26.12.2010

Interviu cu Dumnezeu

"- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timpul la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna ."

23.12.2010

Puterea de a visa


 "Care ar fi sensul vieţii?În clipa când am văzut pentru prima oară lumina acestui tărâm am devenit muritori.Iar viaţa noastră nu va fi decât intervalul de timp în care vom ajunge la celălalt capăt al drumului, am putea spune că oricât am încerca să ne rătăcim şi să fugim din calea sfârşitului nu vom reuşi.Nu trebuie să ne plângem destinul necruţător ci în fiecare clipă să punem umărul la reconstrucţia unei lumi noi şi astfel, deşi trupul nu va rezista în faţa răului, sufletul va învinge pentru întotdeauna moartea.In ultima vreme au apărut mulţi ce afirmă cu tărie că a crede într o forţă divină îţi limitează modul de a trăi şi gândi,iar Dumnezeu s a născut doar din teama noastră de moarte,fiind doar rodul imaginaţiei noastre şi în acelaşi timp speranţa unui nou tărâm şi nu a unui sfârşit.Dumnezeu există însă depinde doar de tine dacă îţi doreşti să L vezi cu adevărat, iar  existenţa Sa nu poate fi dovedită cu ajutorul minţii ci doar sufletul  indică prezenţa Sa.De ce oare căutăm mii de explicaţii?Atât timp cât o să cred în iubire,fericire,tristeţe şi tot ceea ce ţine de suflet aşa pot şi voi demonstra existenţa divinitatii.Totul în această lume reprezintă doar o convenţie a noastră, poate din perspectiva altcuiva(detasat de lumea noastra), lucrurile pe care le facem au cu totul o altă semnificaţie.Nu îmi  e teamă de absolut nimeni, nici macar de moarte pentru că făcând doar ceea ce simt nu pot da greş niciodată.Nu va conta dacă anumite lucruri vor părea stranii pentru cei din jurul tău pentru că în interior vei stii că ai ales  opţiunea potrivita şi astfel , nu vei simţi nevoia să te scuzi sau să ţi motivezi gesturile în faţa celorlaţi.Tu îţi poţi alege propriile legi, poţi transforma răul în bine, tristeţea în fericire.Totul va depinde doar de tine şi de puterea ta de a visa!"
El CiD

19.12.2010

Miraj de iarnă

"Aicea totul seamănă cu tine
 Sau poate eu asemănări îţi caut;
 Flori de ninsoare mari, diamantine,
 Suavi mesteceni-melodii de flaut.
 
 Brazii înalţi şi copleşiţi de nea
 Par crini enormi acoperiţi de floare-
 Cu dorul meu de pretutindenea
 Te caut ca o plantă suitoare.
 
 În şarpele de fum ce suie lin
 F
ăptura ta subţire se mlădie,
 Vântul de nord în fulgii care vin
 Te spulberă, te-adoarme şi te-nvie.
 
 Ceţuri târzii - flori de ninsoare, flori
 Tresar şi se-nfioar
ă omeneşte,
 Şi parcă însăşi noaptea uneori
 Cu ochii tăi de-aproape mă priveşte.
 
 O, ceas de taină - clipele dispar,
 E numai gândul meu umblând aiurea.
 Şi neaua cu sclipiri de nenuf
ăr
 Trecând prin mine, bântuie pădurea.
 
 Sunt numai eu care mi-aduc aminte
 Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
 Doar inima cu dorul ei fierbinte
 Topeşte-n jur imensele zăpezi.
"

12.12.2010

Vioara

"Încă puţin, şi triste minuni s-or împlini,
 Curând suava carne va fi iar albă piatră,
 Din cerul frunţii, ochii polar vor asfinţi,
 Dar pân-atunci ţin calde tiparele pe vatră.
 

Am tescuit din scorburi cuibare otrăvite,
 Ascunse cu viespare sihastre la un loc,
 Şi-am scurs din trunchiul cârnit, prin pătimi ascuţite,
 Răşina unui suflet ce-i gata să ia foc.
 
 
 E-acolo şi mireasma de floare închegată,
 Şi seva albă-a multor cereşti singurătăţi,
 De-i rânduit să arză, n-o mistui deodată. 

Ci toarnă-o pentru negre şi lungi pustietăţi.
 
 Să pot prin obştea nopţii să luminez iubirii
 Şi risipit prin laţuri să nu mă vărs curgând,
 Împlântă, Doamne,-n ceară molatec-a simţirii
 Vertebre tari de cuget, feştila unui gând. "(V.V)

 
 " A trecut timpul,iar eu am rămas acelaşi copil cu obrazul brăzdat de lacrimi şi sufletul plin de emoţie. Dumnezeu mi a dăruit această vioară,iar eu nu ştiu să cânt!În clipa când am primit o i am auzit o singură dată melodia divină,iar acum caut cu disperare sunetul pierdut în negura timpului.Oare când am încetat să mai cânt şi de ce m am trezit tocmai în momentul în care am uitat totul?Mi am uitat numele,inima,sufletul şi poate cel mai dureros sunetul armoniei.Îmi e teamă să i ating corzile, poate doar o simpl
ă atingere ar fărâma totul în mii de bucăţi, iar ultimul vis şi ar frânge pentru totdeauna aripile.Astfel, aştept ca cineva să i atingă măcar o singură dată corzile până nu va fi prea târziu când greutatea trecutului şi amintirile mă vor strivi complet." (El CiD) 

01.12.2010

Viaţa

"După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că dragostea nu înseamnă a te culca cu cineva, şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe. Că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate pe astăzi  pentru că terenul lui "mâine” este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
 
 Şi după un timp, omul învaţă că, dacă e prea mult până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă ... şi cu fiece zi învaţă.
 
 Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor mai bun, înseamnă că mai devreme sau mai tîrziu vei dori să te întorci la trecut.
 
 Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
 
 Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
 
 Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt puţini, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
 
 Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
 
 Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, de asta sunt capabile doar sufletele cu adevărat mari.
 
 Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, foarte probabil  niciodată prietenia voastră nu va mai fi la fel.
 
 Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
 
 Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată.
 
 Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe , dar multiplicate, ridicate la pătrat.
 
 Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,  va determina ca în final, ele să nu mai fie aşa cum sperai.
 
 Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
 
 Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt...
 
 Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.
 
 Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul..."(J.L)

27.11.2010

După 20 de ani!

Copilul de odinioară nu mai există, s au așternut anii grei peste trupul său.Vremuri  demult apuse ,pătate de inocența  gândurilor copilăriei.Pagini de aur brăzdate de imaginile bucuriei desăvârșite, pagini acoperite acum de  praful așternut de trecerea timpului nemilos.Au trecut 20 de ani!!Aștept cu nerăbdare clipa aceasta,ea reprezintă pentru mine finalul unui capitol.Totul a fost un  vis transpus în realitate necruțătoare.Am fost doar un simplu actor,însă unul ce și a jucat perfect rolul!Uneori m am integrat atât de bine în pielea personajului încât am început să mi uit statutul.Un test care a început acum doi ani nu din egoism ci doar pentru a simula situațiile delicate prin care vom trece.Așadar pot spune cu tărie că singurătatea poate fi lucrul cel mai dureros.Nu poți împărtăși nimănui gândurile tale,iar în clipa în care îți vezi propriile vise murind speranța dispare,iar viața pare fără niciun sens.Fără credință vei renunța mult prea devreme!Singurul ce a rămas alături de mine de la început până la final a fost Dumnezeu, oferindu  mi puterea de a mă ridica atunci când credeam că nu mai pot.În clipa cea grea prietenii vor uita de tine și paradoxal nu ți vor oferi decât indiferența lor!Nimic nu i va îndupleca, iar dacă au plecat rar se mai întorc și probabil o vor face  mult prea târziu .Tot ceea ce am făcut poate părea o nebunie, dar pentru mine a reprezentat o experiență magnifică.Așadar mă nasc iar pe 29.Voi primi un trup,un suflet,o familie și poate cel mai important  iubirea dăruită de Cel de Sus.Totodată pe 29 noiembrie se împlinesc 72 de ani de la moartea  Căpitanului!

19.11.2010

De ce?

Ochii mei au obosit, nu mai pot aștepta în mijlocul acestei nebunii.Au trecut zeci de zile și lucrurile par a avea același final dezastruos,fără logică!De ce nu ne schimbăm?Oare de ce ne complacem în mlaștina timpului de azi?De ce preferăm să acceptăm totul ca pe ceva inevitabil și de neschimbat?Oriunde îmi îndrept privirea nu pot găsi un loc nevinovat,acolo unde răutatatea să fie strivită de lucrurile cu adevărat frumoase!Avem doar imitații de proastă calitate vopsite într un alb strident,crezând că în modul acesta vom căpăta un alt statut,având sufletul gol.Fără suflet nu vei căpăta niciodată eternitatea!Suntem lași,ne părăsim întotdeauna prietenul în clipele dificile pentru ca mai apoi să năvălim cu neșaț spre fericirea lui,în puținele sale clipe de bucurie.Oare de ce?Am încercat să nu ridic privirea spre semenii mei,dar nu am reușit și acum sunt prins în mijlocul aceluiași ocean de păcate.Voi nu aveți o viață ci un circ!Toți încercăm să schimbăm ceva,dar ne oprim la jumătatea drumului, pare mult prea dificil,iar noi nu putem să ieșim din rutină.Iar dacă cel de lângă mine a săvârșit o crimă,eu deja voi părea mult mai bun, indiferent de câte ori voi face rău cuiva.Oare e bine să ne raportăm întotdeauna la ceilalți?Nu!A fi cu adevărat om înseamnă să ți trăiești viața în funcție de propriile trăiri și vise.Nimeni nu mă poate contrazice, iar realitatea din păcate mă susține.Dacă timp de o zi te vei detașa de toate lucrurile și vei privi în jurul tău vei vedea doar rău:oameni care se jignesc,cerșesc,alții ce și vând propriul trup,iar alții încredințându și sufletul diavolului, fiind conduși doar de lumea materială.Reflectând puțin vei ajunge la aceeași concluzie.Rar adevărul,onoarea și iubirea își mai fac loc pe scena circului de azi.Nu va conta niciodată inteligența ta dacă nu vei știi cum să te porți cu adevărat!Încearcă să ți scoți masca, să nu mai faci lucrurile doar pentru a căpata invidia celorlalți, spune adevărul și nu fugi de responsabilități.Sunt și voi fi mândru că sunt român,iar cei care pun nereușita lor pe seama altora și a faptului că fac parte din acest neam sunt doar niște lași,avem ca exemplu o mulțime de oameni de valoare ce și iubeau nespus patria și nicicând nu s au sfiit să și arate originile.Așadar tu trebuie să reprezinți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. 

12.11.2010

Un vis

"Miros de toamnă în sufletul meu, miros de vise moarte spulberate prea devreme de realitatea cruntă.Am zburat atât de jos încât aproape am atins prăpastia, mi am frânt aripile, am rămas fără lumina ochilor, dar nu m am prăbușit.M am ridicat singur,plin de răni,fără vise,fără viață și mi am creat propriul destin.Am încetat să mai trăiesc în clipa în care speranța a murit!"Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare."Am rămas cu un singur vis,unul ce mi a hrănit inima,iar râul lacrimilor a preschimbat tristețea în bucurie și a reușit să mi oblojească sufletul pentru eternitate."
El CiD 12-11-2010

31.10.2010

T­he Language ­of Love

"A iubi înseamnă a suferi și cum mulți fug de suferință puțini știu să iubească!" 
"A fi puternic înseamnă a iubi pe cineva în linişte. A fi puternic înseamnă să radiezi de fericire atunci când eşti trist. A fi puternic înseamnă să ierţi pe cineva când nu merită iertarea. A fi puternic înseamnă să aştepţi atunci când nu se aşteaptă nici un răspuns. A fi puternic înseamnă a rămâne calm într-un moment de disperare. A fi puternic înseamnă a zâmbi atunci când vrei să plângi. A fi puternic înseamnă a arata bucurie când nu o simţi.A fi puternic înseamnă a consola pe cineva când cel care are nevoie de consolare eşti tu. A fi puternic înseamnă a face pe cineva fericit chiar dacă tu ai inima frântă. A fi puternic înseamnă a avea încredere în cineva care nu pare a fi vrednic de încredere! De aceea chiar dacă viaţa e destul de dificilă, a iubi înseamnă a fi puternic!"

24.10.2010

Inima

"Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună????
Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri. Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.Bucură-te! Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică. Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ."(Vasile Voiculescu)
Oare va ieși ceva?Ori inima ta se zbate în mocirla indiferenței???Omul nu și va îndrepta privirea spre sufletul său,ci caută întodeauna defectele aproapelui.Nimeni nu i perfect,dar ar trebui să ne asumăm responsabilitățile,nu numai drepturile.E ușor a da vina pe ceilalți pentru a salva aparențele deși în interiorul tău ți ai dat seama de greșeala făcută.Va fi așa frumos să ți asumi totul ,să spui întotdeauna doar adevărul.Iar lucrul acesta îți va oferi liniștea și împlinirea sufletească de care vei avea vreodată nevoie.

22.10.2010

Memory loves you

"Visele oferă aripi sufletului,liniște gândirii și viață închipuirii!Așadar visează, nu ți înrobi inima ci lasă te purtat de valul vieții.Încearcă să înlături monotonia,strivește ți durerea și zboară spre eternitate.Trec secundele, amintirile se sting în văzduhul plin de norii grei.Plumbul lor sugrumă libertatea creației.Totul e înghețat,oamenii par statui de piatră,iar vântul obosit a încetat să mai bată.Florile și au plecat coroana în fața iernii,copacii și au pierdut frunzele în mlaștina de acum.Universul e în neclintire,ceasul a încetat să mai bată ,iar timpul privește nepăsător dramatica piesă.Unde sunt păsările,unde au murit visele de odinioară??Casa i acum părăsită, ea nu va rămâne decât o simplă mărturie a vieții de altădată.Soarele își ascunde razele aurii sub aripa norilor de plumb.Întuneric,frig și doar o simplă adiere ce ți imprimă imaginea morții.Acum prințul întunericului își lasă perdeaua de neagră catifea peste oamenii de plumb,iar raiul își închide porțile pentru eternitate.Toamna a pus stăpânire pe viața noastră.Privirea i încețoșată de lacrimile roșii,picături de sânge izvorâte din adâncul inimii.Ce vreau eu?Tânjesc după melodia de odinioară,sunetul sufletului de altădată,acum abandonat pe o margine de etajeră.Era cântecul fericirii,al nemuririi.Acum am doar o amintire,singura ce a supraviețuit teribilei furtuni.Ea mă poartă întotdeauna spre vremuri de mult apuse,spre ruinele cetății efemere.Trecutul îmi apare treptat ,desfășurându și grandoarea în fața unui spectator,odinioară actor.Finalul nu i un mister   ci reprezintă propriul destin.Literele se împletesc într o ultimă strigare, sunetul de adio."


Totul a fost un vis,unul cu rădăcini adânci în viața reală.Așadar o ultimă postare pentru cel din urmă vis.Astfel, nu voi  mai scrie niciodată  despre propriile sentimente și trăiri.
"Trandafirii mint,visele mor!"

15.10.2010

Nihil sine Deo

Ești singur!Ţi au rămas doar amintirile și sentimentul de regret ce te sufocă.Trupul simte un imens gol ,visele devin coșmaruri,iar inima ta se usucă treptat.Soarele se ascunde,iar ochii tăi vor rămâne pradă întunericului.Ce poate fi mai trist decât să ți vezi murind puțin câte puțin sentimentele.Azi îngropi o parte,mâine încă una!Şi în tot acest timp rămâi în fața propriului mormânt și te întrebi în zadar unde ai greșit.Lacrimile nu reușesc să stingă dorul mistuitor,timpul s a  oprit ,iar omul pare hăituit de viața din trecut.Încearcă să fugă,să lase totul în spate,dar sentimentul de regret e pretutindeni.Moartea pare ieșirea din acest coșmar,însă Domnul nu și va lăsa fiul în ghearele satanei.Semenii tăi se dezic de tine și singur,aproape pe marginea prăpastiei încerci să te ridici.Însă ei nu țin cont de suferința ta și te aruncă în mijlocul războiului.Începi să te rogi,dar nu poți scăpa de umbrele trecutului.Ți au secat lacrimile,iar retragerea pare că ți va oferi liniștea.Au trecut secunde,minute,ore,ani și totuși ești prins în mijlocul aceleiași tragedii.Mulți te vor sfătui ,dar nimeni nu va știi vreodată ce a fost în sufletul tău.Însă simplul fapt de a fi fiul Domnului îmi oferă puterea să înving soarta crudă.M am rugat cu stăruință ca cineva să mi întindă măcar un deget,dar nu am primit nici măcar o privire.Am încetat să visez,m am schimbat,dar răul nu s a oprit.Însă acum la final voi mulțumi din suflet Domnului pentru  că a fost alături de mine în toate clipele.Fără El aş fi fost de mult pierdut.Deşi nu a putut să mi înlăture suferinţa,mi a întărit sufletul şi a reuşit să mi arate  întotdeauna răul ce se îndreaptă spre mine.Am ştiut tot ceea ce a urmat,iar lucrul acesta m a salvat.Astfel, ce poate fi mai frumos decât să ridici singur capul din mocirla în care ai fost aruncat de semenii tăi.

Visează ca și când ai trăi pentru întotdeauna,trăiește ca și când ai muri azi!

14.10.2010

Vis

                                                                         
"A trecut mult timp!Toamna își cerne frunzele peste amintirile cufundate în mlaștina trecutului,mintea mi zboară spre locurile de odinoară.Acolo mi am pierdut liniștea,acolo mi am îngropat sufletul și te am părăsit.Nu mai pot face nimic.Destinul își urmează traseul și nu mi oferă macar o mică pauză.Nu trecerea timpului mă afectează ci doar furtuna din sufletul meu.Încerc să sting focul mistuitor,dar nu pot schimba nimic.Mor pe zi ce trece.Azi dispare iubirea ,rămân doar cu un gol imens .Îmi e frică de mine,de viitor,de necunoscut.
Nu simt absolut nimic,trupul e cuprins de oboseală,ochii  îmi sunt tulburi,iar inima caută într o ultimă încercare bătaia de odinioară.Sufletul meu a uitat parfumul vieții!Gândurile pier în marea de vise deșarte,melodia de altădată se stinge în sunetul valurilor.Copilul de odinioară  dispare,iar trupul său se macină în bătaia secundelor.Am ajuns la capăt, acum voi fi nevoit să plec și eu.Voi lua tot trecutul cu mine!Astfel, eu nu te am părăsit, am rămas neclintit în fața tuturor.Cuvintele zboară spre trecut,ochii se închid și totul se termină cu un ultim gând."


"Toamna... Vântul se strecoara
Suierând pe lânga zid
Si ma roaga sa-i deschid
Ca-mi aduce vesti din tara.
Vesti din tara!... De la cine?
De la ei ori de la ea?
Sa mai fie cineva
Ca sa-ntrebe si-azi de mine?
Du-te, vântule, grabeste,
Si le spune c-ai aflat
Cum ca cel de mult plecat
A murit, nu mai traieste;
C-ai batut în lung, si-n lat,
Rascolind întreg pamântul
Si ca n-ai gasit mormântul
Celui mort, dar ne’ngropat!"(I.M)

S a terminat cu adevărat.Au murit speranțele,m au sugrumat propriile vise și sentimente.Nu vreau să aud nici măcar un cuvânt...Vreau să fiu singur!

08.10.2010

Adevăr

Viață sau doar o comedie de prost gust?O piesă tristă cu un final tragic.Și din păcate noi suntem actorii.Omul se naște cu un anumit scop,dar întotdeauna ne pierdem în oceanul păcatelor și în cele din urmă ne scufundăm singuri în mocirlă.Toți suntem mânjiți, iar la finalul vieții vom returna un suflet murdar ,plin de noroi în locul celui imaculat dăruit de Dumnezeu.Sunt confuz,nu mi pot ridica nici măcar o secundă privirea spre voi pt că mi aș pierde și ultima fărâmă de onoare.M am gândit, am stat pe scaunul meu  privind îngrozit jocul vostru!Unde au dispărut valorile, unde am ajuns?Cea dintâi calitate a omului ar fi trebuit să fie respectul.Totul începe din acest punct.Indiferent de persoană,de statutul acesteia,de capacitătile mintale, noi trebuie sa avem măcar un strop de respect față de toți.Însă voi căutați întotdeauna invidia celorlați,nu suportați adevărul ci încercati să l evitați.Acest mod de abordare a problemei nu reprezintă soluția ci doar o amânare,o amăgire.Toți aveți un scop și încercați să l obțineți prin orice mijloace!Nu va conta niciodată suferința celorlalți ci doar bucuria voastră.Nu sunt pesimist,văd doar realitatea,una crudă,dar una pe care o putem schimba.Timp de un an am stat închis și am privit detașat lumea exterioară.Am reflectat și am ajuns la o serie de concluzii.În primul rând termenul prieten nu are o bază reală.Nu există omul care te va ajuta dezinteresat,omul ce va rămâne alături de tine până la moarte.Toți îți sunt alături pânâ în momentele dificile pt ca apoi să uite ,să nege timpul petrecut alături de tine.Își bat joc de trecut,de tine pt ca mai apoi în clipa în care își vor aduce aminte de tine te vor căuta.Ești părăsit de către absolut toți.De ce pleacă?Nu găsesc nici măcar o explicație logică.Am avut o singură mare problemă,am crezut în prieteni,i am așezat pe un piedestal pt ca mai apoi chiar ei să mi demonstreze că nu și merită distincția.Cu ce am greșit?Poate sunt doar eu de vină.Așadar, îmi cer scuze că mi am creat o părere bună despre dumneavoastră.Îmi cer scuze pt că v am deranjat!Nimeni nu mi poate schimba impresia și absolut nimeni nu mi va întinde nicicând vreo mână de ajutor .Dar eu,eu cu  singuratatea mea voi căpăta fericirea.Nu mi e teamă de moarte,nici de voi și ve ți putea să mi luați absolut totul !Nu sunt orb și chiar dacă unii cred că nu mi voi da seama de faptele lor se înșeală.Însă voi respecta dorința voastră,iar dacă cineva va avea ceva de zis voi ține cont de părerea sa.

29.09.2010

Suflet



"Nu ceea ce vezi reprezintã fantasticul, miraculosul.Cautã în interiorul tãu şi vei descoperi adevãratele comori,darurile primite de sus.Niciodatã sã nu fii mulţumit cu ceea ce ai realizat.Nimic nu se comparã cu tristeţea sau entuziasmul din sufletul tãu .Nu abandona,nu cãuta sã fii  doar un exponent, ci o individualitate.O relaţie de concordanţã între trup şi suflet va fi lucrul cel mai valoros realizat vreodatã de tine.Nu muri în nepãsare, nu ţi bate joc de tine! Micile bucurii actuale sau persoanele din jurul tãu te vor pãrãsi vreodatã şi vei rãmâne tu şi sufletul tãu strãin! Nimeni nu te va înţelege sau ajuta mai bine ca sufletul tãu pentru cã acesta reprezintã creaţia divinã.Astfel, a cãuta sã te îndepãrtezi ,sã l ignori va fi cea mai mare greşealã a ta!Iubeşte-l ,respectã-l  şi considerã-l cel mai bun prieten al tãu.El va fi cu tine de la naştere pânã la moarte.Sufletul nu te va pãrãsi niciodatã.Când vei fi mãcinat de gândurile singurãtãţii te va ridica, când vei fi bolnav te va vindeca pentru cã reprezintã singura legãtura cu lumea de sus.Un alt univers, unde toţi se respectã, munca este preţuitã , singurãtatea strivitã.Aşadar, te rog cautã-l şi vei vedea cã totul va merita.Nu cãuta sã fii un om simplu, dominat de lucrurile exterioare, trecatoare, ci încearcã sã capeţi eternitatea!"
El CiD

27.09.2010

Azi

Sunt un om nou!Singur,foarte obosit,dar fericit si liber!

26.09.2010

Ceva de atins si neatins....


"Când ai înţeles cã nimic nu este , cã lucrurile nu şi meritã nici mãcar statutul de aparenţe, nu mai ai nevoie sã fii mântuit,eşti gata mântuit... şi nefericit pe veci...”
Te zbaţi în întuneric şi singurãtate şi nu vezi mãcar vreun strop de luminã!Însã tu nu vei renunţa!Vei cãuta soluţia.Eşti obosit , fãrã
a avea mãcar un mic ajutor,tu  înfrunţi destinul.Mor prietenii,dispar toţi în negura timpului şi nici mãcar nu ţi vei întoarce privirea spre vremurile apuse.Îti e teamã de trecut.Înainte ,tot înainte !Nu am de ales.Sunt la capãtul drumului , inima mi bate tot mai încet,sufletul e tot mai rece, iar mintea pare anesteziatã de miile de gânduri ce mã doboarã.Mã opresc, în zadar mã zbat ,soluţia e în interiorul meu.O sã mi scot inima!Fãrã ea voi cãpãta liniştea eternã!
El CiD
Să ştii să plângi...
" Să ştii să plângi
Când taina fericirii
Te leagănă
Pe visul ei de nor,
Când inima
Ţi-e plină de iubire,
Şi visele
Durează până-n zori.

Să ştii sa râzi
Când viaţa te doboară,
Şi neguri surde
Se strâng în jurul tău,
Când amintiri ucise
Te-infioară,
Strivindu-ţi gânduri
Şi păreri de rău.

Să ştii să plângi
Când te-a'invelit sărutul
Cu taina lui,
Cu dorurile-i fireşti.
De-atâtea ori
El este începutul...
Să ştii să plângi
Inseamnă să iubeşti. "


( Stancu Nicolae )

22.09.2010

Ultima lupta!

"Am uitat totul.Nu mai simt nimic.Sunt doar o amintire uitatã într un colţ de iad.Nimeni nu încearcã sã mi rasfoiascã paginile pictate de sânge.Scrisul se pierde în negura timpului ,iar nãpãstuita amintire zboarã spre meleagurile de mult apuse.Va fi alãturi de creatorul sãu.Au murit visele,au dispãrut sentimentele,iar acum se macinã şi cea din urmã imagine.Iau totul cu mine,le îngrop în adâncul sufletului.Aşadar plec şi eu!Însã nu mi voi părãsi cetatea în ghearele necruţãtoare ale timpului.O voi distruge!Doar ea va cãpãta eternitatea.Cenuşã,praf,moarte,singurãtate...Toate vor rãmâne moştenire şi vor bântui tãrâmul unde îmi lãsasem inima.Mii de lacrimi au încercat sã mi stingã focul.Nu au reuşit!Nici mãcar vântul nu a izbutit sã mi îndulceascã suferinţa.Îmi iau zborul.Întorc timid capul pentru ultima datã spre locul unde m am nãscut şi am murit,tãrâmul unde sufletul meu de copil a fost strivit!"
El CiD 22 septembrie 2010

17.09.2010

Moarte


"Te am iubit prea mult,extrem de mult.Atât de mult încât sufletul mi a secat odatã cu plecarea ta. Sunt pierdut între zidurile singurãtãţii.Mã sufoc de dorul tãu .Cel din urmã sentiment este îngropat. Sunt doar o stânca izbitã de valurile necruţãtoare, o stâncã fãrâmatã treptat de marea ce odinioara îmi era prietenã.Sunt nebun , mort ,fãrã amintiri, fãrã vise , fãrã sentimente ci posed doar un imens vid.Dulce suferinţã, tu nu m ai pãrãsit?!Te simt în suflet,îti simt mirosul în fiecare adiere de vânt .Mã înconjori şi mi însoţeşti paşii printre zidurile erodate de indiferenţã.Stau pe mormântul în care mi am pãrãsit iubirea ,speranta şi viaţa.Nu simt nimic,sunt orb şi doar frigul şi o amintire uitata într un colţ al inimii îmi lumineazã preţ de o secundã întunericul din mine.
Un simplu om mãcinat de neprevãzut.Nu mai am cuvinte,au fost înghiţite de iubire.
Pot sa ţip sa mi strig durerea,dar e inutil...Sunt doar eu.Corzile sufletului vibreazã la fiecare atingere a ta şi intoneazã imnul singurãtãţiiSperam într un final glorios şi nu voi primi decât ordinul de a mã izola de tot ceea ce m a doborât.Rãnit,singur,înghetat îmi plâng soarta în faţa propriului mormânt .Oare mai pot reînvia vreodatã iubirea?O luptã groaznicã între suflet şi minte...între iubire şi raţional!O luptã între Dumnezeu şi Lucifer!Iar trupul asemenea unui teatru de rãzboi e mutilat de intensitatea duelului.Mor alãturi de visul şi speranţa ce m au însoţit pretudindeni..."
El Cid 17-09-2010

09.09.2010

Doar o amintire!


"Iubesc trecutul şi urãsc viitorul...Nu mi pot uita amintirile,nu mi pot pãrãsi locul mãcinat de cãderea timpului.Mi am construit propriul univers,acum uitat de toţi şi bântuit de vântul degradãrii.Nu mi pot pãrãsi cetatea, voi rãmâne drept şi nu mi voi pãrãsi creaţia.Ea va pieri în acelaşi timp cu mine.Sunt nebun de dor...În fiecare secundã cutreier ruinele şi neputincios încerc sã reconstitui grandoarea de altãdatã.Zidurile sunt doar o imitaţie a celor de odinioarã,oamenii au dispãrut şi sufletul meu nu poate decât sã iubeascã imaginea ştearsã a celor ce m au pãrãsit.Albul a devenit negru,iar apa un imens râu de lacrimi ce mi spulbera şi ultimele nãzuinţe.Inima mi bate tot mai încet,obositã parcã de atâta dor.Mor treptat ,schingiuit de singurãtea absolutã.Aripile mi sunt frânte,sufletul zdrobit şi oare voi mai putea aduce cândva lumina şi strãlucirea creaţiei?Nu!Am pierdut absolut totul,i am lasat sã plece pe cei ce nu au voit sã mai rãmânã..."
El CiD 09 sept 2010

04.09.2010

Iubire


“A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile.”

30.08.2010

Vals, vals, prietene vals!


"La geamuri, toamna canta funerar
Un vals indoliat, si monoton...
prin salon,
Dupa al toamnei bocet mortuar.

Auzi, cum muzica rasuna clar
In parcul falnic, antic, si solemn,-
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna canta funerar.

Acum, suspina valsul, si mai rar,
O, lasa-ma acum sa te cuprind...
-Hai, sa valsam, iubito, hohotind,
Dupa al toamnei bocet mortuar."

27.08.2010

Fara rost

"Aşteptarea mã distruge.Monotonia îmi cufundã gândurile într o mare de întuneric şi singurãtate ce mi macină ultimele clipe de fericire.Stau singur pe o bancã şi aştept!Pe cine oare?Nu mi amintesc.Însã exact ca un mic copil ce şi aşteaptã nerabdător mama,ca un condamnat mistuit de gândurile negre,stau cu sufletul gâtuit de emoţie pe aceeaşi bancă de mult timp.Au trecut anii peste mine,peisajul şi a schimbat radical înfăţişarea şi tot nu pot pleca.Universul se întunecă,speranţa moare în cele din urmă ,iar sufletul meu de copil e nimicit parcă de visele năruite.A început să plouă, însă treptat totul e cuprins de un ger năprasnic.Peste lacrimile mele se aşterne un strat de mari fulgi de neagră catifea.Frigul mă îngrozeşte ,îmi străpunge trupul fragil.Cu sufletul sfâşiat înfrunt destinul nemilos.Cer o haină şi nu primesc nimic.Sunt înconjurat pretutindeni de oameni, însă aceştia îmi aruncă o privire sfidãtoare şi un strop de indiferenţã.Niciunul nu e interesat de soarta mea.Cerul se întunecã,vântul suflã rece,în timp ce o mânã uriaşã strãpunge bolta învineţitã şi mi oferã o altã viaţã.Sunt tentat sã mi pãrãsesc locul şi deşi totul pare a fi un coşmar nu l pot abandona.Tristã aşteptare,am îmbãtrânit,am pierdut clipele atât de preţioase!Voi pleca cu un amar regret, un ultim gând ia naştere şi zboarã spre locul unde plin de speranţã şi entuziasm credeam cã vei veni.Strivit de frig,cu trupul desfigurat de vitrega naturã întind timid mâna .Ploaia dispare brusc,trupul moare ,iar sufletul de pe înaltele creste va privi ca printr o oglindã banca unde odinioarã aştepta nemurirea.
Locul e acum pãrãsit,iar timpul atât de neîndurãtor va mãcina totul si îi va cãlãuzi pe cei ce nu au voit sã ajute bietul sãrman într o lume a uitãrii,a degradãrii!
Aşteptam un semn pe care nu l am primit.Voi dispãrea!Mã înec în propriile vise...."
El CiD

18.08.2010

Epilog!

Le am închis definitiv!Nu mai bate s a oprit.A dispărut la fel cum a şi sosit.I am pus lacăt pentru a nu o mai deschide;o s o îngrop adânc în suflet!Mă retrag în spatele zidurilor,a ruinelor de altadată...


"S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!"

17.08.2010

Genial!!

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie :

- Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie…

Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.

- Esti creştin, nu-i aşa, fiule?

- Da, dle, spune studentul.

- Deci crezi în Dumnezeu?

- Cu siguranţă.

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

- Da.

- Tu eşti bun sau rău?

- Biblia spune ca sunt rău.

Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin…

- Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să o ajuţi? Ai încerca?

- Da, dle. Aş încerca!

- Deci eşti bun.

- N-aş spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă :

- Dumnezeu nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Iisus să-l vindece! Cum poţi spune că Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?

Studentul tace…

- Nu poţi răspunde, nu-i aşa?

El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp, studentului, să se relaxeze…

- Hai să o luăm de la capăt, tinere! Dumnezeu e bun?

- Păi…, da, spune studentul.

- Satana e bun?

Studentul nu ezită la această întrebare:

- “Nu”.

- De unde vine Satana?

Studentul ezită….

- De la Dumnezeu.

- Corect! Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?

- Da, dle.

- Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

- Da.

- Deci cine a creat răul? ??

… Profesorul a continuat:

- Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul! Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem, defineşte ceea ce suntem, atunci înseamnă că Dumnezeu e rău!

Din nou, studentul nu răspunde…

- Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?

Studentul se foieşte jenat…

- Da.

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea:

- CINE LE-A CREAT? !?

Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.

- Spune-mi…, (continuă el, adresându-se, altui student)…

- Crezi în Dumnezeu, fiule?

Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos :

- Da, dle profesor, cred.

Bătrânul se opreşte din mărşăluit…

- Ştiinţa spune că tu ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău! L-ai văzut vreodată pe Dumnezeu?

- Nu, dle. Nu L-am văzut!

- Atunci spune-ne dacă L-ai auzit vreodată pe Dumnezeul tău?

- Nu, dle, nu L-am auzit!

- L-ai simţit vreodată pe Dumnezeul tău, L-ai gustat sau Lai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Dumnezeu???

- Nu, dle, mă tem că nu!

- Şi totuşi crezi în El???

- Da.

- Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există! Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea!

- Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinta o are cu Dumnezeu! Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa!

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă… după care, pune şi el o întrebare :

- Dle profesor, există căldură?

- Da

- Şi există frig?

- Da, fiule, există şi frig!

- Nu, dle, nu există! !!

Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută… Studentul începe să explice :

- Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe! NU EXISTĂ FRIG! !! Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade! Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material, să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă doar, ABSENŢA TOTALĂ A CĂLDURII!!!

- Vedeţi, d-le profesor, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii! Nu putem măsura frigul! Nu există unităţi de măsură pentru frig! Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie! Frigul NU E OPUSUL CĂLDURII, d-le profesor, ci doarABSENŢA EI!!!

Clasa e învăluită în tăcere! Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan…

- Dar întunericul, dle profesor? Există întunericul? ??

- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric? !?

- Din nou, RĂSPUNS GREŞIT, d-le profesor! Întunericul nu este “ceva”, esteABSENŢA A “CEVA”! !! Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic, iar ACEST NIMIC ÎL NUMIM ÎNTUNERIC! !!

Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt! În realitate, ÎNTUNERICUL NU EXISTĂ! !! Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie mai întunecat sau mai puţin întunecat şi l-am putea măsura cu unităţi de măsură, nu-i aşa??????

Profesorul începe să-i zâmbească, studentului din faţa sa! Se pare ca acesta va fi un semestru bun…

- Ce vrei să demonstrezi, tinere?!?

- Dle profesor, vreau să spun că premisele dvs filosofice SUNT GREŞITE DE LA BUN ÎNCEPUT şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită! !!

De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza :

- Greşită?!? Poţi explica în vreun fel???

- Lucraţi cu premiza dualităţii (explică studentul)… Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte, un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău… Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura… Domnule profesor, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând!!!

Folosim electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două! Să consideri că moartea e opusul vieţii, înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial! MOARTEA NU E OPUSUL VIEŢII, ci doar ABSENŢA EI!!! Acum spuneţi-mi, dle profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?!?

- Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da… evident că da!!!

- Aţi observat vreodată evoluţia cu proprii dvs ochi, d-le profesor?!?

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul… Un semestru foarte bun, într-adevăr…

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. le predaţi studenţilor CEEA CE CREDEŢI, nu?!? Atunci, ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator???

Clasa murmură… Studentul tace până când emoţia se mai stinge…

- Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineaori, celuilalt student, permiteţi-mi sa vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer!

Studentul se uită în jurul său, în clasă…

- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul domnului profesor?!? Clasa izbucneşte în râs… E cineva care “a auzit” creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit??? Nimeni nu pare să fii făcut asta! Deci, conform regulilor empirice stabilite şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, d-le profesor – CĂ NU AVEŢI CREIER! !!Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dv. , d-le profesor???

Acum clasa e cufundată în tăcere… Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă…

În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul profesor răspunde:

- Presupun că va trebui să crezi acest lucru, pur si simplu…

- Deci, acceptaţi că există credinţa şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, d-le, credeţi că există răul???

Acum, mai nesigur, profesorul răspunde:

- Sigur că există! Îl vedem zilnic! !! Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om! Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume! Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul! !!

La asta, studentul a replicat:

- RĂUL NU EXISTĂ, d-le profesor, sau cel puţin nu există ca lucru în sine! Răul e pur şi simplu ABSENŢA LUI DUMNEZEU!!!Este exact ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie ABSENŢA LUI DUMNEZEU! Nu Dumnezeu a creat răul! Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu! Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină…

Profesorul s-a aşezat jos, fără a mai scoate un cuvânt…



P. S. : Studentul respectiv se numea…. ALBERT EINSTEIN

11.08.2010

2010

S au schimbat vremurile...Noul curent "prostmodernismul" acaparează totul : de la copii la adolescenţi,de la oamenii maturi până la cei in vârstă.Ca tânăr întâmpini o serie de probleme.Prima şi poate cea mai importantă va fi cea a adaptării.Nu contează că ai o părere bună despre tine,o gândire curată şi dreaptă,credinţă,mai pe scurt toate calităţile.Nu asta contează pt un adolescent,singurul lucru ce l va interesa va fi sa capete respectul celorlalţi,să fie invidiat.Aşadar va încerca din răsputeri sa şi construiască o mască în faţa celorlalţi,se va conforma normelor.Cum ar arăta tânărul "ideal" în zilele noastre?Simpluu: păi în primul rând trebuie să mintă,să abereze,să povestesca cât a fost de inteligent,curajos,"bărbat" în anumite situatii.Trebuie să porţi neapărat culori precum:rozul,portocaliul, iar totul să fie de firmă sau măcar dacă nu ţi permiţi apelezi la imitaţii.Vei purta mereu ochelarii de soare,chiar şi atunci când vei conduce maşina "lu tăticuţu",toate geamurile fiind deschise şi nu vei putea asculta decât anumite genuri(Guţă,Inna bambina,Puya,50Cent,Pitbull,Lady Gaga), volumul fiind la un nivel cât mai ridicat.Viaţa ta va fi condusă de lucrurile materiale,de vicii(ţigările,băutura),în fiecare zi vei lua parte la vreo petrecere sau din lipsa de ocupatie vei asculta o noua melodie house şi vei sta ore întregi pe contul tău de hi5,facebook(dacă ai mai multe cu atât mai bine).În fine putem acuza la infinit,dar pt a reusi sa schimbam ceva în această lume trebuie să ne schimbăm modul de a gândi.
“Fiecare clipă, că e la tinereţe, că e la bătrâneţe, este un moment al mântuirii. Trăieşte momentul. Cine este viu, cine trăieşte momentul, cucereşte viitorul şi nu se teme de trecutul negativ. Ne trebuie o stare de prezenţă continuă. Mare greşeală este să zici la tinereţe: voi avea grijă de suflet mai la bătrâneţe. Dar la bătrâneţe nu te ajută cu nimic făgăduinţa neîmplinită de la tinereţe.
Avem nevoie de o stare de prezenţă interioară, nu doar de nevoinţă. Dacă faci nevoinţă începi să ai pretenţii: „Eu am făcut, Doamne, dă-mi şi Tu ceva…” Nu merge. Starea mea, de existenţă uma nă, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendinţă de mai mult, totdeauna eşti nemulţumit de tine. Nemulţumit, dar liniştit.
Cine sunt? De ce sunt? Ce urmează? Vine moartea, care este o realitate. Vă repet, moartea nu vine să îi faci o cafea, ci vine să te ia. Atunci o să vadă omul că sfaturile marilor părinţi despre gândul la moarte n-au fost simple vorbe.
Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandolină, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesitate în viaţa omului.

04.08.2010

Ai crezut că treci prin viaţă mai uşor...

"A trecut timpul... .Am ridicat "micuta cetate" si sper ca zidurile ei sa reziste tuturor incercarilor.Cu aripile frante,visele naruite,uitat intr un colt de iad m am ridicat din propria suferinta si cenusa si am creat ceva nou,ce mi va oferi linistea si implinirea de care voi avea vreodata nevoie!Intotdeauna omul pentru a depasi o mare suferinta trebuie sa moara,macar in plan simbolic pentru a ingropa trecutul dureros.Uită-ţi defectele,incearca sa fii un om nou.Viata iti ofera aceasta sansa.Asadar ma nasc iar.A treia oara.Primesc de fiecare data :1 trup,sufletul nepretuit,o familie care sa ma iubeasca si credinta.As vrea sa multumesc din tot sufletul lui Dumnezeu,familiei ce m a sustinut neconditionat,domnilor profesori si putinilor prieteni care mi au fost alaturi.Am inchis totul intr o mica cutiuta pe care am uitat o in adancul inimii,am ridicat zidurile si acum nu voi mai putea fi doborat de absolut nimeni.Insa m am dezis de lumea pacatelor,a oamenilor,mi am construit propriul univers unde imparatul va fi Dumnezeu,iar iubirea,respectul,munca,onoarea,curajul vor fi principiile de baza.Nu adoptarea unor legi si a unor programe vor schimba mediul in care traim,avem nevoie de oameni noi pt a distruge defectele si a crea ceva neobisnuit,un lucru de valoare."
El CiD


In memoria unui mare artist,o persoana deosebita si sensibila am pus pe blog melodia sa.

01.08.2010

Romania te iubesc!!!

Sunt dezamagit de tot ceea ce vad in jurul meu,de prietenii de altadata, de cei care ne conduc,de toata tara!Aruncam singuri cu "noroi" in trecutul glorios,ne batem joc de stramosii nostri si totusi vrem sa dovedim tuturor ca nu mai suntem oameni ci doar niste animale(fara sentimente,fara gandire,fara onoare si curaj).Suntem roboti,iar cei ce mai au putina sensibilitate se sinucid.Vina nu le apartine in totalitate,o parte revarsandu se si in contul nostru pt ca nu miscam macar un singur deget pt a ne ajuta semenii.Suntem alaturi de cineva in clipele sale de glorie si fericire pt ca apoi cand va pica intr o perioada nefasta sa ne lepadam de el ca de un lucru stricat!Suntem prea vinovati de ceea ce ni se intampla,tara aceasta nu are nevoie de programe,doar de oameni noi pt ca actualii romani nu o merita.Insa nimeni nu se mai zbate pt a schimba ceva,ne am resemnat,ne convine starea aceasta de lasitate,indiferenta si "adormire".Nimeni nu si asuma responsabilitatile si evitam cu indarjire munca.Vrem sa obtinem totul cu minim de efort si inselandu l pe celalalt.A munci inseamna in ziua de azi a fi fraier!

09.06.2010

....


Stau şi mă gândesc.Şi mă tot gândesc zi şi noapte şi nu pot ajunge la nicio concluzie.Mă uit in jurul meu şi nu văd nimic,decât un spaţiu gol,rece.Nu dezamăgirile,nu singurătatea şi nici măcar oamenii nu te pot distruge.Însă în clipele în care amintirile mor treptat şi visele dispar în orizontul întunecat,omul nu mai trăieşte.Aş vrea să pot evada,să plec,să dispar,să las totul în urmă.Într un singur loc mi aş dori să fiu,dar încă nu a sosit timpul.Două lucruri mi au mai rămas,oare mai pot clădi ceva cu ajutorul lor?A fugi de ceea ce ne frământă nu reprezintă garanţia unei vieţi liniştite.Încercarea noastră de a evada în momentele dificile nu semnifică decât o dovadă de laşitate.Astfel, a rămâne neclintit în faţa încercărilor timpului reprezintă un miracol,un lucru fabulos.Într o viaţă omul va avea oportunitatea de a trăi câteva momente de maximă bucurie şi tristeţe.Iar ele, la sfârşit vor contura trecutul nostru,ne vor defini.Restul lucrurilor vor cădea pradă uitării.

07.06.2010

Sufletul



“Sufletul e o urnã în care închidem cenuşa patimilor stinse.”Sau poate chiar mai mult.E un lucru nepreţuit,miraculos dăruit omului de către Dumnezeu.Fără suflet nu poţi trăi.Nu poţi visa, nu poţi iubi,nu poţi fi împlinit.Există sufletul? S-au făcut studii profunde stabilindu-se că imediat după moarte omul pierde, indiferent de greutatea avută, aceleaşi 18 grame.Însă nu ştiinţa poate explica existenţa acestuia, ci doar trăirile omului.Nimic nu poate fi mai profund decât bucuria unui om şi nimic nu este mai sumbru decât deznădejdea sa.Astfel putem afirma că liniştea sufletească reprezintă ţelul nostru suprem spre care tindem toată viaţa.Sufletul reprezintă singura legătură a omului cu divinitatea.Aşadar, doar prin intermediul lui putem birui moartea!


"Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata.
Bate si-o aud întruna si nu mai vreau sa bata
De fiecare data, ca-ntâia data.
De fiecare data, ca ultima data.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra,
ca miezul pietrei, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodata.
Mint ce-i care spun c-au vazut-o vreodata…
Ea bate,si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata.
O aud întruna, pâna nu mai vreau sa bata.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata,
un singur bloc de piatra nedespicata."

04.06.2010

Viata !!


“Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viata şi nu găsesc, alţii găsesc şi nu sunt multumiţi.”Oare vom fi vreodata multumiţi pe deplin?Un lucru imposibil,dar poate benefic pt dezvoltarea omenirii.Deşi lumea ar trebui să evolueze, parca toţi se îndreaptă într o direcţie gresitã.Oamenii deosebiţi şi capabili să ne ofere un exemplu de viaţã şi moralitate sunt izolati,îndepãrtaţi de cei ce vor sã se afirme prin orice mijloace.Cineva mi a spus sã evit sã ridic privirea în jurul meu şi sã încerc sã mi urmez "drumul" pt cã într un "ocean" plin de oameni, ce şi au pierdut adevãratul sens al vieţii te poti rãtãci...Totul depinde numai de tine.Întotdeauna am incercat sã gãsesc un om perfect.Şi dupã mult timp,atunci când am crezut cã am gasit, totul s a ruinat complet.De aceea cele mai mari dezamãgiri se nasc din mari speranţe.
Însã nimeni,chiar absolut nimeni nu ţi poate fura amintirile sau dreptul de a visa.

31.05.2010

Epilog


Epilog
S-a terminat.O iau de la capãt!Mã retrag în spatele “zidurilor”.Ziduri construite pe o fundaţie de tristeţe,ziduri marcate de experienţele sufleteşti,uneori dãrâmate de indiferenţa care m a tot “erodat” .Sper sã creez ceva nou,nu ceva perfect ci ceva “normal” in adevãratul sens al cuvântului.A trecut aproape un an,un an în care am râs,am iubit,am visat şi am cãpãtat un nou statut,o altă mentalitate.Mi am construit cu greu ceea ce acum îmi poate oferi liniştea,bucuria şi o altă viziune asupra vieţii.O să continui să visez si sper ca mi voi pastra aceeaşi doză de sensibilitate.
“Învaţă a muri! Cine învaţă să moară, nu ştie să mai fie rob. El este deasupra sau cel puţin în afara oricărei împilări”
Aaa si poate cel mai important sper ca voi învăţa să i las să plece pe cei care nu mai vor să mai rămână...
31 mai 2010

EL CiD

29.05.2010


Eu te-am iubit...
Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adînc, aşa gingaş cum te-am iubit...


A iubi şi a visa reprezintã un miracol.Iubirea oferã mãreţie sufletului,gãsindu şi adevãrata împlinire atunci când este manifestatã faţã de o anumitã persoanã,închinându-ne viaţa acelei fiinţe şi încercând sã i oferim fericirea.Cele douã(poezia+melodia) mã definesc întru totul.
Iubirea poate fi definitã în mii de moduri, însã acesta mi se pare cel mai aproape de adevãr:
“Iubirea reprezintã aripa dãruitã de Dumnezeu sufletului pentru ca acesta sã urce pana la EL”. Se terminã o etapã, începe alta.Vechiul moare, noul se naşte...


27.05.2010

Lumea din zilele noastre!!!


Oamenii din zilele noastre par a se incadra toti intr o tipologie.Avem mai multe categorii,din fericire.Dupa mine asemenea pietrelor pretioase(rare)asa ar trebui apreciat si omul.De exemplu nu mai avem oameni sinceri, ci doar persoane dispuse la orice sacrificiu pt a castiga bani.Nu generalizez, dar majoritatea vor totul cu un minim de efort.Mai nou toti se considera inteligenti,manierati si cu un trecut impecabil.Nu vreau sa ridic pe nimeni in slavi,dar daca am recunoaste lucrurile care ne depasesc ar fi o dovada de caracter.Oricum dupa parerea mea numai oameni nu suntem!Poza din dreapta e sugestiva...

About me!!

Ce urasc: -PDL(in special Base):))
-naivitatea
-prostia
-oamenii prefacuti
Ce iubesc:-muzica
-viata
-oamenii deosebiti
-cartile
-sportul
-sa fiu independent
-marea
-sa descopar lucruri noi
-sa visez si cam atat...

17.05.2010

If tomorrow never comes



If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she's my only one
And if my time on earth were through
And she must face this world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes

'Cause I've lost loved ones in my life
Who never knew how much I loved them
Now I live with the regret
That my true feelings for them never were revealed
So I made a promise to myself
To say each day how much she means to me
And avoid that circumstance
Where there's no second chance to tell her how I feel

If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she's my only one
And if my time on earth were through
And she must face this world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes

So tell that someone that you love
Just what you're thinking of
If tomorrow never comes...

11.05.2010

Muzica reprezinta graiul sufletului!!!








Cele 3 melodii reprezinta muzica adevarata,arta. Îţi oferã linişte şi in acelaşi timp dã suflet universului,aripi gândirii,avânt închipuirii,farmec tinereţii,viaţã şi veselie tuturor lucrurilor.Aceastã muzicã reprezintã esenţa ordinii,înãlţând sufletul cãtre tot ceea ce este bun, drept si frumos.Va recomand sa le ascultati pe toate 3,mai ales ultimele doua.Sper ca o sa va placa.Astept parerile voastre.

Romania te iubesc!!!

Romania te iubesc!!!


Acest mesaj se poate vedea la aeroportul Otopeni,fiind parca un avertisment pentru cei care ne viziteaza.

12.04.2010

Are we human??


Omul este singura fiinţã înzestratã cu inteligenţã şi capabilã de anumite trãiri şi sentimente(conform def.).Reprezintã vârful creaţiei divine,stãpânul sau cel puţin paznicul lucrurilor minunate înfãptuite de Dumnezeu : planetele,stelele,întreg Universul.Însã totul se pierde treptat sau evolueazã??Ne am pierduit menirea, aceea de a veghea asupra bunului mers al universului,dar lucrul grav ar fi indiferenta şi rãul în care ne scufundãm.Curajul,adevãrul,iubirea şi respectul par a fi lucruri imposibil de atins.Abandonãm valorile trecutului, ne izolãm şi în cele din urmã ne întrebãm de ce totul pare neobişnuit??

“Ca sã ai totul nu trebuie sã ţi doreşti nimic!”

Un singur lucru mi aş dori,acela de a deveni un om “normal”.Însã pare imposibil, în cel mai bun caz pot realiza o imitaţie.Dacã am spune adevãrul mãcar pe jumãtate,dacã am respecta sau admira lucrurile care ne depãşesc,dacã ne am înconjura de persoane capabile de sentimente adevãrate totul,absolut totul s ar schimba radical.

Îmi e dor de copilãrie,poate singura perioadã din viaţã în care suntem scutiţi de griji.Iar dacã ne gândim cã nimic în lume nu este mai profund decât zâmbetul unui copil, cã nimic nu este mai sumbru decât deznãdejdea sa, putem afirma cu tãrie cã cei mai serioşi oameni din lume sunt copiii...


Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons