Măști de sticlă

 ''Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim.
 Lumea e plină de măști de sticlă. Te uiți și nu le vezi. Mângâi fața unei femei și nu simți masca asta de sticlă. Se  îmbrățișează doi amanți și nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută și nu simt. Mama își crește copilul și nu simte cum odată cu obrazul se lărgește și masca de sticlă. Nu, aceste măști nu se văd. Dar opriți-vă undeva, vroiam să le strig, și țipați, cereți ajutor, amenințați. Imediat veți observa măștile de sticlă. Figurile rămân impasibile. Fiecare își vede de viața sa, sub clopotul său de sticlă. Într o zi, în mijlocul pieței am făcut această experiență. Era duminică dimineața și toată lumea se plimba. Deodată m am oprit și am început să țip. Nimeni nu s a apropiat de mine să mă întrebe de vreau. Trecătorii au iuțit pașii și în câteva clipe în jurul meu era gol.(O.P) "