufletul meu. M am luptat cu răutatea oamenilor, m am luptat cu durerea și mai ales am dus un război crâncen împotriva mi. Orice sunet, orice șoaptă îmi smulg o părticică din inimă și după ce cutreieră altarele pâgâne și își scaldă trupul în mocirla întunericului se întorc cu un singur scop: să fure și cel din urmă strop de viață și să mi așeze o cărămidă peste inima ce le a oferit odinioară suflare. Sunt descumpănit de aceste purtări, dar niciodată nu m am gândit cu adevărat să mi părăsesc locul, ci doar deseori am fost nevoit să mi sacrific o parte din suflet și să evit situația în care aș fi nevoit să mi calc peste inimă și gândire, deși nu puține au fost aceste clipe, aceste secunde în care am zburat atât de jos încât am simțit suflarea rece a dușmanului. M am ridicat de fiecare dată cu un zâmbet pe chip și nu am lăsat niciodată ca mirosul groaznic al sfârșitului să mi sugrume liniștea și stăpânirea de sine. Știu că la capătul oricărui zbor voi cunoaște gustul nisipului, dar nu renunț la nicio luptă și de fiecare dată nu voi ezita să mi întind aripile spre orizontul vieții. Mă voi întoarce totdeauna și indiferent de situația și mai ales de mlaștina în care voi fi prins nu voi ezita să ofer oricărui neajutorat un strop de ajutor, un cuvânt, o faptă neînsemnată ce i ar putea aduce o picătură de putere, un ajutor mărunt ce i ar mâna pașii spre lumea cunoscută și nu l ar lăsa să rătăcească în această junglă lipsită de reguli și rațiune. Dar pentru a izbândi neajutoratul va trebui să învețe valoarea faptelor și a gesturilor și mai ales să învețe că oricât și ar dori un om să ia asupra i problemele noastre nu va reuși, ci îți poate oferi doar un mic imbold, impuls pe care dacă nu vei reuși să l gestionezi cum trebuie vei pierde lupta definitiv. Să încercăm să lăsăm deoparte impresiile, să uităm numele durerii și al răutății și să pășim fără frica că vom fi înfrânți în iureșul acestui război numit viață. Vă pot spune că nimic și absolut nimeni nu vă poate dobârî entuziasmul, nimic nu vă poate aduce înfrângerea, ci singura ce poate face acest lucru va fi teama din sufletul vostru, teama de eșec, neîncrederea în forțele voastre. Niciodată o luptă între David și Goliat nu va fi câștigată de un David temător, cu sufletul încercat de sentimentul deznădejdii și îmbibat de teama înfrângerii. În clipa când ve ți porni la luptă încărcați de acest sentiment nu ve ți cunoaște decât gustul previziunilor voastre și nici măcar nu ve ți putea să vă plângeți sau să sperați că ve ți căpăta admirația învingătorilor. Războiul nu i pentru oamenii slabi, nici pentru cei înrobiți și nici măcar pentru aceia ce nu cunosc adevăratele taine ale lumii acesteia. Singura soluție care le va râmâne acestor oameni va fi să evite pe cât posibil lupta, să și lase viața la îndemâna lucrurilor și să nu încerce niciodată să spargă granițele târâmului în care au fost încadrați de proprii semeni. "


     

29.01.2012

Lupta

"   Râmâi alături de inima mea, de sufletul meu de copil, alături doar de amintirile parfumate ale unei vieți zbuciumate și nu mi părăsi trupul în ghearele timpului, ci aruncă l departe în mijlocul oceanului, în mijlocul necunoscutului și a miilor de lacrimi. Nu există început, nici sfârșit, ci doar o continuă luptă, o luptă lipsită de grandoare, o luptă împotriva realității, a destinului. 
Viața este și va râmâne o luptă continuă, un război ce nu suportă amânare, o luptă fără sfârșit, un război împotriva unui dușman invizibil, unul care atacă mișelește, nelipsit de egoism și viclenie! Oricât ai fi de rănit și lipsit de orice strop de putere niciodată nu va cuteza să ți împlânte pumnalul și în cele din urmă să poți căpata statutul de învins. Va aștepta întotdeauna ca tu să ți pierzi ultima fârâmă de onoare și demnitate, ca tu să zdrobești trupul speranței și să ți asumi întreaga înfrângere. Singura ta opțiune de a râmâne teafăr în nebunia acestei furtuni nu va fi asumarea destinului, nici măcar retragerea, ci doar ca tu să distrugi orice zid de apărare din jurul sufletului, să zdrobești orice mască din jurul tău și să aștepti loviturile cu inima deschisă, cu mintea limpede și sufletul îmbibat de liniște. Orice încercare a ta de a te retrage și de a spera într o continuare a războiului în viitor, orice atac cu scop final îți va aduce doar cicatrici, vise moarte și amintiri dureroase. 
Vei căpăta statutul de învins doar în clipa când îți vei asuma acest rol și cea din urmă picătură de speranță va pieri în nisipul deznădejdii. "


" O viață mediocră poate fi justificată, Mai ales într o lume mediocră.Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne oprește să visăm fără măsură."


21.01.2012

Poezia

"....și n-ai înțeles că poezia e în primul rînd o formă a speranței....
Să cânte ploile tocmai atunci,
Când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc și ne dor,
când soarele arde și mâinile miros a îndoială,
când arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
când amintirile au gust amar și speranța e un cuvînt dificil
și cel care cântă ploile riscă să fie disprețuit și lovit...
pentru nebunia și curajul său care cântă ploile,
care cântă torentele când oamenii ridică brațele
rămân răstigniți în aer ca pe dealul Golgotei.
Cine să anunțe ploile....dacă nu poezia ?!
Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie...."
                                                                               Octavian Paler


08.01.2012

Eu

   Omul are o îndemânare extraordinară în a lipi etichete pe fruntea celor din jur, de a încadra fiecare persoană într o anumită categorie în funcție de gândirea celui care clasifică. Omul  nu poate fi clasificat, el nu este asemenea unui lucru lipsit de viață, unul ce își asumă rolul toată viața, ci întotdeauna omul își poate depăși granițele și poate străpunge hotarele categoriei în care a fost aruncat de semenii săi. De a lungul timpului oamenii m au încadrat în fiecare categorie, din cea a oamenilor lași în cea a celor curajoși, din cea a celor nebuni în a celor raționali, din cea a oamenilor retrași în cea a celor ce vorbesc prea mult, din cea a celor visători în cea a pesimiștilor. Am învățaț demult să trec peste orice cuvânt, atât de cuvintele răutăcioase, cât mai ales de cele pline de laudă, indiferent de numărul celor care mă bravează sau a celor ce mă critică voi rămâne întotdeauna la fel. Mă cunosc îndeajuns de bine încât cuvintele din exterior nu mi pot schimba imaginea, ele lovindu se doar de zidurile din interiorul meu. Nu am fost niciodată rece, iar puținele cuvintele scrise  pe acest blog nu se nasc din tristețe și neîmplinire, ci sunt doar sentimente, vise și trăiri. Oricât aș fi de melancolic, de izolat sunt și voi rămâne pentru totdeauna cu sufletul plin de liniște, lipsit de remușcări și îmbibat doar în credință și iubire. Sunt conștient că viața îmi va oferi mult mai multe greutăți decât vise împlinite, dar nu mi voi pierde niciodată zâmbetul și speranța indiferent de ceea ce se v a întâmpla. Nu îmi e teamă să pășesc peste orice durere, să las timpul să și spună cuvântul și niciodată nu mi voi pleca fruntea în fața acestei lumi trecătoare.  
 


07.01.2012

Tăcere

" Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Îţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie."
                                                                            (Nichita Stănescu)

05.01.2012

Rutină

 "  Zi de zi aceeași luptă în mijlocul unui trup mistuit de haosul timpului, un război crâncen între micile fârâme desprinse din sufletul unui luptător biruit de propriile sale vise și gânduri. M am chinuit să înțeleg capriciile timpului, dar după atâta vreme amarnică am reușit să aflu că singurul care influențează timpul e omul. Nu mă pot împăca niciodată  cu cei care au ales să și schimbe doar înfățișarea, cu cei care uluiți de grandoare sufletului au lăsat orice strop de respect în urmă și au plecat fără să și întoarcă vreodată privirea spre trecut. Trecutul, amintirile nu merită indiferența oamenilor, ci doar prin trecut și amintiri vom reuși să îndreptăm cursul destinului. O viață de om nu înseamnă doar viitor și prezent, vise și speranțe. Dăcă îți lași amintirile în voia sorții vei căpata în cele din urmă același destin, numele tău va piere sub greutatea anilor, iar chipul își va pierde treptat strălucirea, ajungând în cele din urmă alături de cadavrul trecutului. Lupta dintre inimă și minte, dintre suflet și trup sugrumă viitorul și nu i oferă decât ocazia unei vieți lipsite de libertate și gust, o viață amară a celor ce s au rătăcit printre dunele pustietății. Singura posibilitate de a supraviețui într un mod demn vieții, de a nu ți pierde onoarea și zâmbetul va fi aceea de a lupta împotriva mândriei, a furiei, a urii, a deznădejdii și implicit a întunericului. Inima, mintea, trupul, sufletul și visele nu trebuie învrăjbite una împotriva celeilalte, ci doar lăsate să devină un singur trup capabil de a lupta împotriva lucrurilor ce i sugrumă viața omului. "



Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons