Nu!

" Nu!? E poate singurul cuvânt rămas alături de mine, singurul sunet ce nu-și lasă trupul strivit sub greutatea imensă a unei tăceri fără sfârșit. Nu există nici măcar o luptă în care aș putea să-mi așez întreaga speranță, a rămas doar o simplă alegere sau cel puțin iluzia uneia, o iluzie în care am continuat să cred la nesfârșit. O iluzie pe care construit-o în zeci de ani, un vis în care am adunat întreaga-mi viață și de care am legat aripile viitorului, o imagine scăldată de sacrificii, răni și o mare durere. Nu mă mai pot întoarce... Am uitat totul: drumul, visele, speranțele și mai ales chipul universului în care am trăit. Cuvintele mele sunt atât de îndepărtate de realitatea în care trăiesc încât deseori am impresia că totul e un vis. Un vis care m-a înlănțuit complet și din care nu mă voi putea rupe niciodată! "


" Când renunțăm la vise și ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de liniște. Dar visele moarte încep să putrezească înăuntrul nostru și ne infestează aerul în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte și putrezite fac aerul imposibil de respirat și ajungem să ne dorim moartea, moartea care să ne elibereze de certitudini. "
                                                                                                                  Paulo Coelho

Read more »

Gol

" Poate s-a oprit, poate strivită de atâta durere a decis să plece, să lase nisipul și durerea în urmă, să nu mai suspine în fața oricărei lovituri sau unui cuvânt tăios, să aleagă durerea eternă în locul unei frâmântări zadarnice. Știam că-mi va fi din ce în ce mai greu să o aduc la viață, să pot simți măcar câteva secunde căldura unui suflet ce nu rătăcește printr-un univers gol, rece și întunecat. Nu pot rezista fără ea, pot fi doar un copac fără rădăcini, uscat ce așteaptă ca timpul să sfărâme ultima rămășiță, să dispară cea din urmă  amintire . Doar așa mă pot integra în lumea această goală, fără esență, devenind lucrul pe care l-am evitat din răsputeri. Am crezut că pot construi o punte către acest univers, că-l pot atinge fără să mă îmbolnăvesc și iată m-am trezit acum cu trupul și sufletul infestat pănă în colțul cel mai îndepărtat. Mai am o singură luptă : să distrug cea mai rămas sau oare să mi aștept liniștit finalul? Am încercat să readuc la viață măcar o parte din ceea ce s-a stins, dar e mult prea tărziu, nu-mi răspunde nici măcar la țipete, nici lacrimile nu o pot trezi, iar copilul de altădată a devenit acum un necunoscut, fără nume, o simplă figură ștearsă.  "

Read more »

Ultimul cuvânt

" Poporul român… pentru poporul român este un cuvînt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpîn. Poporul e fără stăpîn, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa."

România a pierdut încă un sfânt, un om ce a luptat pentru adevăr și dreptate, un om ce a suferit timp de 17 ani în temnițele comuniste, omul ce a reușit să construiască din nimic un colț de rai, o lume în care simți că oamenii încă trăiesc, că au o inimă ce încă se mai zbate. Am avut ocazia ca în urmă cu trei luni să-l cunosc personal  pe Părintele Iustin. A fost o experiență copleșitoare și pot afirma cu tărie că niciodată în viața mea nu am simțit atâta căldură, liniște și emoție în suflet. 

" Anii grei pentru mine au trecut. Anii bătrâneții care mi s-au adăugat , au însemnat durerile și necazurile acestui popor. Dacă tu nu te gândești doar la tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile și greutățile aproapelui. Așa că eu chiar dacă sunt la 92 de ani , trăiesc totodată vârsta celui de lângă mine, fie că sunt de 25 de ani, fie că sunt de 45 ani. Și anii pentru mine nu mai sunt ani... Noi dirijăm timpul în raport cu nevoința noastră față de Dumnezeu. Sfârșitul lumii este sfârșitul nostru, pentru ca păcatele noastre cheamă mai degrabă mânia lui Dumnezeu . Și cu cât te nevoiești mai mult pentru celălalt , cu atât ești mai tânăr."

                                                      

Read more »

Abandon

" Am pierdut? Aveam o luptă, un suflet și un copil, o lume construită din nimic, un pământ zămislit din durere și adevăr, un tărâm și un vis de aripile căruia îmi agățam întreaga speranță, o luptă pe care am abandonat-o azi. Sau poate am pierdut-o demult, dar incapabil să recunosc înfrângerea m-am aruncat în propria-mi nebunie, neputință. Am uitat însă un simplu cuvânt : regretul... Am uitat că-s un om incapabil de a depăși regretul, incapabil de a trece peste cadavrul unei amintiri, am uitat că oricât aș încerca să sugrum vocea trecutului o amplific doar. Am uitat cine sunt sau cel puțin am încercat, am încercat să plec cât mai departe din fața-mi, să mă ascund sub aripa unei zile, săptămâni sau luni, să sper că vreodată te vei stinge în propriile țipete. Și în tot acest haos am ratat un singur detaliu, pe care îl aflu năucit abia acum, după ani în care te-am urât și am alergat în mijlocul celui mai îndepărtat pustiu pentru a mă descotorosi de glasul tău : Tu ești singura mea rădăcină spre viața și lumea aceasta! M-am trezit abia acum, atât de târziu încât vocea ta s-a transformat într-o șoaptă rătăcită, fără vlagă și fără puterea de a mai schimba ceva. Atunci când te vei stinge eu voi rămâne singur, orb și înlănțuit de aripile pustiului creat de mine. "

 

 

