Ruine

" Am evitat o singură luptă: războiul împotriva trecutului, împotriva amintirilor, împotriva unei vieţi imaginare, viaţa zidită pe fundaţia viselor ce urmăreau doar firul dreptăţii, singurele care încercau să modeleze adevărul pur, să rescrie trecutul şi să i îndrepte paşii spre drumul corect. Trecutul nu moare atâta timp cât mintea, inima şi sufletul unui om păstrează vii imagini frânte şi prăfuite de timp. Oamenii trăiesc doar prin noi, întâmplările prind viaţă doar atunci când rădăcinile lor se prind în interiorul nostru, noi putem conserva totul: chipul unui om care nu mai există, visele care şi au pierdut vlaga şi suflarea, amintirile neînsemnate şi implicit un întreg univers. Mi a fost teamă să nu mi respect jurâmântul, să las din mâna-mi frâiele unui trecut la care am fost condamnat. Mi am propus să nu plec niciodată, să râmân şi să păstrez orice chip, orice amintire în prezent, să aduc trecutul în prezentul meu, să dau viaţă chipului celui care a plecat, să nu i las amintirile să rătăcească în haos, să nu piară sub talpa indiferenţei. Am luptat din răsputeri pentru a mi respecta promisiunea şi am reuşit cu mari sacrificii, drumul fiind presărat doar de suferinţă şi rătăcire, capcane ale pustiului. M am rătăcit de mii de ori, dar niciodată nu mi am pus întrebarea dacă visul acesta mi ar putea aduce şi un strop de prezent şi nu doar de trecut. Am trecut peste tot, peste dorinţele mele, peste viitorul meu, peste trupul, inima, mintea şi sufletul meu doar pentru a substitui prezentul cu trecutul, doar pentru a mi demonstra că un om poate râmâne nemişcat dacă îşi doreşte îndeajuns, că un simplu om poate opri timpul. Singurul lucru care m a împiedicat, cel ce nu m a lăsat să înfig ultima lovitură de sabie în trupul firav al timpului a fost adevărul, un târâm construit pe o imagine falsă nu poate aduce decât întuneric şi răutate, chiar dacă aceasta oferă un orizont lipsit de greşeli şi nu imaginea reală, cea plină de erori şi purtări lipsite de orice strop de bunătate. Ar fi înţelept oare să subestimăm valoarea adevărului, să rescriem trecutul pentru a nu permite ca ultima imagine a unui om să spulbere orice amintire placuta? Nu! Adevarul partial îşi pierde însemnătatea, dreptatea îşi pierde scopul, iar toţi cei care încearcă să conserve trecutul ar trebui să lase realitatea să construiască totul. În momentul în care eşti condamnat la uitare singurul lucru demn pe care îl poti face e să respecţi dorinţa călăului, să rupi orice imagine a sa, să i laşi chipul să rătăcească în neant, să oferi trecutului posibilitatea de a conduce amintirea celui care a plecat spre tărâmul uitării. Voi pastra vie doar imaginea celor care nu au putut să aleagă, cei ce au fost nevoiţi să plece, iar restul vor rămâne doar simple ruine, fără nume, fără importanţă, chipuri ce şi pierd conturul şi esenţa. "

 

                             " Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea. "

Read more »

Singurătate

"  Singurătatea e un  amestec miraculos de uitare, putere, speranţă, durere, regret şi împlinire. Un amestec plin de contradicţii, fără gust, fără miros, nici negru, nici alb, un amestec ce înlocuieşte sunetul cuvintelor cu tăcerea paşilor săi. Singurătatea îşi schimbă chipul în funcţie de sufletul omului, celor fragili şi lipsiţi de putere le împlântă în inimă doar teama şi deznădejdea, iar destinul lor va fi înlânţuit de un viitor mort şi fiecare secundă va aduce regretul şi mai ales un argument fals ce încurajează sufletele înconjurate de mantia singurătăţii să i acuze pe cei din jur pentru pustiul lor. Ar trebui să ne asumăm răspunderea pentru fiecare alegere făcută, iar dacă într o zi ne vom trezi în faţa unui deşert sau a unui hău infinit singurul lucru care ne poate salva nu va fi egoismul, nici acuzaţiile către cei pe care îi considerăm vinovaţi de eşecul nostru, ci doar conştientizarea şi asumarea greşelii noastre. Acestea două îi oferă omului posibilitatea de a tăia pânza dintre sufletul său şi pustiu, alungă orice strop de teamă  şi îi îndrumă paşii spre trecut, exact în faţa celor două drumuri: cel cunoscut, spre deşert şi moarte şi celălalt care ne poate oferi o altă şansă. Pentru cei ce nu cunosc teama singurătatea poate reprezenta calea spre eternitate, oglinda de care avem nevoie pentru a reteza părţile uscate, bucăţile infectate de boală, egoism şi răutate. Singurătatea te poate distruge, dar oare nu merită să ţi asumi acest risc ştiind că ea poate oferi omului putere fără limite, iubirea absolută? Omul adevărat, sufletul fără crăpături, iubirea absolută, gândurile măreţe, toate au luat naştere în mijlocul deşertului, au îmbinat neputinţa cu durerea, lacrimile cu nisipul, posibilul cu imposibilul, întunericul cu lumina.    
 În mintea mea răsună glasul unor cuvinte citite, uitate pe coala îngălbenită de timp, cuvinte ce mi au rămas adânc întipărite: După părerea mea, cel mai mare profesor de dragoste este singurătatea. Aşa cum cel mai bun profesor de certitudini este îndoiala."

 

” A trebuit să plătesc scump ca să realizez puţinul pe care-l am. A trebuit să renunţ la atâtea lucruri, pe care mi le doream, să întorc spatele atâtor drumuri ce mi se deschideau înaintea ochilor. Mi-am sacrificat visele în numele unui vis mai mare. Pacea sufletească.”

Read more »

Răsărit

” Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Dacă-i vom da ascultare copilului pe care-l purtăm în suflet, ochii noştri vor reîncepe să strălucească. Dacă nu vom pierde contactul cu acest copil, nu vom pierde contactul cu viaţa.”

                                                                                                                       Paulo Coelho

Read more »