Moarte

" S-a întors? Nu, nu se va mai întoarce niciodată, nu mai există lupta, poate doar resemnarea. Mor pentru tine, mor pentru că sunt prea laș pentru a mai schimba ceva, prea laș pentru a mai spera la un alt sfârșit, prea laș pentru a mai încerca să repar ceva. Oare cum mai poți trăi când îți simți sufletul descompunându-se puțin câte puțin, când mirosul amintirilor e de nesuportat, când viața nu mai înseamnă nimic? Când totul se rezumă la un singur termen: abandon. Iubesc frânturi, prețuiesc imagini apuse și nu simt decât un sentiment de ură, o ură care asemenea unei mocirle nu face decât să mă distrugă, să nu mai lase nimic nealterat. Am avut nevoie de atâția ani pentru a conștientiza un lucru atât de simplu:

                      Singurul om care a murit de-a lungul anilor aceștia sunt eu, doar eu. "

                                                                                                                                 T. N.

" Credeam a fi tânăr sub soare, și m-am  pomenit fără vârstă. Și dacă-n miez de nopți mai aveam ani, în amiezi nu-i mai aveam. Toate vârstele fug și rămâi ființă și neființă, prestigiu vibrant în nihilismul mistic al însoririlor. "

 Emil Cioran

Read more »

O imagine

" O imagine... E ceea ce suntem, ceea ce ne definește cu adevărat în concepția celor din jur. Omul nu-și dorește să vadă dincolo de aparențe, dincolo de ziduri, dincolo de trup și de orice strat artificial. Aș putea să înțeleg că unul dintre mecanismele prin care omul se apără e construirea unei imagini, dar nu pot să înțeleg de ce oamenii nu pot sau nu vor să-ți accepte adevăratul chip, sufletul, să accepte ceea ce află în spatele măștii, să te accepte așa cum ești, să nu mai idealizeze imaginea ta și să se împace cu realitatea pe care vrei cu atâta ardoare să le-o descoperi. De ce nu vor să te lase să cobori de pe soclul unde această falsă imagine te-a instalat, să nu mai admire sau să fie mândri de calitățile închipuite, să nu mai creadă într-o statuie, ci într-un om. Un om care în naivitatea sa crede că poate fi acceptat, respectat pentru sinceritatea sa, pentru durerile, reușitele și mai ales nereușitele sale, pentru curajul de a-și purta cu mândrie hainele zdrențuroase atunci când viața i le oferă. De ce nu putem să fim alături de cei ce aleg această cale?  "

Read more »

Alegere

" Mă întreb oare cât mai pot îndura? Cum reușesc să absorb toată durerea asta nemărginită? Cum de încă mai exist? Trebuie să nu mai uit vreodată ceea ce am învățat în toți acești ani: niciodată nu pot spera că omul îmi va întinde vreo mână, o frânghie firavă de care să-mi leg întreaga speranță. Sunt sigur că nu o voi primi!
  Nu am mai scris vreun cuvânt sub atingerea razelor soarelui de câțiva ani, nu am mai reușit să mâzgălesc vreo frază sau poate nu mi-am mai dorit să simt diferențele atât de evidente între gândurile sau visele nocturne și trăirile de zi cu zi. Amintirile, dorințele, curajul, nebunia își schimbă chipul sub aripa întunericului, iar viața mea, războiul pe care îl duc a devenit o luptă între întuneric și lumină, între soare și lună.
  Deciziile luate în mijlocul nopții  mă macină dimineața, nu mi le pot explica și-mi umplu întreaga zi de regrete. Pentru ca seara, după o întreagă zi de frâmântări să nu înțeleg rostul temerilor mele și să continui pe aceleași făgașuri ca seara trecută. Multă vreme nu am putut să fac distincția între cele două gândiri total opuse sau să aleg una dintre ele, să nu-mi abandonez trupul și sufletul în mijlocul acestui rug mistuitor.
Credeam că fiecare are un scop bine definit, că niciodată una nu va reuși să o sugrume pe cealaltă și astfel voi reuși să trăiesc în armonie, într-o diversitate benefică, o diversitate ce ar alunga monotonia. Azi constat cu durere că întunericul a nimicit mare parte din rațiune, că visele nu mai au o nuanță diferită, că lupta dintre cele două se apropie de final, iar rațiunea fără sprijinul meu nu va mai rezista multă vreme. Iar fără ea voi fi un biet animal, un animal fără echilibru, un om fără principii, fără echilibru, unul influențat permanent de propriile greșeli, un om ce sapă necontenit și inconștient la temelia vieții sale.
  Nu aș vrea să mă sting în propria-mi ignoranță, aș vrea să demonstrez că nu e imposibil să înveți să trăiești, așa cum Cioran și Paler au ajuns la concluzia că unii oameni se nasc și luptă toată viața pentru a învăța un lucru banal în concepția celor din jur: să înveți cum să trăiești.
  Am ajuns în mijlocul unei răspântii, viața și timpul mă obligă să aleg. Aleg să renunț la două lucruri din trecutul meu, două lucruri ce mi-au înlănțuit destinul timp de zece ani, lucruri ce reprezintă rădăcinile tuturor durerilor. "

