Trandafirul Negru

Decizie

2012-02-21T19:27:00.003+02:00

" Am rămas mut... Mut la durerea celor din jur, mut în fața vieții și mai ales am încetat să lupt alături de ceilalți oameni. Simt cum sub pielea oricărui om, sub zâmbetul său, în interiorul său dezamăgirea și durerea cresc în fiecare zi, în fiecare secundă se ridică și așteaptă să spargă inima omului. Durerea, dezamăgirea nu sunt și nu vor fi niciodată demne de a rămâne alături de noi precum amintirile, ci trebuie lăsate să se stingă în propria cenușă. În caz contrar acestea vor râmâne mereu în interiorul nostru și își vor crește influența asupra gândurilor și a viselor noastre, iar în cele din urmă vor reuși să ne coordoneze pașii. Ca om nu mai cred decât în iubire și Dumnezeu... Fără aceste două lucruri lumea mea nu ar mai exista! A sosit timpul să luăm o decizie... Am stat mult prea mult timp uitându ne indiferenți la suferința altor oameni, clipe pierdute în zadar, secunde pline de nehotărâre, teamă și rareori indiferență. În această lume nelipsită de hazard omul poate fi încadrat în doar trei categorii: prima și deasemenea cea mai numeroasă este reprezentată de oamenii ce luptă împotriva viitorului, împotriva noastră și a urmașilor noștri, cea de a doua categorie reprezentată de martorii indiferenți, temători sau nehotărâți sunt cei ce privesc retrași măcelul, iar din păcate cea din urmă categorie va fi cea a persoanelor ce luptă împotriva haosului, a întunericului și a distrugerii. Au rămas tot mai puțini și din păcate în ultimii ani puțini au cutezat să și pună mintea și sufletul în slujba viitorului, ci au evitat pe cât posibil adevărul și au încercat să uite faptul că lumea se află într un continuu război, că orice trup sănătos este lăsat mulțimii însetate de sânge, au uitat drama și chinul prin care trec acei oameni ce se zbat zi de zi pentru binele tuturor. Nu suntem la un spectacol, nici măcar la teatru, ci în fața unei lupte în care trebuie să alegem între două lucruri: viitor sau final. "

" Trebuie să iubești cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt."

Nebunie

2012-02-10T12:24:00.001+02:00

" Curând îmi voi uita numele, voi alunga amintirile și voi lăsa tăcerea să mi poarte aripile spre pânza țesută de slujitorii tăcerii. Orice cuvânt împărtășit, orice zâmbet și mai ales orice vis m au trădat și mai devreme sau mai târziu și au întors armele spre sufletul meu. M am luptat cu răutatea oamenilor, m am luptat cu durerea și mai ales am dus un război crâncen împotriva mi. Orice sunet, orice șoaptă îmi smulg o părticică din inimă și după ce cutreieră altarele pâgâne și își scaldă trupul în mocirla întunericului se întorc cu un singur scop: să fure și cel din urmă strop de viață și să mi așeze o cărămidă peste inima ce le a oferit odinioară suflare. Sunt descumpănit de aceste purtări, dar niciodată nu m am gândit cu adevărat să mi părăsesc locul, ci doar deseori am fost nevoit să mi sacrific o parte din suflet și să evit situația în care aș fi nevoit să mi calc peste inimă și gândire, deși nu puține au fost aceste clipe, aceste secunde în care am zburat atât de jos încât am simțit suflarea rece a dușmanului. M am ridicat de fiecare dată cu un zâmbet pe chip și nu am lăsat niciodată ca mirosul groaznic al sfârșitului să mi sugrume liniștea și stăpânirea de sine. Știu că la capătul oricărui zbor voi cunoaște gustul nisipului, dar nu renunț la nicio luptă și de fiecare dată nu voi ezita să mi întind aripile spre orizontul vieții. Mă voi întoarce totdeauna și indiferent de situația și mai ales de mlaștina în care voi fi prins nu voi ezita să ofer oricărui neajutorat un strop de ajutor, un cuvânt, o faptă neînsemnată ce i ar putea aduce o picătură de putere, un ajutor mărunt ce i ar mâna pașii spre lumea cunoscută și nu l ar lăsa să rătăcească în această junglă lipsită de reguli și rațiune. Dar pentru a izbândi neajutoratul va trebui să învețe valoarea faptelor și a gesturilor și mai ales să învețe că oricât și ar dori un om să ia asupra i problemele noastre nu va reuși, ci îți poate oferi doar un mic imbold, impuls pe care dacă nu vei reuși să l gestionezi cum trebuie vei pierde lupta definitiv. Să încercăm să lăsăm deoparte impresiile, să uităm numele durerii și al răutății și să pășim fără frica că vom fi înfrânți în iureșul acestui război numit viață. Vă pot spune că nimic și absolut nimeni nu vă poate dobârî entuziasmul, nimic nu vă poate aduce înfrângerea, ci singura ce poate face acest lucru va fi teama din sufletul vostru, teama de eșec, neîncrederea în forțele voastre. Niciodată o luptă între David și Goliat nu va fi câștigată de un David temător, cu sufletul încercat de sentimentul deznădejdii și îmbibat de teama înfrângerii. În clipa când ve ți porni la luptă încărcați de acest sentiment nu ve ți cunoaște decât gustul previziunilor voastre și nici măcar nu ve ți putea să vă plângeți sau să sperați că ve ți căpăta admirația învingătorilor. Războiul nu i pentru oamenii slabi, nici pentru cei înrobiți și nici măcar pentru aceia ce nu cunosc adevăratele taine ale lumii acesteia. Singura soluție care le va râmâne acestor oameni va fi să evite pe cât posibil lupta, să și lase viața la îndemâna lucrurilor și să nu încerce niciodată să spargă granițele târâmului în care au fost încadrați de proprii semeni. "

