11.08.2010

2010

S au schimbat vremurile...Noul curent "prostmodernismul" acaparează totul : de la copii la adolescenţi,de la oamenii maturi până la cei in vârstă.Ca tânăr întâmpini o serie de probleme.Prima şi poate cea mai importantă va fi cea a adaptării.Nu contează că ai o părere bună despre tine,o gândire curată şi dreaptă,credinţă,mai pe scurt toate calităţile.Nu asta contează pt un adolescent,singurul lucru ce l va interesa va fi sa capete respectul celorlalţi,să fie invidiat.Aşadar va încerca din răsputeri sa şi construiască o mască în faţa celorlalţi,se va conforma normelor.Cum ar arăta tânărul "ideal" în zilele noastre?Simpluu: păi în primul rând trebuie să mintă,să abereze,să povestesca cât a fost de inteligent,curajos,"bărbat" în anumite situatii.Trebuie să porţi neapărat culori precum:rozul,portocaliul, iar totul să fie de firmă sau măcar dacă nu ţi permiţi apelezi la imitaţii.Vei purta mereu ochelarii de soare,chiar şi atunci când vei conduce maşina "lu tăticuţu",toate geamurile fiind deschise şi nu vei putea asculta decât anumite genuri(Guţă,Inna bambina,Puya,50Cent,Pitbull,Lady Gaga), volumul fiind la un nivel cât mai ridicat.Viaţa ta va fi condusă de lucrurile materiale,de vicii(ţigările,băutura),în fiecare zi vei lua parte la vreo petrecere sau din lipsa de ocupatie vei asculta o noua melodie house şi vei sta ore întregi pe contul tău de hi5,facebook(dacă ai mai multe cu atât mai bine).În fine putem acuza la infinit,dar pt a reusi sa schimbam ceva în această lume trebuie să ne schimbăm modul de a gândi.
“Fiecare clipă, că e la tinereţe, că e la bătrâneţe, este un moment al mântuirii. Trăieşte momentul. Cine este viu, cine trăieşte momentul, cucereşte viitorul şi nu se teme de trecutul negativ. Ne trebuie o stare de prezenţă continuă. Mare greşeală este să zici la tinereţe: voi avea grijă de suflet mai la bătrâneţe. Dar la bătrâneţe nu te ajută cu nimic făgăduinţa neîmplinită de la tinereţe.
Avem nevoie de o stare de prezenţă interioară, nu doar de nevoinţă. Dacă faci nevoinţă începi să ai pretenţii: „Eu am făcut, Doamne, dă-mi şi Tu ceva…” Nu merge. Starea mea, de existenţă uma nă, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendinţă de mai mult, totdeauna eşti nemulţumit de tine. Nemulţumit, dar liniştit.
Cine sunt? De ce sunt? Ce urmează? Vine moartea, care este o realitate. Vă repet, moartea nu vine să îi faci o cafea, ci vine să te ia. Atunci o să vadă omul că sfaturile marilor părinţi despre gândul la moarte n-au fost simple vorbe.
Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandolină, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesitate în viaţa omului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons