Copil

"  Voiam neapărat să mă întorc, să pot păși iar pe tărâmul realității, să pot ajunge la mormântul copilului răpus de uitare și răutate. Au trecut ani de atunci, ani în care eu am rătăcit căutându mi un modest așezământ în care aș fi putut scăpa de orice gând, orice vis și aș fi rămas singur în odaie cu trecutul. Știam în clipa când am părăsit acest târâm destinul bietului copil, condamnat la întuneric și singurătate de oamenii care odinioară mi au fost alături, dar cu sufletul sfâșiat și cu obrazul brăzdat de miile lacrimi i am sărutat fruntea și i am promis solemn că mă voi întoarce și voi alunga orice strop de pâmânt și moarte de pe trupul și sufletul său și vom rămâne pentru totdeauna împreună. Nu a trecut nici măcar o secundă în care să uit zâmbetul său, să i las chipul să rătăcească în ghearele timpului, ci de fiecare dată visam ziua minunată în care aș putea să mă întorc și să l strâng în brațe. Nu am găsit locul în care speram că voi căpăta liniștea și rațiunea și mistuit de un dor groaznic am hotărât să mă întorc... Am săpat zi de zi panâ i am găsit trupul, iar apoi m am rugat și i am oferit micuțului o parte din inima, sufletul și viața mea. Pentru ultima dată i am suflat viață și i am promis că niciodată, dar niciodată nu l voi părăsi, ci vom rămâne veșnic împreună. Știu că nu am reușit să capăt nemurirea sa, dar pentru fiecare secundă în care timpul va veni să și ceară birul și implicit să i sugrume viața copilului voi plăti tributul din anii ce mi au rămas. Doar așa vom putea supraviețui amândoi în această lume inundată de indiferență și ură, o lume a oamenilor nepăsători, a oamenilor bolnavi de egoism și invidie, o lume inițial nemuritoare devenită mult prea degradabilă. Vom râmâne doar noi doi...   "