Viața unui copil

" Pașii mei își pierd urmele în deșertul nemărginit, un tărâm luminat doar de flăcăra unui timp apus! Întreg universul își scaldă prezentul în râul plin de lacrimi, plin de întuneric și durere. Sunt osândit să mi leg speranța de apa ce și urmează nepăsătoare destinul printre dunele de singurătate. Fiecare pas pare a avea același sunet, sunetul unor amintiri strivite de timp și realitate presărate în nemărginitul pustiu. O singură privire spre trecut și aș ajunge alături de visele moarte, dar oare cum aș putea să mă opresc știind că o secundă de odihnă îmi poate spulbera ultima șansă de a mi continua drumul. Am trecut de la speranță la disperare, de la așteptare la nerăbdare și deseori am depășit granițele logicii. Mi am învins propriile vise și am reușit să mi continui drumul călăuzit doar de lumânările așezate pe o coală de hârtie, mici plute ce și urmează drumul spre eternitate. Majoritatea sunt strivite de vânt și aruncate pradă valurilor timpului, aducând visătorilor nu speranța, ci deznădejdea, durerea și întunericul. Încerc să alung singurătatea ascultând doar concertul amintirilor strivite de urmele pașilor mei. Am cerut doar un strop de necunoscut, iar acum m am trezit în mijlocul unui ocean, în mijlocul unui deșert situat la granița realității. Nu aș fi putut să pătrund în mijlocul acestui univers decât oferindu i marelui stăpân inima, o bucată de suflet și deasemenea marele vis. Am renunțat la viață pentru un strop de necunoscut, dar nu am reușit decât să mi transform trupul într o statuie, iar sufletul a devenit doar un sclav al efemerității, unul obligat întotdeauna să ofere întunericului o picătură de lumină și speranță. M aș fi crezut de neînvins, intangibil, situat deasupra tuturor, alături de trecutul măreț. Visam la nemurire, dar am ajuns într un pustiu absolut, într un glob de sticlă având alături doar trecutul  și imaginea ștearsă a unui mare luptător. Nu am decât o singură opțiune, una lipsită de un viitor luminos, legată doar de speranța unui alt tărâm. De aceea singurul care nu și pierde vreodată sensul e râul. Iar eu sunt nevoit să i urmez drumul său și în același timp să aflu destinația miilor de vise. Credeam că pustiul îți poate oferi liniștea, împlinirea și poate alunga firele lipicioase ale indiferenței și monotoniei! Numai că fiara din sufletul omului prinde rădăcini puțin câte puțin și sugrumă treptat bucuria și lumina mult prea firavă. Acum după atâția ani sunt de de nerecunoscut, un pustnic ce și a uitat până și numele , unul aproape de nebunie și degradare. Dar nu mi am uitat scopul și cu ultimele puteri pășesc alături de valurile râului. Am alungat speranța spre trecut și cu un regret amar cedez și cel din urmă vis. În clipa când nu  voi mai putea plăti birul, când ultima bucățică de lumină s a stins voi fi pierdut pentru întotdeauna. Nu pot decât să mă rog ca acest univers infinit plin de întuneric și singurătate să aibă măcar o singură ieșire, o crăpătură prin care aș putea să las înțelegerea deoparte și să mi recapăt inima și sufletul."