 

Read more »

Despre tine scriu

" Plâng de dorul tău. Mă înduioșează durerea ta și abia acum constat că-mi va fi imposibil să-mi  rup sufletul de tine, de amintirea ta. Nu mă pot apropia, nu acum când îmi știu inima sugrumată, când ochii își scaldă trupul în lacrimile imaginilor prăfuite, când singurele cuvinte ce prind viață izvorăsc din seva dezamăgirii, când îmi știu conștiința strivită sub trupul regretului. 
Un zâmbet, o singură îmbrățișare și aș pleca mai departe, aș accepta incapacitatea mea de a lupta până la capăt, destinul meu de lup singuratic. Un destin de care am fugit în permanență, unul pe care am încercat să-l îngrop de ani de zile. Nu am reușit și nici nu voi reuși vreodată, el mă definește, îmi trasează granițele între care oscilez și voi oscila, îmi soptește în fiecare secundă că nu sunt singur și nu voi fi niciodată, că voi avea mereu alături de mine amintirile, că oricât aș blama singurătatea nu voi obține nimic, că oamenii se tem și vor teme întotdeauna de necunoscutul din sufletul meu și probabil voi fi nevoit să-l sugrum, să-mi aștern o mască și să-mi rup rădăcinile.
 Mă întreb cum poate omul să accepte degradarea această imensă? Cum poate să depășească pierderea pentru totdeauna a oamenilor dragi? Cum poate asista nepăsător în fața propriei sale agonii? Oare cum poate uita, cum poate oare șterge iubirea, dorul?  "

Read more »

Secret

" După atâția ani, aproape 20 de ani în care am rătăcit să descopăr calea către victorie, ani în care mi-am legat trupul și sufletul de singurătate și durere, de ignoranță și patimi, de sensibilitate și dor, toate acestea pentru a ajunge la concluzia ce-mi zdruncină din temelii întreaga-mi existență. Acum conștientizez de fapt inutilitatea faptelor mele și ridicolul în care m-am zbătut în toată această perioadă, curiozitatea și încrederea oarbă în propriile puteri m-au împins mult mai departe decât limitele mele. Și astfel am ajuns atât de departe încât acum am nevoie de eforturi supraomenești pentru a face un simplu pas înapoi, atât de departe încât niciodată nu m-am simțit mai aproape de înfrângerea totală. N-aș putea și nici nu aș vrea să vă dau vreun exemplu, încerc doar să scriu aceste rânduri ca o scrisoare de adio către prezent, să pot astfel să-mi transpun și să substitui acest prezent cu trăirile interioare. Trăiesc doar câteva ore pe an, sunt atât de rare secundele în care îmi simt inima bătând încât deseori am impresia că rătăcesc printr-un tărâm uitat de timp, că nu m-am născut, că nu exist. Că viața aceasta nu reprezintă decât o simplă iluzie, o iluzie în care mă adâncesc cu fiecare clipă trecută.
 O iluzie ce a uitat să-mi mai ofere măcar o singură rază de lumină, un vis ce rupe total legăturile firave dintre mine și oameni. Niciodată nu m-am considerat om, am încercat să găsesc asemănări între mine și ei, să găsesc o simplă urmă ce m-ar fi încredințat că fac parte și eu din aceeași categorie. Nu am găsit absolut nimic, poate doar nebunie și o întrebare dureroasă: Unde mă îndrept? Au trecut atâția ani în care am mers din inerție, am visat, poate chiar și trăit din obișnuință, dar fără să am vreun țel anume. Rătăcirea e cuvântul perfect ce ar putea descrie ceea ce am trăit în ultima perioadă. Ceea ce extrem de dureros e că până și reușitele au venit din această rutină, fără să sper sau fără să mi le doresc vreodată. Peste toate s-a așternut însă un val de durere și suferință, de resemnare și conștientizare a unui lucru dramatic: omul nu mai poate fi salvat! Îmi rămâne însă o singură variantă, poate egoistă și de neacceptat: să mai salvez ceea ce pot din sufletul meu, să las frământările, deznădejdea, frustrarea, să realizez că nu pot face nimic și să mă retrag în propria-mi carapace precum melcul, să pot să lupt până la ultima suflare. Am rătăcit în toți acești ani ca în final să ajung în punctul de unde am plecat... Victoria înseamnă și va însemna un singur cuvânt: Dumnezeu! Toate celelalte drumuri duc în deșert și în final te predau în brațele morții absolute."

" Nu pot să uit și-mi pare rău, dar pot să iert și-mi pare bine! "

Read more »

Să nu uiți

" Niciodată nu m-am gândit la înfrângere. Nu am luat-o în calcul vreo clipă, mi-am hrănit sufletul zi de zi cu propria-mi speranță! Speranță și abandon, două cuvinte ce definesc perfect relația dintre mine și cei din juru-mi. Și aparent am fost deposedat și de acestea două. Nu-i timpul să mă ascund, să pun durerea mea în spatele oamenilor, să încerc să împart înfrângerea mea cu cei din jur. Știam unde mă îndrept și am ales să merg tot înainte, știam că voi ajunge în punctul acesta, dar îmi era greu să-mi imaginez singurătatea absolută. Ciudat, viața și-a propus să-mi alunge orice urmă de îndoială, să-mi contureze un pustiu fără granițe, un deșert ce-mi permite să văd dincolo de întunericul lui, dar care zdrobește orice încercare a mea de a evada sau transmite un simplu strigăt de ajutor. I-am înțeles în cele din urmă forța, am înțeles că-i atât de puternic încât niciodată nu voi putea să-i sparg zidurile. Am totuși o mică întrebare către el, ai zdrobit fiecare celulă din trupul meu, m-ai întors inclusiv pe mine împotriva-mi, m-ai subjugat complet, dar ai uitat un amănunt mărunt: nu mă poți ucide oricât de slăbit aș fi și vei fi nevoit să stai, tu, marele învingător, vei fi nevoit să aștepti nebunia mea sau să aștepti neputincios ca timpul să facă ceea ce tu nu vei fi niciodată în stare. Poate sunt singur, învăluit într-un ocean întunecat, poate sunt zdrobit, poate nu mai am nici măcar un strop de forță pentru a riposta, dar să nu uiți acest lucru: Nu sunt nebun, inima-mi bate încă, iar sufletul se cutremură la fiecare amintire, la fiecare strop de durere și speranță. Iar eu îți promit că dacă voi reuși vreodată să mă ridic nu voi ezita nicio clipă și-ți voi împlânta pumnalul exact în mocirla pe care o consideri inimă. După care te voi lăsa să pleci, plin de rușine și încununat de nereușitele tale și lașitatea ta. Să nu uiți! "

Read more »

Cuvânt sau Tăcere

" Te-ai gândit vreodată că un simplu cuvânt poate salva o viață? Că un biet sunet poate aduce alinarea unui suflet aflat la marginea vieții? Că ai putea să împarți celui de lângă tine un strop de lumină, un strop de viață și bucurie și nu unul de tăcere? Nu! Niciodată! Ce rost ar avea probabil te întrebi... Ce rost ar avea viața unui cerșetor? Un cerșetor deposedat de ultima fărâmă de onoare, unul încolțit de un întuneric morbid. Azi am ales să tac, aleg să trec nepăsător pe lângă dramele din juru-mi. Ochii mei nu văd decât în față, nu văd decât propriul viitor, nu văd decât propria-mi dezumanizare. Azi aleg tăcerea... Te rog nu-ți întoarce privirea, îndreapt-o spre pământ și încearcă să uiți țipetele bieților osândiți, să extragi din ele umilința ce-i poate oferi mândriei tale fundația de care are nevoie. Asta e ceea ce ne învață viața! " 

Read more »

Toți m-au iubit

" Întotdeauna toți m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge...
Ninsoarea îmi cere și mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu ești semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheață pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn și bine

Și știu că o să mor,
Aș fi iertată
Daca m-aș trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta ușor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urma labirint,
Unde m-așteaptă-o dreapta judecată
Care-o să mă găseasca vinovată
Poate...
Și-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind. "

                                             Ana Blandiana

Read more »

Nebunia un strop de nemurire?

"Câteva imagini șterse mi-au fost de ajuns pentru a-mi contura infinitul. Imagini atât de intense încât mi-am simțit inima sufocată și sufletul strivit sub greutatea lor. Am reușit în cele din urmă să retrăiesc clipele unui trecut atât de îndepărtat și să-mi văd după atâția ani destinul frânt.
Realitatea și acest destin nu s-au întâlnit și nici nu o vor face vreodată, el reprezintă doar o simplă imagine creată în mijlocul unei inimi mutilate. L-am simțit atât de aproape încât pentru câteva minute mi-am uitat complet întreaga viață, m-am lăsat purtat de acest val și poate mi-aș fi dorit ca acesta să fie cea din urmă imagine.
 Am ajuns la un grad de nebunie absolut, unul în care creația, imaginația și dorul pot să-mi ofere ceea ce viața nu va putea vreodată. Nu-mi pasă și sunt hotărât să calc peste orice fărâmă de realitate și durere pentru a construi lumea atât de îndrăgită mie. Niciodată, dar niciodată nu voi înceta căutarea!
 "

Read more »

Trandafirul Negru

" S-a terminat. Am renunțat definitiv la scris, la trecut și amintiri. M-am gândit mult și oricât mi-a fost de greu am luat o decizie, poate nu e cea corectă, dar am decis să nu leg aripile unui vis de trupul meu, să-i ofer libertatea și șansa unui viitor, un vis ce-și continuă zborul alături de altcineva. Așadar acestea sunt ultimele rânduri scrise de mine.

Vă mulțumesc din suflet tuturor și vă rog să rămâneți alături de acest vis pănă la capăt!

                                                                                                                    V. I.   "

Așa cum reiese din textul de mai sus acestea sunt ultimele gânduri scrise de cel care în urmă cu cinci ani a decis ca o parte din gândurile și sentimentele trăite să ia forma cuvintelor, să rămână legate de acest blog. Pentru a înlătura orice dubiu aș vrea să menționez că nu mai există nici măcar o singură legătură între mine și cel pe care l-ați cunoscut în atâtea zeci de postări. Am preluat blogul din dorința de a duce mai departe aceste gânduri și mai ales pentru că deși suntem două persoane diferite avem aceeași viziune asupra vieții.

                                                                                                                    E.C.

                                                            

Read more »