29.06.2015

Secret

" După atâția ani, aproape 20 de ani în care am rătăcit să descopăr calea către victorie, ani în care mi-am legat trupul și sufletul de singurătate și durere, de ignoranță și patimi, de sensibilitate și dor, toate acestea pentru a ajunge la concluzia ce-mi zdruncină din temelii întreaga-mi existență. Acum conștientizez de fapt inutilitatea faptelor mele și ridicolul în care m-am zbătut în toată această perioadă, curiozitatea și încrederea oarbă în propriile puteri m-au împins mult mai departe decât limitele mele. Și astfel am ajuns atât de departe încât acum am nevoie de eforturi supraomenești pentru a face un simplu pas înapoi, atât de departe încât niciodată nu m-am simțit mai aproape de înfrângerea totală. N-aș putea și nici nu aș vrea să vă dau vreun exemplu, încerc doar să scriu aceste rânduri ca o scrisoare de adio către prezent, să pot astfel să-mi transpun și să substitui acest prezent cu trăirile interioare. Trăiesc doar câteva ore pe an, sunt atât de rare secundele în care îmi simt inima bătând încât deseori am impresia că rătăcesc printr-un tărâm uitat de timp, că nu m-am născut, că nu exist. Că viața aceasta nu reprezintă decât o simplă iluzie, o iluzie în care mă adâncesc cu fiecare clipă trecută.
 O iluzie ce a uitat să-mi mai ofere măcar o singură rază de lumină, un vis ce rupe total legăturile firave dintre mine și oameni. Niciodată nu m-am considerat om, am încercat să găsesc asemănări între mine și ei, să găsesc o simplă urmă ce m-ar fi încredințat că fac parte și eu din aceeași categorie. Nu am găsit absolut nimic, poate doar nebunie și o întrebare dureroasă: Unde mă îndrept? Au trecut atâția ani în care am mers din inerție, am visat, poate chiar și trăit din obișnuință, dar fără să am vreun țel anume. Rătăcirea e cuvântul perfect ce ar putea descrie ceea ce am trăit în ultima perioadă. Ceea ce extrem de dureros e că până și reușitele au venit din această rutină, fără să sper sau fără să mi le doresc vreodată. Peste toate s-a așternut însă un val de durere și suferință, de resemnare și conștientizare a unui lucru dramatic: omul nu mai poate fi salvat! Îmi rămâne însă o singură variantă, poate egoistă și de neacceptat: să mai salvez ceea ce pot din sufletul meu, să las frământările, deznădejdea, frustrarea, să realizez că nu pot face nimic și să mă retrag în propria-mi carapace precum melcul, să pot să lupt până la ultima suflare. Am rătăcit în toți acești ani ca în final să ajung în punctul de unde am plecat... Victoria înseamnă și va însemna un singur cuvânt: Dumnezeu! Toate celelalte drumuri duc în deșert și în final te predau în brațele morții absolute."


" Nu pot să uit și-mi pare rău, dar pot să iert și-mi pare bine! "

14.06.2015

Să nu uiți

Niciodată nu m-am gândit la înfrângere. Nu am luat-o în calcul vreo clipă, mi-am hrănit sufletul zi de zi cu propria-mi speranță! Speranță și abandon, două cuvinte ce definesc perfect relația dintre mine și cei din juru-mi. Și aparent am fost deposedat și de acestea două. Nu-i timpul să mă ascund, să pun durerea mea în spatele oamenilor, să încerc să împart înfrângerea mea cu cei din jur. Știam unde mă îndrept și am ales să merg tot înainte, știam că voi ajunge în punctul acesta, dar îmi era greu să-mi imaginez singurătatea absolută. Ciudat, viața și-a propus să-mi alunge orice urmă de îndoială, să-mi contureze un pustiu fără granițe, un deșert ce-mi permite să văd dincolo de întunericul lui, dar care zdrobește orice încercare a mea de a evada sau transmite un simplu strigăt de ajutor. I-am înțeles în cele din urmă forța, am înțeles că-i atât de puternic încât niciodată nu voi putea să-i sparg zidurile. Am totuși o mică întrebare către el, ai zdrobit fiecare celulă din trupul meu, m-ai întors inclusiv pe mine împotriva-mi, m-ai subjugat complet, dar ai uitat un amănunt mărunt: nu mă poți ucide oricât de slăbit aș fi și vei fi nevoit să stai, tu, marele învingător, vei fi nevoit să aștepti nebunia mea sau să aștepti neputincios ca timpul să facă ceea ce tu nu vei fi niciodată în stare. Poate sunt singur, învăluit într-un ocean întunecat, poate sunt zdrobit, poate nu mai am nici măcar un strop de forță pentru a riposta, dar să nu uiți acest lucru: Nu sunt nebun, inima-mi bate încă, iar sufletul se cutremură la fiecare amintire, la fiecare strop de durere și speranță. Iar eu îți promit că dacă voi reuși vreodată să mă ridic nu voi ezita nicio clipă și-ți voi împlânta pumnalul exact în mocirla pe care o consideri inimă. După care te voi lăsa să pleci, plin de rușine și încununat de nereușitele tale și lașitatea ta. Să nu uiți! "



09.06.2015

Cuvânt sau Tăcere

" Te-ai gândit vreodată că un simplu cuvânt poate salva o viață? Că un biet sunet poate aduce alinarea unui suflet aflat la marginea vieții? Că ai putea să împarți celui de lângă tine un strop de lumină, un strop de viață și bucurie și nu unul de tăcere? Nu! Niciodată! Ce rost ar avea probabil te întrebi... Ce rost ar avea viața unui cerșetor? Un cerșetor deposedat de ultima fărâmă de onoare, unul încolțit de un întuneric morbid. Azi am ales să tac, aleg să trec nepăsător pe lângă dramele din juru-mi. Ochii mei nu văd decât în față, nu văd decât propriul viitor, nu văd decât propria-mi dezumanizare. Azi aleg tăcerea... Te rog nu-ți întoarce privirea, îndreapt-o spre pământ și încearcă să uiți țipetele bieților osândiți, să extragi din ele umilința ce-i poate oferi mândriei tale fundația de care are nevoie. Asta e ceea ce ne învață viața! " 







Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons