Decizie

 "   Am încercat! Am încercat să mă zbat, să lupt, să înlătur cuvintele mari din minte și să-mi sprijin măcar un singur vis, să nu-mi mai las sufletul în brațele timpului. Încerc să mi întorc privirea spre copilul din trecut, să evadez din rutina în care mă afund zi de zi, să mă desprind de rolul  actorului ce și-a uitat scenariul și a rămas agățat în frâiele unei așteptări fără rost. Trebuie să mă ridic, să iau tot ce mi-a mai rămas și să nu mă mai întorc niciodată, să uit c-am trăit atâția ani imobilizat într-un univers construit din resturile unei lumi bolnave. Trăiesc într-un gol absolut, nu simt nimic, nici durere, nici bucurie, nu mi aud nici măcar respirația sau bătăile inimii, mă simt ca o statuie, rece, fără strop de expresivitate, o bucată cioplită din piatră ce rămâne neschimbată în fața oricărui val sau încercări. Și acum îmi aduc aminte de îndârjirea și entuziasmul de la începutul luptei, m-am zbătut să înlătur anomaliile, indiferența și mai ales liniștea morbidă, să rup firul unei vieți imaginare și să pășesc nu pe iluzii, ci pe propriile vise. Nu m-am zbătut îndeajuns, nu am crezut în lupta pe care am dus-o și acum mă aflu pe malul celălalt, am ajuns să trăiesc în mijlocul tărâmului ce ar fi trebuit strivit. Mai am oare puțină conștiință încât să las deoparte indiferența, să înlătur duplicitatea și orice idee născută din haos? Aș putea oare să mă ridic din hăul în care mă aflu și să lupt pâna la ultima suflare pentru un simplu vis? Un singur lucru îl știu cu siguranță, a sosit timpul să aleg: trecut și doar un trup fără suflet sau să aleg prezentul? Un prezent lipsit de principiile ce-l caracterizează în momentul de față, un prezent în care rutina și indiferența dispar, un prezent în care lupta pentru atenție ia sfârșit, un prezent ce și lasă urma adânc în sufletul celui ce am fost și celui ce voi fi. Vreau să simt orice strop de viață în fiecare răsuflare și cu fiecare bătaie a inimii, să simt că sufletul meu nu i putrezit, că mintea nu acceptă erorile doar pentru că în nebunia acestei lumi oamenii au uitat ce înseamnă normalul, ce înseamnă să ai o inimă vie, nu una mustind de ură și de minciuna unei vieți închipuite. A sosit timpul să ne îndreptăm ochii spre interior, să ne întrebăm cine suntem cu adevărat și mai ales să punem sub semnul îndoielii fiecare mișcare, să-i analizăm rostul, să înlăturăm timpul mort și să luptăm din răsputeri pentru suflet și inimă, nu pentru trup, efemeritate și uitare. "



"  Orice idee este, prin ea însăşi, înzestrată cu o viaţă nemuritoare, asemeni unei persoane. Orice formă creată, chiar şi de către om, este nepieritoare. Căci forma este independentă de materie, şi nu moleculele sunt cele care constituie forma. " 
                                                                                                                                   (C.B)