" De te abandonezi, nu mai suferi. Chiar tristeții de te abandonezi, nu mai suferi. "

                                              (A.R)

Read more »

Alegeri

 " Poți aștepta sau poți lupta... Sunt singurele cuvinte, puținele care au rămas agățate într-un colțișor întunecat al minții, o frază simplă rămasă abandonată de atâta timp. Iar eu mă zbat în fiecare zi să găsesc măcar un singur gând neatins de boala acelei fraze, să găsesc o simplă imagine, o amintire neînlănțuită de rădăcinile dureroase ale trecutului. Nici măcar una, nici măcar un vis rătăcit, un vis cruțat de așteptarea în care mă scufund. Simt cum fiecare zi smulge câte o particică din trup, inimă și minte, simt cum lupta se sfârșeste în aceeași așteptare mizerabilă, o așteptare care paradoxal dispune de o răbdare înfiorătoare. Am reușit s-o accept, să nu mă mai ascund în spatele unui adevăr închipuit, să nu mai caut cu atâta ardoare o legătură oricât de firavă între lumea reală și cea pe care mi am imaginat-o de mic copil. Nu voi renunța însă să cred în lumea acelui copil, să cred că vreodată am să văd împlinit în fața-mi un vis așteptat de zeci de ani: visul unui copil! "



                     " Dacă ar trebui să aleg între durere și nimic...aș alege durerea. "

Read more »

Decizie

 "   Am încercat! Am încercat să mă zbat, să lupt, să înlătur cuvintele mari din minte și să-mi sprijin măcar un singur vis, să nu-mi mai las sufletul în brațele timpului. Încerc să mi întorc privirea spre copilul din trecut, să evadez din rutina în care mă afund zi de zi, să mă desprind de rolul  actorului ce și-a uitat scenariul și a rămas agățat în frâiele unei așteptări fără rost. Trebuie să mă ridic, să iau tot ce mi-a mai rămas și să nu mă mai întorc niciodată, să uit c-am trăit atâția ani imobilizat într-un univers construit din resturile unei lumi bolnave. Trăiesc într-un gol absolut, nu simt nimic, nici durere, nici bucurie, nu mi aud nici măcar respirația sau bătăile inimii, mă simt ca o statuie, rece, fără strop de expresivitate, o bucată cioplită din piatră ce rămâne neschimbată în fața oricărui val sau încercări. Și acum îmi aduc aminte de îndârjirea și entuziasmul de la începutul luptei, m-am zbătut să înlătur anomaliile, indiferența și mai ales liniștea morbidă, să rup firul unei vieți imaginare și să pășesc nu pe iluzii, ci pe propriile vise. Nu m-am zbătut îndeajuns, nu am crezut în lupta pe care am dus-o și acum mă aflu pe malul celălalt, am ajuns să trăiesc în mijlocul tărâmului ce ar fi trebuit strivit. Mai am oare puțină conștiință încât să las deoparte indiferența, să înlătur duplicitatea și orice idee născută din haos? Aș putea oare să mă ridic din hăul în care mă aflu și să lupt pâna la ultima suflare pentru un simplu vis? Un singur lucru îl știu cu siguranță, a sosit timpul să aleg: trecut și doar un trup fără suflet sau să aleg prezentul? Un prezent lipsit de principiile ce-l caracterizează în momentul de față, un prezent în care rutina și indiferența dispar, un prezent în care lupta pentru atenție ia sfârșit, un prezent ce și lasă urma adânc în sufletul celui ce am fost și celui ce voi fi. Vreau să simt orice strop de viață în fiecare răsuflare și cu fiecare bătaie a inimii, să simt că sufletul meu nu i putrezit, că mintea nu acceptă erorile doar pentru că în nebunia acestei lumi oamenii au uitat ce înseamnă normalul, ce înseamnă să ai o inimă vie, nu una mustind de ură și de minciuna unei vieți închipuite. A sosit timpul să ne îndreptăm ochii spre interior, să ne întrebăm cine suntem cu adevărat și mai ales să punem sub semnul îndoielii fiecare mișcare, să-i analizăm rostul, să înlăturăm timpul mort și să luptăm din răsputeri pentru suflet și inimă, nu pentru trup, efemeritate și uitare. "



"  Orice idee este, prin ea însăşi, înzestrată cu o viaţă nemuritoare, asemeni unei persoane. Orice formă creată, chiar şi de către om, este nepieritoare. Căci forma este independentă de materie, şi nu moleculele sunt cele care constituie forma. " 
                                                                                                                                   (C.B)

Read more »

Tăcere

" Aș scrie... Au trecut două luni în care m-am zbătut să mâzgălesc măcar un singur cuvânt, un cuvânt născut din căldura sufletului și din mijlocul unei inimi care a încetat să bată. Zeci de zile în care mizerabilele litere m-au părăsit în propria-mi cenușă și tăcere. Timp nemilos, uscat, trup fără suflet și un haos ce și întinde aripa spre toate colțurile tărâmului în care trăiesc. De aș avea măcar o lacrimă, de aș avea măcar un singur vis, un singur cuvânt născut din inimă și nu din haosul acestei lumi mi aș ridica ochii și aș pleca în trecut, departe de prezent și viitor, departe de haos și tăcere, departe de ură și furie. În tot acest timp am învățat un singur lucru: Nu există durere, ci doar incapacitatea noastră de a iubi. Niciodată durerea fizică nu poate răpune tăria sufletului, nimeni și nimic nu ți poate tulbura universul cât timp inima ta încă se zbate. Nici rațiunea, nici ura, nici dezamăgirea sau singurătatea. "

     "  Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numita corp. "
                                                                                                                      (P.C.) 

Read more »