Joc de iubire?

   "Într o lume erodată de valurile efemerității, fără suflare și speranță ne am făurit propriul joc. Am început încă de mici, atunci când nevoiți să părăsim raiul am pășit pentru prima oară pe tărâmul păcatelor și al morții. Am renunțat la nemurire și am plecat spre Pământ cu oarecare teamă și cu speranța că vom reuși ca după mulți ani să putem atinge din nou perfecțiunea. Impactul cu realitatea a fost nimicitor. Am pășit pe tărâmul bolilor, al durerii, al deznădejdii și mai ales al  universului în care binele nu reușește să alunge măcar o  mică o părticică din imperiul întunericului. Ne a fost încredințat fiecăruia câte un trup și o mică bucățică ruptă din rai închisă într o cutiuță îngropată în adâncul sufletului. Întorcând pentru ultima dată capul spre paradis am plecat cu oarecare teamă spre tărâmul oamenilor. Trecând granița am dat suflare vieții. Amintirile ne au părăsit, iar din grandoarea și nemurirea de altădată a sufletului ne am transformat într un firav trupșor, neavând decât o mică rază din iubirea Creatorului. Am tras adânc aer în piept, neștiind spre ce meleaguri se va îndrepta destinul nostru. Treptat am învățaț că sunetele fără noimă au un înțeles anume și am încercat să copiem totul. Trecând de la primul cuvânt la primul pas am realizat că străinii din jurul nostru sunt oamenii ce vor avea grijă de noi până vom reuși să ne desprindem aripile din lanțurile copilăriei. Ne au dăruit toate dragostea lor, ajutându ne să spulberăm dificultățile acestei noi lumi. De atunci au trecut mulți ani, iar noi mânați de dorința de afirmare am renunțat mult prea ușor la copilărie. Însă din păcate am realizat doar o copie a unui om, ne am transformat viața într un joc, un joc plin de minciuni și răutate. Oare când am uitat să trăim? Dezamăgiți de miile de nerealizări ne am creat propriul nostru univers, unul în care am încercat să omorâm singurătătea, să ne uităm adevăratele scopuri și să trăim doar din lucrurile oferite de acest tărâm al morții și al neîmplinirii. Însă vraja acestui univers artificial va dispărea în clipa când viața își va lua zborul pentru întotdeauna. Iar atunci omul sugrumat de teamă și încolțit de soldații întunericului își va da seama că nu a avut o viață în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o simplă imitație. Atunci va fi prea târziu să ceri iertare, să spui adevărul, să încerci să schimbi măcar un lucru minor și vei pleca de pe acest tărâm cu inima plină de regret și dezamăgire. Iubirea izvorăște doar din puritatea sufletului și a inimii și nu din egoismul și dorința noastră acerbă de a poseda viața unui om. A iubi înseamnă a dărui totul fără a primi nimic în schimb. A iubi înseamnă a fi alături de o persoană pentru întotdeauna și mai ales în momentele dificile. A iubi cu adevărat înseamnă a fi dispus ca în orice clipă să ți sacrifici viața pentru binele persoanei îndrăgite. Restul, dezamăgirea, frustarea, ura izvorâte din refuzul celor pe care îi iubești vor fi doar doar suflarea rece a răului ce crește și ți înrobește sufletul. Așadar noi nu iubim, ci din păcate doar mimăm un joc al iubirii. Nu știm decât să pronunțăm cuvinte fără rost, să promitem și în final să nu ne respectăm propriile afirmații. Pentru a spune te iubesc ar trebui ca fiecare dintre noi să și câștige dreptul acesta prin luptă,sacrificii, credință și onoare.  În cazul iubirii nu vor exista vreodată grade de comparație, iar a fi cu cineva doar pentru a înlătura singurătatea nu ți va aduce decât tristețe și în final doar izolare și mânie.Alungă nepăsarea, invidia din interiorul tău și încearcă ca în fiecare zi să plantezi o mică floare, iar peste ani sufletul tău nu va fi un deșert în care vântul singurătății va fi singurul tău amic, ci o grădină plină de viață, bucurie și împlinire."
El CiD