O inimă

 " M-am temut de tăcere, de faptul că nu aș mai putea rosti vreun cuvânt sau măcar scrijeli o singură literă, că inima mea își va pierde suflul prin ungherele înghețate ale sufletului. Fără inimă nu reprezint nimic, poate doar un simplu trup înghețat în mijlocul unui pustiu. Un pustiu ce nu există, unul spre care credeam că am reușit să i tai toate legăturile, să i șterg imaginile zugrăvite în mintea-mi. Nu am încercat nici măcar să mi imaginez ziua aceea, dimineața în care mă voi trezi și nu voi mai simți nimic, nici golul, nici durerea, nici bucuria, ci doar o liniște sfărâmătoare și un sentiment de resemnare, de capitulare. Că nu voi mai putea scoate vreun sunet și mi voi accepta rolul de martor pentru eternitate. Îmi e tot mai greu să mi rup visele de imaginile acestui deșert, să ascult melodia tot mai stinsă a inimii și cu ultimele puteri mă zbat și încerc să respir, să pot simți iar mireasmea prezentului, să aud iar ticăitul ceasului și pașii tăcuți ai timpului. E singurul vis ce nu s a stins, visul pentru care voi lupta zi de zi până la sfârșit. "