08.11.2014

Trandafirul Negru

" S-a terminat. Am renunțat definitiv la scris, la trecut și amintiri. M-am gândit mult și oricât mi-a fost de greu am luat o decizie, poate nu e cea corectă, dar am decis să nu leg aripile unui vis de trupul meu, să-i ofer libertatea și șansa unui viitor, un vis ce-și continuă zborul alături de altcineva. Așadar acestea sunt ultimele rânduri scrise de mine.

Vă mulțumesc din suflet tuturor și vă rog să rămâneți alături de acest vis pănă la capăt!

                                                                                                                    V. I.   "


Așa cum reiese din textul de mai sus acestea sunt ultimele gânduri scrise de cel care în urmă cu cinci ani a decis ca o parte din gândurile și sentimentele trăite să ia forma cuvintelor, să rămână legate de acest blog. Pentru a înlătura orice dubiu aș vrea să menționez că nu mai există nici măcar o singură legătură între mine și cel pe care l-ați cunoscut în atâtea zeci de postări. Am preluat blogul din dorința de a duce mai departe aceste gânduri și mai ales pentru că deși suntem două persoane diferite avem aceeași viziune asupra vieții.

                                                                                                                    E.C.




                                                            

02.11.2014

Gol absolut

" M-am îndepărtat! Atât de mult încât nu mai simt nici măcar o simplă vibrație, nu mă pot identifica deloc cu țara în care trăiesc, cu oamenii sau prietenii din juru-mi, cu sentimentele și gândurile lor. Sunt atât de străin de lumea în care trăiesc încât deseori mi-aș dori să plec departe, oriunde și oricând.
Să rămân doar un simplu trecător, fără identitate, un simplu chip rătăcit într-un deșert. Nu există modele, nu există adevăr, sinceritate sau demnitate! Ură, durere, mândrie și o realitate pictată grotesc... Iar aproape toți ne chinuim să ne păstrăm măștile, ne strivim sufletele pentru o firimitură de mândrie, ne călcăm în picioare mintea pentru a obține lucruri efemere, ne uităm părinții și rădăcinile, uităm ce înseamnă respectul, iubirea și viața. Preferăm ura, durerea, minciuna, ca în cele din urmă să ne deplângem destinul. E o mizerie atât de mare în sufletele noastre încât inima omului nu-i plină de sânge, ci de noroi, noroiul unui vis agonizant. Devine astfel o tragedie și simplul fapt de a trăi. Mi-e atât de rușine că sunt nevoit iau parte la acest rol încât dacă aș avea vreodată ocazia de a pleca, cu riscul de a pierde totul, nu aș ezita nicio clipă. "  (E.C)

05.10.2014

Călătorie fără sfârșit

 " Am avut un vis... Mă aflam în mijlocul unei temniţe, într-o cameră întunecată, ticsită de mirosul de ceară al lumânărilor stinse, având înlânţuit trupul de podeaua rece şi faţa scăldată în şiroaie de sânge. Am trăit sau doar m-am lăsat purtat de brațele unui vis fără sfârșit? Nu recunosc nimic, nu-mi recunosc trecutul, prezentul, nici măcar chipul brăzdat de urmele acestei povești, până și gândurile mi se par străine, străine de mintea și sufletul meu. Îmi simt sufletul imobilizat, legat brutal de trupul bolnav, într-un spațiu atemporal, spațiu inundat de oglinda unui viitor previzibil. Trupul m-a trădat primul, urmat apoi de rațiune și în cele din urmă inima a fost redusă la tăcere de războiul celor două părți. În toată această incertitudine o singură îndoială nu mă poate cuprinde: Inima respiră, trăiește și își continuă bătăile, zvâcnirile până când ultima fărâmă de lumină apune, atunci când este strivită de talpa zecilor de ani. Inima are o forță de nestăvilit, forța de a ridica cadavrele din propriul mormânt, de a transforma irațiunea în rațiune și în cele din urmă de a reda suflul vieții. Ea, micuța de ea, trebuie protejată de întuneric, ură și mândrie! O inimă curată reprezintă singura cale către eternitate. Restul nu contează absolut deloc!
 Mi-am transformat viața într-un vis străin! Dar poate nu aceasta-i tragedia... "




