26.01.2011

Încotro?

  '' Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrățișare pătimașă și un suflet smuls din piept!''  Îmi e dor de parfumul trecutului, de sunetul vremurilor de odinioară dispărut sub greutatatea zecilor de ani. Aș vrea să plec, să las în urmă tot trecutul și păcatele lumii de acum și să trăiesc departe de nebunia zilelor de acum. Trăim într o lume întunecată, o lume a măștilor, o lume fără vreun strop de speranță, una sufocată doar de visele materiale. Am uitat ce înseamnă să ți trăiești cu adevărat viața! Ne transformăm puțin câte puțin sufletul în piatră, ucidem fără milă copilul din interiorul nostru și îndepărtăm treptat fericirea! Nu vrem ca sufletul nostru să capete eternitatea și tânjim întotdeauna spre plăcerile oferite de viața materială! Ne zbatem cu atâta ardoare pentru lucruri lipsite de însemnătate, fără sens și pierdem fără rost timpul atât de prețios. Sunt atât de îngrozit de gerul ce a cuprins sufletele voastre încât în fiecare dimineață dăcă aș avea oportunitatea de a pleca spre alte vremuri nu aș ezita nicio clipă. Am încurcat complet sentimentele: ne manifestăm compasiunea față de un anumit personaj dintr o lume virtuală, dar în schimb nu avem milă de oamenii neajutorați din jurul nostru. Sunt vremurile în care nu mai poți impresiona un om prin faptele tale, ci spre rușinea noastră doar poveștile fără bază reală capătă atenția noastră! Nu văd nici cea mai mică rază de lumină și deși lucrurile par că se apropie de finalul tragic mai am puterea de a zâmbi în fața acestei drame. Așadar azi sunt trist ,dar în același timp fericit, sugrumat, dar liber!
  " Nu pe ape moarte vreau să visez pământul, ci pe stânci zdrobite de îmbrățișări de spume!"

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons