Final!

 " Sunt obosit, cu sufletul mistuit de miile de vise ce se nasc, ce și iau zborul și în cele din urmă se izbesc cu brutalitate de zidurile realității.Încerc să fug, să închid ochii, dar imaginea morții nu dispare.S a întipărit adânc în conștiința mea și nu mi oferă pace! Am încercat să l înduplec pe stăpânul cetății să mi lase doar un vis.În zadar îmi strig durerea, m a părăsit și a luat cu el cheia ce mi ar fi putut reda libertatea.De aș putea trimite doar un mesager, dar e mult prea târziu!Au uitat de bietul prizonier, lăsându l așadar să înfrunte singur răul ce i a alungat! M au părăsit toți, până și soarele și a ascuns razele aurii în spatele norilor, a sosit vremea întunericului. Fără pic de lumină, înfometat și întemnițat aștept resemnat sfârșitul! Simt cum inima-mi înspăimântată nu și mai poate controla bătăile, iar mintea își pierde ultima fărâmă de luciditate.Aud șoaptele îngerilor ce mi poruncesc să i urmez, dar în nebunia mea nu mai pot distinge originea acestor creaturi. Îmi e teamă că i doar o ispită a celor din lumea întunecată și prefer să rămân în celula mea, deși în clipa când ea nu ți mai poate oferi un strop de speranță devine propriul tău mormânt. Răul mă înconjoară, îi aud pașii tot mai aproape, iar vântul înfricoșat de macabra priveliște părăsește micuța cetate. Sunt singur! Ceasul a uitat să mai bată, iar timpul e doar un simplu spectator în fața acestei drame. Simt cum inima bate tot mai încet în ritmul melodiei cântate de Regina Întunericului. Concertul pare că și va găsi sfârșitul pentru întotdeauna.Împreună cu cea din urmă bătaie a inimii voi păși spre tărâmul întunecat. Iar trupul, sărăcuțul de el va rămâne doar o simplă statuie, o amintire tristă și tăcută a bucuriei vieții de odinioară! În negura văzduhului aburii sufletului se pierd în infinitul universului!  
 S a stins un vis!Acoperă mi mormântul cu o manta și spune te rog vântului ce vine trista veste a morții!"
El CiD