E. C.

07.08.2014

Sfârșit


" Sfârșitul e dureros, nu-și schimbă suflul greoi și nu-și pleacă niciodată capul în fața unei vieți zdrobite. Pășește nepăsător peste cadavre, amintiri și nu uită vreodată, nu uită că ai pierdut lupta și își cere tributul. Recunosc te-am urât din tot sufletul, am încercat să alung orice urmă a ta și mi-am așezat liniștea pe fundația unei iluzii. Iluzie care își pierde zi de zi din lumină și grandoare, iluzie ce azi a devenit doar o oglindă a dramei pe care nu o voi putea împiedica. Nu-mi mai e teamă de un sfârșit, nu-mi mai e teamă de durere și uitare, ci doar de un viitor trecut, de o viață uitată într-un colț al acestei lumi, fără rost și însemnătate, viața unui obiect neînsemnat. Uneori îmi e atât de greu să-mi aduc aminte de imaginea copilului temător, copilul înspăimântat de sărutul rece al unei sfârșit timpuriu, de o amintire zdrobită de talpa greoaie a zecilor de ani. Am crezut că viața a însemnat cu adevărat ceva doar dacă a reușit să-și imprime o mică pată de culoare pe zidul alb, să alunge uitarea și să ofere bietului copil măcar câteva cuvinte descifrabile, rămase ca dovadă a unei existențe pe acest tărâm. De ce vă temeți oare? De praful uitării, de îmbrățișarea rece a pământului, de durere sau de întuneric și necunoscut ? E atât de ușor pentru voi să ignorați, să alergați în direcția opusă, să vă creați propria minciună pe care să o proiectați ca adevăr. Sfârșitul nu poate fi păcălit însă și oricât ai încercat să-l ignori va veni într-o zi și își va face datoria, iar nimic nu poate fi mai dureros decât să-ți vezi în ultima secundă propriul univers zdrobit de propria-ți ignoranță și mai ales să fii nevoit să privești chipul celui de care ți-a fost atât de teamă în întreaga viață. Acceptă adevărul, alungă iluziile și luptă cu fiecare secundă pentru o bucățică de viață, luptă pentru dor, durere, inimă și suflet și nu pentru un tărâm care se va scufunda atunci când cea urmă imagine va reprezenta totul. "



" Când renunțăm la vise și ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de liniște. Dar visele moarte încep să putrezească înăuntrul nostru și ne infestează aerul în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte și putrezite fac aerul imposibil de respirat și ajungem să ne dorim moartea, moartea care să ne elibereze de certitudini. "
                                                                                                 Paulo Coelho 


S-a terminat. Am renunțat definitiv la scris, la trecut și amintiri. M-am gândit mult și oricât mi-a fost de greu am luat o decizie, poate nu e cea corectă, dar am decis să nu leg aripile unui vis de trupul meu, să-i ofer libertatea și șansa unui viitor, un vis ce-și continuă zborul alături de altcineva. Așadar acestea sunt ultimele rânduri scrise de mine.

Vă mulțumesc din suflet tuturor și vă rog să rămâneți alături de acest vis pănă la capăt!

                                                                                                                    V. I.  



21.01.2014

Așteptare

" Te cunosc! Și nu ca pe oricine, ci ca pe un suflet drag, apropiat de inima-mi bolnavă, de ochii tulburi și trupul osândit. Te-am așteptat, iar în cele din urmă te-am uitat, te-am lăsat deoparte și am mers pe un drum necunoscut fără să mă gândesc vreo secundă unde mă îndrept atât de pornit. Nu m-am gândit la o destinație anume și nici nu am luptat sub aripa unui vis, ci a fost doar o continuă rătăcire, un abandon în fața propriei conștiințe, un drum care are scopul de a te lega de un deșert imens. Aici voi rămâne multă vreme de acum încolo, voi râmâne să mă lupt cu imaginile sângerânde ale unui inimi tăcute, să mă zbat și să uit vocile trecutului, iar în final să mă pot desprinde de trup, de viață și să râmân alături de inimă și suflet, minte și copil, iar toate celelalte să le pot transforma în praf și uitare. Te aștept pe tine, copil drag! 



 

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons