Rost

    Trăim vremurile în care promisiunile, cuvintele scrijelite pe o coală țin locul faptelor, lumea în care adevărul și realitatea pier sub talpa iluziei și a aparențelor. Oamenii dispar în negura timpului, principiile care au dăinuit vreme de secole se clatină și par că în cele din urmă vor cunoaște gustul sfârșitului. În aceste vremuri omul și a uitat creatorul și luptă din răsputeri împotriva viitorului său, luptă doar pentru moarte și își pleacă fruntea în fața templelor încărcate de sânge și durere, iluzii și vise fără suflet. Puțini sunt cei care mai au un strop din mireasma veșniciei, iar săracii de ei se sting în singurătate și uitare, sunt marginalizați precum bolnavii de lepră și alungați într o lume parelelă, o lume a celor diferiți, a celor considerați slabi, nedemni de a ocupa un loc în mijlocul acestei societăți bolnave. Lacătele sufletelor s au închis și nici măcar lacrimile nu pot spăla rugina ce zăvorăște lumina din interiorul oamenilor. A plânge de durere, de dor , de bucurie, nu însă din egoism și ură nu va aduce niciodată omului rușinea, ci doar liniștea, mângâierea și în cele din urmă împlinirea. Iubesc oamenii ce știu să plângă în clipele presărate de tristețe sau bucurie, pe cei ce zâmbesc în orice clipă și nu și lasă sufletul pradă furiei și deznădejdii, pe cei ce lasă deoparte orice cuvânt rău și nu și uită niciodată aproapele, pe cel care urăște minciuna și nu în ultimul rând îi iubesc pe cei nu și lasă mintea și sufletul în ghearele fricii, ci întotdeauna rămân alături de sufletul celui osândit orice s ar întâmpla. Restul nu sunt oameni, ci doar simple statui efemere, lipsite de suflet și speranță. Ne vom întoarce într-o zi...

                                                         "

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi...

Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,

în toate dragostele noi

Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji

Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,

Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,

în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

                                                                "             

                                                                        (Radu Gyr)

Read more »

Mutilare

   Fiecare zi cerne peste sufletul meu aromă de moarte și viață, mirosul unui destin rupt de imaginea zidită în mijlocul templului copilăriei. Mi am dorit să devin o statuie, una de neatins, o statuie ce nu și va pleca niciodată trupul în fața durerii și a răutății oamenilor. Am ajuns în cele din urmă copia fidelă a acestui vis. Nu mimez viața, nici măcar iubirea, nu țip, iar orice lovitură primită nu mi clatină echilibrul interior. Moartea, singurătatea, durerea, uitarea și au pierdut însemnătatea în tăria zidurilor de piatră ce mi înconjoară trupul. Nu visez, iar starea de așteptare a pierit demult răpusă de sfârșitul războiului dintre timp și vise. Sunt țintuit în mijlocul acestui tărâm, având o inimă zăvorâtă de răcoarea zidurilor, cu mintea anesteziată și aripile frânte. Simt că lupta a luat sfârșit, iar singura mea misiune va fi cea de a râmâne drept în fața oricărui val, în fața oricărui cuvânt și promisiune, în fața oricărei drame și mai ales în fața oricărei săgeți îmbibate în veninul răutății și al întunericului.  


"  Cel mai greu nu e să uiți ce a fost, ce ai trăit. Cel mai greu e să uiți ce n a fost, ce nu ți s a întamplat...
... ce n ai fost în stare să fii sau să înțelegi! "

Read more »

Minte și suflet

    Niciodată nu m am simțit atât de obosit, atât de îndepărtat de viitor și de imaginea victoriei. Am sperat că în cele din urmă voi reuși să pun capăt acestui război din sufletul meu, să înlătur partea ce îmi inundă sângele de răutate,ură și dezamăgire. Acum par mult prea fragil, mult prea firav pentru a mai ridica privirea spre cel care de atâta vreme mă târăște în mocirla sa, cel care așterne pământ peste inima mea și cerne praf de moarte peste sufletul unui copil. Știu că acestă luptă va lua sfârșit în cele din urmă și nu mi va aduce decât pactul unei înfrângeri. Nu mai am decât un vis, restul au pierit în hainele pline de praf ale acestei lumi, haine mânjite de grotescul realității și al banalului. M am decis... Oricât aș vrea să renunț, am decis să arunc în luptă și cel din urmă vis, să lupt încă un an împotriva mi, iar dacă aripile acestui vis se vor frânge precum cele ale viselor de odinioară voi pleca și nu mă voi mai întoarce vreodată. Am decis să lupt împotriva unui suflet incapabil de a iubi în întregime, să lupt împotriva oricărui gram de întuneric, să alung orice cuvânt, orice gând lipsit de lumină, să refuz orice contact cu mizeria acestei lumi. Dacă nu voi reuși voi lăsa tăcerea să șteargă urmele pașilor mei și să mi înconjoare trupul și sufletul în mantaua sa.

 "Libertatea interioară se degradează nu numai prin minciună, ci și prin iluzia că poți să rămâi nevinovat fără să alegi! "

Read more »

Toate trec...

" Un pocnet. Niște vorbe răstite. Mă scol să închid ușa ce dă spre balcon. Îi voi lăsa pe contemporanii mei să se certe, să se înjure după pofta inimii și să aștepte ce vor. Pe mine , îi rog să mă scuze. Eu nu mai aștept nimic. Nu mă mai interesează războiul cu alții. Îmi ajunge singurul război în care mai am, probabil, ceva de spus ... Războiul cu mine. "

Read more »

Rugă

    " M am simțit încolțit de întuneric și singurătate, am abandonat lupta și am încercat să mi alung amintirile și să mi uit numele. Am cerut cu îndârjire un miracol, o singură clipă de speranță, un vis ce mi ar fi putut aduce o altă viață. Aș putea spune că singurul obstacol în fața acestui miracol a fost propria gândire, iar ochii mei, ochii copilului nevinovat nu au reușit decât să schimonosească imaginea acestui vis împlinit. I am tăiat de mii de ori aripile, l am izgonit spre tărâmul uitării, iar în cele din urmă am țipat plin de furie către cel care în nemărginita lui bunătate îmi oferă de fiecare dată iubirea, alături de miracolul pe care îl cerșeam de atâta vreme. Singurul vinovat am fost eu. Am fost nevoit să mi închid ochii și să mi caut drumul mânat doar de suflet și inimă, singurele ce au reușit să mi  strivească teama și neliniștea. Puțini sunt cei care reușesc să și găsească  liniștea și reușesc să treacă neschimbați peste orice dâmb, peste orice încercare mai mult sau mai puțin dureroasă. Trebuie să lași deoparte orice răutate, orice cuvânt secătuit de bunătate, să alungi toate visele lipsite de profunzime și să lași orice așteptare să ia sfârșit. "

                              "Dacă iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti."

Read more »