Lupta

2012-01-29T18:20:00.001+02:00

" Râmâi alături de inima mea, de sufletul meu de copil, alături doar de amintirile parfumate ale unei vieți zbuciumate și nu mi părăsi trupul în ghearele timpului, ci aruncă l departe în mijlocul oceanului, în mijlocul necunoscutului și a miilor de lacrimi. Nu există început, nici sfârșit, ci doar o continuă luptă, o luptă lipsită de grandoare, o luptă împotriva realității, a destinului.
Viața este și va râmâne o luptă continuă, un război ce nu suportă amânare, o luptă fără sfârșit, un război împotriva unui dușman invizibil, unul care atacă mișelește, nelipsit de egoism și viclenie! Oricât ai fi de rănit și lipsit de orice strop de putere niciodată nu va cuteza să ți împlânte pumnalul și în cele din urmă să poți căpata statutul de învins. Va aștepta întotdeauna ca tu să ți pierzi ultima fârâmă de onoare și demnitate, ca tu să zdrobești trupul speranței și să ți asumi întreaga înfrângere. Singura ta opțiune de a râmâne teafăr în nebunia acestei furtuni nu va fi asumarea destinului, nici măcar retragerea, ci doar ca tu să distrugi orice zid de apărare din jurul sufletului, să zdrobești orice mască din jurul tău și să aștepti loviturile cu inima deschisă, cu mintea limpede și sufletul îmbibat de liniște. Orice încercare a ta de a te retrage și de a spera într o continuare a războiului în viitor, orice atac cu scop final îți va aduce doar cicatrici, vise moarte și amintiri dureroase.
Vei căpăta statutul de învins doar în clipa când îți vei asuma acest rol și cea din urmă picătură de speranță va pieri în nisipul deznădejdii. "

" O viață mediocră poate fi justificată, Mai ales într o lume mediocră.Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne oprește să visăm fără măsură."

Poezia

2012-01-21T14:08:00.003+02:00

"....și n-ai înțeles că poezia e în primul rînd o formă a speranței....
Să cânte ploile tocmai atunci,
Când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc și ne dor,
când soarele arde și mâinile miros a îndoială,
când arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
când amintirile au gust amar și speranța e un cuvînt dificil

și cel care cântă ploile riscă să fie disprețuit și lovit...
pentru nebunia și curajul său care cântă ploile,
care cântă torentele când oamenii ridică brațele
rămân răstigniți în aer ca pe dealul Golgotei.
Cine să anunțe ploile....dacă nu poezia ?!
Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie...."
Octavian Paler

Eu

2012-01-08T14:55:00.002+02:00

Omul are o îndemânare extraordinară în a lipi etichete pe fruntea celor din jur, de a încadra fiecare persoană într o anumită categorie în funcție de gândirea celui care clasifică. Omul nu poate fi clasificat, el nu este asemenea unui lucru lipsit de viață, unul ce își asumă rolul toată viața, ci întotdeauna omul își poate depăși granițele și poate străpunge hotarele categoriei în care a fost aruncat de semenii săi. De a lungul timpului oamenii m au încadrat în fiecare categorie, din cea a oamenilor lași în cea a celor curajoși, din cea a celor nebuni în a celor raționali, din cea a oamenilor retrași în cea a celor ce vorbesc prea mult, din cea a celor visători în cea a pesimiștilor. Am învățaț demult să trec peste orice cuvânt, atât de cuvintele răutăcioase, cât mai ales de cele pline de laudă, indiferent de numărul celor care mă bravează sau a celor ce mă critică voi rămâne întotdeauna la fel. Mă cunosc îndeajuns de bine încât cuvintele din exterior nu mi pot schimba imaginea, ele lovindu se doar de zidurile din interiorul meu. Nu am fost niciodată rece, iar puținele cuvintele scrise pe acest blog nu se nasc din tristețe și neîmplinire, ci sunt doar sentimente, vise și trăiri. Oricât aș fi de melancolic, de izolat sunt și voi rămâne pentru totdeauna cu sufletul plin de liniște, lipsit de remușcări și îmbibat doar în credință și iubire. Sunt conștient că viața îmi va oferi mult mai multe greutăți decât vise împlinite, dar nu mi voi pierde niciodată zâmbetul și speranța indiferent de ceea ce se v a întâmpla. Nu îmi e teamă să pășesc peste orice durere, să las timpul să și spună cuvântul și niciodată nu mi voi pleca fruntea în fața acestei lumi trecătoare.

Tăcere

2012-01-07T21:20:00.001+02:00

" Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.

Îţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie."

(Nichita Stănescu)

Rutină

2012-01-05T20:29:00.001+02:00

" Zi de zi aceeași luptă în mijlocul unui trup mistuit de haosul timpului, un război crâncen între micile fârâme desprinse din sufletul unui luptător biruit de propriile sale vise și gânduri. M am chinuit să înțeleg capriciile timpului, dar după atâta vreme amarnică am reușit să aflu că singurul care influențează timpul e omul. Nu mă pot împăca niciodată cu cei care au ales să și schimbe doar înfățișarea, cu cei care uluiți de grandoare sufletului au lăsat orice strop de respect în urmă și au plecat fără să și întoarcă vreodată privirea spre trecut. Trecutul, amintirile nu merită indiferența oamenilor, ci doar prin trecut și amintiri vom reuși să îndreptăm cursul destinului. O viață de om nu înseamnă doar viitor și prezent, vise și speranțe. Dăcă îți lași amintirile în voia sorții vei căpata în cele din urmă același destin, numele tău va piere sub greutatea anilor, iar chipul își va pierde treptat strălucirea, ajungând în cele din urmă alături de cadavrul trecutului. Lupta dintre inimă și minte, dintre suflet și trup sugrumă viitorul și nu i oferă decât ocazia unei vieți lipsite de libertate și gust, o viață amară a celor ce s au rătăcit printre dunele pustietății. Singura posibilitate de a supraviețui într un mod demn vieții, de a nu ți pierde onoarea și zâmbetul va fi aceea de a lupta împotriva mândriei, a furiei, a urii, a deznădejdii și implicit a întunericului. Inima, mintea, trupul, sufletul și visele nu trebuie învrăjbite una împotriva celeilalte, ci doar lăsate să devină un singur trup capabil de a lupta împotriva lucrurilor ce i sugrumă viața omului. "

Rost

2011-12-30T22:23:00.000+02:00

Trăim vremurile în care promisiunile, cuvintele scrijelite pe o coală țin locul faptelor, lumea în care adevărul și realitatea pier sub talpa iluziei și a aparențelor. Oamenii dispar în negura timpului, principiile care au dăinuit vreme de secole se clatină și par că în cele din urmă vor cunoaște gustul sfârșitului. În aceste vremuri omul și a uitat creatorul și luptă din răsputeri împotriva viitorului său, luptă doar pentru moarte și își pleacă fruntea în fața templelor încărcate de sânge și durere, iluzii și vise fără suflet. Puțini sunt cei care mai au un strop din mireasma veșniciei, iar săracii de ei se sting în singurătate și uitare, sunt marginalizați precum bolnavii de lepră și alungați într o lume parelelă, o lume a celor diferiți, a celor considerați slabi, nedemni de a ocupa un loc în mijlocul acestei societăți bolnave. Lacătele sufletelor s au închis și nici măcar lacrimile nu pot spăla rugina ce zăvorăște lumina din interiorul oamenilor. A plânge de durere, de dor , de bucurie, nu însă din egoism și ură nu va aduce niciodată omului rușinea, ci doar liniștea, mângâierea și în cele din urmă împlinirea. Iubesc oamenii ce știu să plângă în clipele presărate de tristețe sau bucurie, pe cei ce zâmbesc în orice clipă și nu și lasă sufletul pradă furiei și deznădejdii, pe cei ce lasă deoparte orice cuvânt rău și nu și uită niciodată aproapele, pe cel care urăște minciuna și nu în ultimul rând îi iubesc pe cei nu și lasă mintea și sufletul în ghearele fricii, ci întotdeauna rămân alături de sufletul celui osândit orice s ar întâmpla. Restul nu sunt oameni, ci doar simple statui efemere, lipsite de suflet și speranță. Ne vom întoarce într-o zi...

"

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi...

Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,

în toate dragostele noi

Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji

Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,

Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,

în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

(Radu Gyr)

Mutilare

2011-12-22T22:34:00.000+02:00

Fiecare zi cerne peste sufletul meu aromă de moarte și viață, mirosul unui destin rupt de imaginea zidită în mijlocul templului copilăriei. Mi am dorit să devin o statuie, una de neatins, o statuie ce nu și va pleca niciodată trupul în fața durerii și a răutății oamenilor. Am ajuns în cele din urmă copia fidelă a acestui vis. Nu mimez viața, nici măcar iubirea, nu țip, iar orice lovitură primită nu mi clatină echilibrul interior. Moartea, singurătatea, durerea, uitarea și au pierdut însemnătatea în tăria zidurilor de piatră ce mi înconjoară trupul. Nu visez, iar starea de așteptare a pierit demult răpusă de sfârșitul războiului dintre timp și vise. Sunt țintuit în mijlocul acestui tărâm, având o inimă zăvorâtă de răcoarea zidurilor, cu mintea anesteziată și aripile frânte. Simt că lupta a luat sfârșit, iar singura mea misiune va fi cea de a râmâne drept în fața oricărui val, în fața oricărui cuvânt și promisiune, în fața oricărei drame și mai ales în fața oricărei săgeți îmbibate în veninul răutății și al întunericului.

" Cel mai greu nu e să uiți ce a fost, ce ai trăit. Cel mai greu e să uiți ce n a fost, ce nu ți s a întamplat...
... ce n ai fost în stare să fii sau să înțelegi! "

Minte și suflet

2011-12-16T01:29:00.002+02:00

Niciodată nu m am simțit atât de obosit, atât de îndepărtat de viitor și de imaginea victoriei. Am sperat că în cele din urmă voi reuși să pun capăt acestui război din sufletul meu, să înlătur partea ce îmi inundă sângele de răutate,ură și dezamăgire. Acum par mult prea fragil, mult prea firav pentru a mai ridica privirea spre cel care de atâta vreme mă târăște în mocirla sa, cel care așterne pământ peste inima mea și cerne praf de moarte peste sufletul unui copil. Știu că acestă luptă va lua sfârșit în cele din urmă și nu mi va aduce decât pactul unei înfrângeri. Nu mai am decât un vis, restul au pierit în hainele pline de praf ale acestei lumi, haine mânjite de grotescul realității și al banalului. M am decis... Oricât aș vrea să renunț, am decis să arunc în luptă și cel din urmă vis, să lupt încă un an împotriva mi, iar dacă aripile acestui vis se vor frânge precum cele ale viselor de odinioară voi pleca și nu mă voi mai întoarce vreodată. Am decis să lupt împotriva unui suflet incapabil de a iubi în întregime, să lupt împotriva oricărui gram de întuneric, să alung orice cuvânt, orice gând lipsit de lumină, să refuz orice contact cu mizeria acestei lumi. Dacă nu voi reuși voi lăsa tăcerea să șteargă urmele pașilor mei și să mi înconjoare trupul și sufletul în mantaua sa.

"Libertatea interioară se degradează nu numai prin minciună, ci și prin iluzia că poți să rămâi nevinovat fără să alegi! "

Toate trec...

2011-12-08T14:17:00.001+02:00

" Un pocnet. Niște vorbe răstite. Mă scol să închid ușa ce dă spre balcon. Îi voi lăsa pe contemporanii mei să se certe, să se înjure după pofta inimii și să aștepte ce vor. Pe mine , îi rog să mă scuze. Eu nu mai aștept nimic. Nu mă mai interesează războiul cu alții. Îmi ajunge singurul război în care mai am, probabil, ceva de spus ... Războiul cu mine. "

Rugă

2011-12-01T01:21:00.000+02:00

" M am simțit încolțit de întuneric și singurătate, am abandonat lupta și am încercat să mi alung amintirile și să mi uit numele. Am cerut cu îndârjire un miracol, o singură clipă de speranță, un vis ce mi ar fi putut aduce o altă viață. Aș putea spune că singurul obstacol în fața acestui miracol a fost propria gândire, iar ochii mei, ochii copilului nevinovat nu au reușit decât să schimonosească imaginea acestui vis împlinit. I am tăiat de mii de ori aripile, l am izgonit spre tărâmul uitării, iar în cele din urmă am țipat plin de furie către cel care în nemărginita lui bunătate îmi oferă de fiecare dată iubirea, alături de miracolul pe care îl cerșeam de atâta vreme. Singurul vinovat am fost eu. Am fost nevoit să mi închid ochii și să mi caut drumul mânat doar de suflet și inimă, singurele ce au reușit să mi strivească teama și neliniștea. Puțini sunt cei care reușesc să și găsească liniștea și reușesc să treacă neschimbați peste orice dâmb, peste orice încercare mai mult sau mai puțin dureroasă. Trebuie să lași deoparte orice răutate, orice cuvânt secătuit de bunătate, să alungi toate visele lipsite de profunzime și să lași orice așteptare să ia sfârșit. "

"Dacă iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti."

Dor și Durere

2011-11-25T00:00:00.000+02:00

Peste gândurile mele se așterne mantaua grea a tăcerii, rațiunea își pierde sensul în mijlocul furtunii , iar ultimul strop de lumină se îmbibă de uitare și întuneric. Am pierdut o parte din trecut, prezent și viitor. Nu voi lăsa vreodată ca timpul să și cearnă praful peste pagina amintirilor, ci voi păstra pentru întotdeauna în sufletul și inima mea chipul nepătat al unui om extraordinar. 25 noiembrie va rămâne ziua sculptată cu litere mari, nemuritoare în interiorul meu. Voi alunga orice urmă de uitare și îmi voi îndrepta gândurile în fiecare zi spre icoana omului ce a plecat mult prea devreme...

Fără nume

2011-11-10T17:40:00.000+02:00

Ființă fără nume, izvor nesecat de întuneric și ură, suflet schingiuit, toate se îmbină într-un simplu cuvânt: om. Trup firav, fruntea pătată și inima ciopârțită sunt azi singurele comori ale acestei ființe fără nume. Nici măcar un erou uitat, ci doar un simplu trecător încărcat de moarte și durere. Omul fără viitor, omul lipsit de speranță și putere va rămâne singurul supraviețuitor al acestui tărâm luminat. Prezentul și a lăsat mantaua peste rațiunea omului și după mii de ani reușește să schimbe în totalitate caracterul omului, îi aruncă visele frumoase în infinitul întunericului și îi aduce sufletului mireasma unei vieți simple. Mă tem că lacătele sufletului vostru nu se pot deschide în fața lacrimilor, a iubirii, ci vor cerne doar pământ peste inima,numele și trupul vostru.

Lupta

2011-11-04T22:54:00.000+02:00

Sunt un copil, un copil cu sufletul zdrobit, un copil înfrânt de timp și oameni, unul aruncat în mijlocul unui ocean al nebuniei, purtat de valuri spre hăul întunericului. Au trecut anii... Ani în care am învățat să mor, ani în care am învățat să mă nasc a doua oară, secunde ce mi au adus efemeritatea și veșnicia, durerea și fericirea, lacrimile și zâmbetele, curajul și teama, onoarea și rușinea. Am fost înfrânt de mii de ori, am renunțat la trecut și amintiri, mi am abandonat viața și am trecut de fiecare dată prin mlaștina rușinii și de fiecare dată mi am șters fruntea de întuneric, am sugrumat țipătul de deznădejde și am așteptat ca tăcerea să mi aducă liniștea. Acum sunt mult mai fragil, dar în același timp mult mai puternic, având în suflet miezul tristeții și în fiecare strop de sânge mii de lacrimi de fericire. Îmi ridic sabia, îmbrac veșmântul cerșetorului de odinioară și mi îndrept pașii spre câmpul de luptă, spre câmpul plin de răutate și durere. Am venit să lupt împotriva întunericului și niciodată nu mi voi pleca fruntea, voi lupta până la ultima picătură de energie, până la ultima suflare!

Străin

2011-10-28T01:15:00.002+03:00

Orice cuvânt, orice vis neîmplinit se agață de aripile unui suflet osândit și își aruncă în cele din urmă mantaua neagră peste trupul firav al unui viitor luminos. Sunt un simplu străin în nebunia acestei lumi! Străinul ce și a abandonat trupul în brațele timpului, străinul lipsit de povara trecutului, având alături doar tăcerea și imaginea unui suflet nevătămat. Las în urmă orice urmă a războiului, orice strop de dezamăgire și durere și îi aduc sufletului inima și mintea unui înger uitat undeva între granița trecutului și a prezentului. Onoarea, adevărul, curajul nebun, iubirea, lacrimile, mila sunt singurele statui în fața cărora îmi voi pleca fruntea. Restul vor rămâne doar în sufletul muritorilor.

"Tragediile, ca și bucuriile cele mai mari, omul le trăiește totdeauna în deplină singurătate "
Liviu Rebreanu

Întrebare

2011-10-24T22:45:00.000+03:00

"Dacă ți s ar da o a doua șansă în viață, ce ai face?"

Dacă aș putea lua de la capăt firul vieții, dacă aș putea renunța la viața de acum m aș întoarce spre meleagurile copilăriei, aș alege sufletul, inima și visele copilului de altădată. Aș lua povara greșelilor din trecut pe umerii mei, aș încerca să obțin iertarea oamenilor care au suferit din pricina faptelor mele. Aș alunga din sufletul și mintea mea ultimul strop de răutate și le aș spune tuturor adevărul, le aș spune cât de mult îmi lipsesc și cât de mult înseamnă pentru mine. Aș încerca să răspândesc numai bucurie, iubire, vise și speranță și să las deoparte orice fărâmă de răzbunare și răutate. Iar atunci când voi reuși să mi împlinesc acest vis,atunci când sufletul meu va fi îmbibat în liniște și fericire voi pleca departe, departe de orice amintire sau om, departe de orice greșeală sau vis năruit.

Mulțumesc Lavi!

Sfârşit de toamnă

2011-10-20T21:21:00.000+03:00

" Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
   Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
   Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
   Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
   Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
   Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut. "

(I.P.)

Timp

2011-10-15T19:16:00.000+03:00

" Timp nemuritor, vise deșarte, aripi frânte și o singură pagină rămasă nescrisă într o carte osândită uitării. Iar eu, ultimul martor sunt nevoit să închei cea din urmă frază a trecutului, să ofer timpului un sfârșit grandios! Aș putea să îl las pradă întunericului, să i leg destinul de propria i răutate. Nu pot să i strivesc aripile, să i răpesc onoarea de a conduce viața muritorilor spre final sau blestemul de a așterne întotdeauna praful uitării peste miile de amintiri. A fost întotdeauna alături de sufletul meu, iar deseori mi a suflat un strop de speranță și a sădit în mijlocul unui pustiu o floare cu petale de lumină și mireasma unui viitor grandios. Singurul ce a reușit să mențină ruinele unui suflet apus, singurul ce a vărsat o lacrimă pe acest altar al suferinței. Deseori l am învinuit și am uitat să i aduc măcar o singură dată un omagiu, să i ofer aripile de care are nevoie pentru a zbura spre insula oamenilor, îndeplinându și în cele din urmă destinul. Am avut de ales între trecut, între o lume apusă și o viață mizerabilă în mlaștina prezentului. Refuz orice contact cu lumea aceasta degradată și râmân pentru totdeauna prizonierul amintirilor, al vremurilor parfumate de odinioară. Voi rupe ultimul fir ce leagă acest univers de prezent, ultima barcă către lumea oamenilor! Niciodată nu aș putea trăi într o lume plină de răutate, ignoranță, mândrie, o lume în care omul pune mai presus de orice rămășițele unui imperiu întunecat, o lume în care doar prostituția sufletească contează, un tărâm plin de moarte și uitare, nelipsit de durere, dezamăgiri ce nasc la rândul lor în inima omului un sentiment de ură. Dacă aș rămâne prizonierul acestei lumi voi căpăta același statut cu al oamenilor sau probabil voi muri sufocat de un amar regret, de mirosul groaznic al unui tărâm aflat într o continuă degradare. Mă retrag fără regrete, având un suflet curat, o inimă inundată de liniște și împlinire și moștenind doar gândurile și visele unui copil izolat de haosul și degradarea acestui tărâm. Râmân doar o pată de prezent, o plută scăldată de apele unui ocean al amintirilor, o plută ce și va găsi peste ani corabia măcinată de timp. Voi fi singurul martor al acestui tărâm atemporal, legat precum Prometeu de o stâncă, o stâncă alcătuită din praful amintirilor, una ce stăvilește trecutul muritorilor. Sunt nevoit ca în fiecare zi să arunc timpului un vis și să aștern peste aripile sale o lacrimă izvorâtă din adâncurile sufletului. Am încercat să le ofer oamenilor o scânteie din lumina divină, o mică stea ce ar fi topit lanțurile timpului și le ar fi oferit libertatea și puterea de a zdrobi pentru întotdeauna durerea fără margini din sufletul lor. Dar întunericul a biruit, mi a înfrânt visele și ajutat de falnicul vânt a stins flăcara unui suflet nemuritor. Viața luptătorului s a transformat într un timp întunecat, o pată lipsită de lumină și speranță, una ce se hrănește doar cu vise deșarte și își ia seva din trunchiul copacului plin de durere și dezamăgire al oamenilor. M am retras în pustiu, un pustiu absolut, nelipsit de dunele singurătății, un straniu concert al amintirilor strivite însoțit de suflarea vântului. Mă gândeam că doar pustiul ar reuși să învingă temerile unui cavaler înfrânt și ar putea reaprinde focul speranței. Din păcate dunele de nisip nu au decât un singur scop, acela de trezi fiara din sufletul omului. Oricât de puternic ai fi și oricât ai încerca să uiți, ea își recapată treptat puterile, iar legătura sa cu Hades prinde rădăcini, iar în cele din urmă sugrumă inima și sufletul omului. De aceea am încercat să scap din mrejele acestui pustiu, să găsesc o oază de liniște și lumină, să nu fiu nevoit să devin același monstru precum cel care m a înfrânt. Cuprins de teamă, istovit mi am îndreptat privirea spre lumea oamenilor și crezând că iubirea îmi poate stinge focul din interior am oferit aripi inimii, încredințând și ultimul vis pieirii. Am văzut cum un vis măreț, plin de speranță și lumină poate fi mutilat de răutatea unor muritori. S a izbit crunt de zidurile mânjite de amintirile zecilor de vise năruite, ziduri neîndurătoare, de netrecut! Aș putea să zdrobesc zidurile pictate de sângele sufletelor măcelărite de gloanțele întunericului, dar fără un strop de lumină nu pot salva nici măcar rămășițele trupului meu. Doar visele îmi aduc strălucirea și îmi oferă statutul de veșnic luptător. E timpul să vă împărtășesc o parte din trecut, o parte din viața mea ! M am născut în mijlocul unor creaturi înzestrate doar cu lumină, ființe ce nu au cunoscut vreodată suflarea rece a morții și au avut întotdeauna un singur scop : să înlăture pustiul și singurătatea și să aducă muritorilor aripi spre nemurire. Am trăit într o lume inundată de iubire, o cetate lipsită de vreun strop din licoarea dezamăgirii, având în interiorul ei doar mireasma fericirii. Dar timpul și a lăsat amprenta asupra sufletului și conform tradiției am fost nevoit să părăsesc tărâmul acesta și să mi iau zborul spre lumea înghețată a oamenilor. Oare vă întrebați care i scopul nostru? Misiunea mea e să lupt întotdeauna împotriva viselor deșarte, să aduc lumina în mijlocul insulei întunecate din sufletul omului. Am venit înzestrat în straie nemuritoare, cu o inimă încărcată de lacrimile pline de iubire și ochii luminați de steaua nemuririi. Vin spre lumea muritorilor cu tolba pline de vise, cu sabia pătată de sângele trecutului!
Acum sunt țintuit în mijlocul acestui pustiu al singurătății, prizonierul zidurilor pictate de sângele amintirilor, ziduri ce se înalță spre viață, ce mi alungă ultima speranță a unui alt destin. Cavaler al timpului legat de trecutul acestei cetăți nemuritoare, părăsită de orice zvâcnire a vieții și bântuită doar de imaginile muritorilor. Numele meu : El Cid a rămas sculptat de lacrimile osândiților pe altarul durerii, constituind pentru eternitate cea din urmă dovadă a unui luptător al timpului. Viața mea a apus demult, visele mele și au scuturat aripile pline de praf și uitare și din păcate au fost primele ofrande aduse stăpânului Timp pe acest rug al trecutului. Stau în mijlocul aceleiași piețe pustii, într un jilț scorojit, având în mâna dreaptă o peniță cu ajutorul căreia mâzgălesc numele muritorilor ce și pierd visele, vise retezate de sabia călăului. Nu am niciun strop de regret, de fiecare dată îmi ridic penița și îi înmoi vârful în sângele amintirilor și trec nepăsător numărul și numele bietului om ce nu a reușit să i ofere visului său aripi și viață. Mă hrănesc din lacrimile voastre, din seva deznădejdii și nu vă ofer în schimb decât trecut. Chipul mi e brăzdat de durere, iar ochii mei poartă întotdeauna umbra tristeții. Rămân doar eu în acest deșert nemărginit, părăsit de toți : prieteni, persoane iubite, necunoscuți. Trăiesc din lumina bătrânului vis mort demult în trecut. Nu mai pot schimba prezentul, nu pot schimba destinul crud al acestuia și din păcate nu pot părăsi vreodată trupul său cuprins de moarte. Trăiesc doar în această cetate, iar uneori chipul meu șters rătăcește ca o fantomă printre paginile amintirilor celor ce au plecat. Nu am acceptat rolul de călău din dorința de a mă răzbuna, ci doar sperând că astfel îmi voi recăpăta o parte din inima și viața de odinioară. Mi am transformat sufletul de copil într unul hidos de măcelar, dar niciodată nu mi voi uita amintirile sau visele moarte de atâta vreme, nu voi lăsa nepăsarea să mi mâne pașii spre lumea oamenilor. M am zbătut în mijlocul aceleiași bălți a durerii, iar rugăciunile de milă îndreptate spre sufletul lor nu mi au adus decât sfărșitul. Acum aș putea să le redau visele, dar cum aș putea să le arunc stropii fericirii dintr un ocean plin de lacrimile unui trup sugrumat de răutatea lor. În acest univers al durerii nu am primit decât slăbiciunea lor, indiferența, iar gura mea însetată de apa vieții a primit doar seva dunelor de nisip. Am luptat până la capăt și neavând decât o singură opțiune: cea a veșnicului paznic al Timpului, am acceptat în cele din urmă inevitabilul. Mi am desprins trupul de suflet, am aruncat visele în văpaia trecutului și i am permis Reginei de Gheață să și verse lacrimile peste inima mea. Rănile s au închis și după ani de suferință am primit mantaua, sabia, penița și coroana stropită de sângele osândiților. Cu ajutorul Timpului am reconstruit părticică cu părticică zidurile cetății, am șters icoanele trecutului de pe altarul Timpului și i am suflat întregii creații miros de moarte, miros de sânge proaspăt. Am rupt orice rădăcină a durerii din sufletul meu și am jurat ca întotdeauna să mi apăr stăpânul și indiferent de durerea sau rugămințile oamenilor să nu întorc vreodată privirea spre viața lor. În mijlocul altarului am depus o cutiuță înconjurată de mii de trandafiri uscați, cu spinii otrăviți de seva morții ce înconjoară lacătul ce zăvorăște trecutul meu. Om rămas fără trecut, om lipsit de viață, suflet fără inimă și ochii lipsiți de lumină constituie schița luptătorului de acum. Mai am o singură dorință, aceea de a mi așterne viața pe o foaie, de a transpune durerea în cuvinte ce și vor pierde sufletul legate de rugul Timpului și mi vor conduce pașii spre hotarul tăcerii. Dacă aș avea o inimă, dacă aș avea vreun strop de lumină aș încerca să lupt împotriva destinului, dar lipsit de melodia armoniasă a bătăilor inimii, izolat în acest univers și înlănțuit de legâmântul semnat nu am rămas decât o bucată de trecut, un râu încărcat de cuvinte misterioase, blestemate ce și lasă resturile pe o coală albă. Așadar mă întorc printre rămășițele vieții de odinioară și încerc să stropesc amintirile și visele cu seva prezentului, să aduc pentru ultima dată o secundă de nemurire trecutului. După acest ultim sacrifiu îmi voi încredința viața stăpânului, voi arunca inima pradă vulturilor și niciodată nu voi mai întoarce capul spre lumea celor ce m au abandonat. Mă voi ruga să mi cadă aripile nemuririi, să pot umbla nestingherit prin tărâmul tăcerii, hăituit doar de umbrele sufletelor osândite, acompaniat de melodia unui destin frânt. Nu pot distinge răutatea de suflul luminii, iar cuvintele voastre par zgomote lipsite de sens și esență, sunete fără armonie, sunete grotești. Vocea mea s a stins pentru totdeauna... Măștile oamenilor nu pier sub asediul iubirii, al țipetelor, nu dispar sub greutatea dorului, a luminii, ci continuă să ocrotească indiferența, moartea, visele lipsite de vlagă ce înconjoară precum o plantă ce și agață trupul puțin câte puțin de zid, iar în cele din urmă îi acoperă întreaga înfățișare. Ochii muritorilor și au pierdut sclipirea printre fărâmele de uitare, iar inima lor se scaldă doar în lacul plin de sânge înghețat, o mocirlă în care au pierit milioane de vise grandioase. Nu pot muta vreo pietricică din acest univers odios, iar eu eroul necunoscut îmi pierd ultima fărâmă de onoare, ultimul strop de viață prin pustiul unui timp apus! Aș putea blestema ziua când plin de lumină și fericire, înzestrat cu armura nemuririi am declarat război îngerilor întunericului, sperând să înlătur pentru totdeauna ura, răutatea și durerea. Mi am adunat toate forțele, am alungat ultima fărâmă de teamă și am suflat praful stelelor peste sabia încercată în mii de lupte, sabia însetată de dreptate și grandoare. Am pășit pe câmpul de luptă fără a avea măcar un singur muritor alături de mine, ci doar alături de o singură vietate: Îngerul fără nume, Îngerul ce a rămas în fiecare clipă în dreapta mea, singurul meu aliat. În fața noastră milioane de îngeri cu aripile negre, mii de vise întunecate, scăldate de sângele durerii unor muritori înlănțuiți de puterea Mărețului Înger Întunecat. Mi am umplut inima de curaj și onoare, am lăsat iubirea să mi inunde sufletul, am închis ochii și le am oferit viselor și amintirilor aripile spre tărâmul luminat, iar eu am pășit peste trupurile victimilor zdrobite de forța întunericului. Au urmat ani de lupte crunte, ani în care am lăsat deoparte durerea, dorul și mi am sacrificat și cel din urmă strop de onoare, ani în care am fost părăsit de toți, anii care mi au săpat propriul mormânt. M am trezit în hainele unui biet cerșetor, în mijlocul unui râu mocirlos, un râu plin de sânge întunecat și vise mizere, având alături doar un ciot de sabie și o tolbă goală. Trupul meu e de nerecunoscut, ochii și au pierdut și cea din urmă lacrimă a purității, iar iubirea a pierit sub tălpile miilor de oameni ce nu și au îndreptat privirea către țipătul deznădăjuit al unui copil osândit. Orb, lipsit de rațiune, pierdut în acest infinit întuneric mi am ridicat trupul schingiuit și m am rugat Împăratului să mi trimită o singură clipă de liniște și iubire ce ar putea să mi lumineze calea către Îngerul pierdut printre rămășițele unui câmp umbrit de mantaua rece a morții. Jalnică rugă! Stropii de lacrimi se sting odată cu atingerea trupului meu, iar micul suflet nu poate soarbe seva nemuririi. Am pierdut lupta demult, atunci când onoarea a cedat în fața răzbunării, în fața unui vârtej al urii nemărginite, iar trupul meu a devenit mormântul unui suflet nemuritor. L am căutat pe micul Înger printre miile de cadavre bântuite de vântul degradării, am răscolit fiecare colțișor în speranța că i voi descoperi chipul alb, aripile mărețe, vocea suavă și inima sa, un izvor de iubire și lumină. Au trecut luni până ce îngrozit de milioanele de chipuri înghețațe, chipuri mute, fără nume, ci doar brăzdate de urmele suferinței fără margine mi am folosit ultimul vis pentru o clipă de lumină ce ar fi putut să mi dezvăluie calea către trupul micuțului Înger. Mă tem că i prea târziu, mă tem pentru firavul său trupșor, mă tem de singurătatea absolută, de misterul unui întuneric infinit și gol, de anii ce vor urma și mi vor ucide treptat ultima amintire nepătată. I am zărit chipul prin mocirla durerii, cu aripile frânte și având alături mantaua, sabia și sufletul nepătat. Inima sa bate tot mai încet, sugrumată de lanțurile întunericului, mult prea reci și lipsite de seva vieții. Știam că ultima bătaie a inimii, ultima luptă ar fi însemnat aruncarea sufletului său în ghearele lui Hades, în hăul durerii și al deznădejdii. Mi am șters rămășițele sabiei de umbra morții și pipăind tăcuta bătaie a inimii i am înfipt Micuțului sabia până în adâncurile sufletului. Era singura șansă de a i oferi aripile către porțile imperiului etern, singura metodă de a i salva sufletul și inima din spinul întunericului. Cu sufletul rupt de durere i am zis să mi ierte nesăbuita faptă, să uite că El CiD a fost singurul vinovat pentru întreg războiul, să uite zilele în care am ignorat cuvintele Sale, să uite chipul celui ce i a frânt inima! A plecat... Am rămas singur în acest pustiu fără limite, singur față în față cu durerea, ura, răzbunarea, moartea. Nu mai pot lupta, nu mai am scutul, nu mai am sabia, ci doar un suflet și o inimă închisă într un trup de piatră. Sunt blestemat să rătăcesc printre dunele de singurătate, blestemat să alung orice vis și amintire, având un singur scop: acela de a semna condamnarea muritorilor la indiferență, singurătate, durere și monotonie. Dacă aș avea un strop de iubire aș sufla tuturor praful nemuririi, dacă vorbele mele nu s ar izbi de ziduri de netrecut le aș spune oamenilor că numai iubirea, dorul, mila aduc lumina, mi aș îndrepta privirea spre cei ce țipă schingiuiți, aș distruge orice glob de sticlă de pe fruntea oricărui om și nu aș lăsa niciodată banalitatea să mi sugrume viața. Dar e mult prea târziu! Voi râmâne un biet slujior al Timpului până în ziua când voi fi nevoit să mi semnez propria condamnare. Voi lăsa atunci trupul să cadă pradă valurilor lui, iar sufletul și inima vor scăpa de temniță și vor reveni pe tărâmul luminii și al veșnicii iubiri. În rest doar timp, timp mort ce și așează aripa peste mormântul unui luptător înfrânt de tăcere și întuneric. "

Praf de timp

2011-10-11T23:43:00.001+03:00

" Sufletul lipsit de iubire rămâne doar un simplu trup dezgolit de mantaua nemuririi, înveninat de durere, de ură și răzbunare. Iubirea se naște din lacrimile îngerilor, se contopește cu inima muritorilor și împrăștie peste rădăcinile sufletului mireasma fericirii, stropii nemuririi. Iubirea nu poate supraviețui într un suflet răpus de lașitate și egoism, iar rădăcinile ei vor pieri printre stâncile unei inimi de piatră. Ura, monotonia, visele lipsite de profunzime sugrumă firavul trupșor al iubirii, rupându i aripile și aducând asupra-i praf de moarte, praf de vise moarte răpuse mult prea devreme. Trecutul se naște din suflul iubirii, se naște din dorul nemărginit, din nisipul singurătății cernut peste bucățile de gheață ale unui suflet mort. Acoperă mi ochii în mantaua întunericului, zdrobește mi visele și aruncă-mi rușinea ta, rușinea voastră în schimbul purității unui suflet părăsit. Dorința s-a stins împreună cu tăcerea, iar așteptarea a părăsit câmpul unei vieți zbuciumate. Mă hrănesc cu întuneric, cu seva slăbiciunii voastre, cu vorbele îmbibate în răutate și indiferență, fiind nevoit adeseori să mi smulg aripile eternității în schimbul unei clipe de liniște.
"

Natura

2011-10-08T13:55:00.003+03:00

'' Natura-ți dă zilnic exemplul de a trăi. ''

Nicolae Iorga

Viață sau ...

2011-10-03T19:06:00.001+03:00

" Viață sau iubire? Într o epocă a micilor vise, presărată de un timp mort și având gustul simplu al monotoniei viața omului și a pierdut demult ultimul diamant. Oricât am încerca să ne ridicăm privirea din cenușă și să ne ștergem fruntea de praful indiferenței nu reușim decât să mâzgălim și ultima porțiune de inocență și onoare. Omul a decăzut! Și a pierdut conștiința, și a renegat trecutul și a ales moartea, durerea, neîmplinirea și întunericul. Pomul vieții s a transformat în pământ, iar anii săi s au pierdut printre amintirile neînsemnate ale muritorilor. Ne am schimbat armura în hainele unui cerșetor, am străpuns cu răutate ultima zvâcnire a inimii și ne am blestemat propriul destin. Ochii noștri au căpătat umbra acestui întuneric nemărginit, dând naștere doar lacrimilor pline de răzbunare și egoism. Râsul, zâmbetul, lacrimile, toate s au transformat în uneltele îngerului întunecat. Au sosit vremurile în care adevărul și a pierdut coroana în dauna măștilor, a minciunii și urii. Din râul acesta infinit de răutate le am împărtășit tuturor stropul păcătului, am pângărit sufletele copiilor și nu le am oferit decât moartea. În lipsa iubirii am ales viața... Am ales efemeritatea în locul nemuririi, am ales banalul, am ales ura, am ales singurătatea, am ales păcatul. Când oare iubirea, mila, lacrimile, dorul , adevărul, munca au devenit o rușine pentru muritori? Din păcate în acest ocean plin de nebunie, nimeni nu are puterea de a și striga vinovăția, niciunul nu și poate înfrânge lașitatea și rușinea. Sufletele voastre se vor stinge într o groapă comună, într o mediocritate grotească, fără strop de respect și onoare. Te mai poți numi om ? Ce rost au cuvintele tale dacă întotdeauna nu reușești să le inspiri viață, ci doar se nasc și se izbesc de realitatea ta. Vă ridicați singuri statui și de fiecare dată nu reușiți decât să vă luitruiți masca hidoasă. Mi e teamă că n spatele unui copil se poate afla un monstru, că n înăuntrul celui de lângă tine crește doar pomul răzbunării, că n schimbul cuvintelor și a privirii inocente voi primi doar răutatea voastră. Trăiesc într o lume de porțelan, o lume a măștilor negre, universul muritorilor de azi. Sunt singur, mereu căutând în spatele sufletelor de hârtie și a privirilor flăcăra nemuririi, dar găsind de fiecare dată în interiorul muritorilor o inimă neagră și un suflet adormit de sunetul grotesc al sângelui infectat. Aleg iubirea, onoarea, curajul, adevărul, mila, lacrimile, dorul , iar restul ce țin de partea întunecată le las celor care mi le dăruiesc în fiecare secundă, la orice pas și în spatele oricărui cuvânt."

Dans

2011-09-07T22:34:00.000+03:00

" Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare..." (N.L)

Portret de toamnă

2011-09-07T18:06:00.001+03:00

„ Ultima rază de lumină s a stins, iar împreună cu ea au dispărut mângâierile pline de căldură și duioșie, raze de neuitat ce și scaldă lumina în apa viselor unui suflet înghețat. S a dus și cea din urmă clipă de viață spre negura necunoscutului, m a părăsit într o tăcere mizerabilă, o tăcere plină de lașitate. Dar eu, un copil uitat de timp și cruțat de soartă am rămas cu privirea îndreptată spre oglinda trecutului luminos. Ochii mei au uitat imaginea prezentului, privirea lor naște doar trecut, doar amintiri lipsite de importanță, întămplări nevinovate închise într o inimă neagră îmbibată în singurătate. Simt mirosul amar al melancoliei ce se strecoară prin fereastra deschisă, iar urechile mele sunt amorțite de sunetul dureros al frunzelor ce și dau ultima suflare înainte de a atinge podeaua. Unde s micile zvâcniri ale viselor de altădată? Au apus demult! Strivite parcă de greutatea norilor încărcați cu mii de lacrimi, lacrimi reci izvorâte din inima unei regine. Regina unui imperiu al melancoliei ce și țese pânza în jurul viselor unui copil izolat de timp. Mi e dor de glasul vieții, de concertul vântului ce mângâie ușor frunzele pomilor plini de viață, de bucuria și entuziasmul rândunelelor. Aș avea o singură dorință : aceea de a retrăi măcar pentru o secundă clipele închise în trecut. Dar e prea târziu, mult prea târziu pentru a răscoli rămășițele unor vise ce și au pierdut identitatea într o groapă comună, iar mie nu mi rămâne decât jalnica misiune de a uita, de a mi acoperi viața de trecut, de a cerne tristețe și praf neînsemnat peste comoara unui suflet. Întotdeauna am rămas ultimul și niciodată nu voi regreta că nu am ales să mă scutur de îndatoriri, ci am ales curajul în dauna lașității. După atâtea cuvinte, după atâtea vise rămân același copil puternic, moștenind o singură comoară : sufletul! Rămân alături de toamnă în aceeași odaie a trecutului, îmi las inima și sufletul pe podeaua rece și îi ofer timpului onoarea de a smulge din trupul meu bucăți de efemeritate. Copilul din interior va închide pentru întotdeauna ultima portiță către cetatea de odinioară, iar vouă muritorilor vă rămâne moștenire un singur cuvânt zdrențuit : tăcerea...”

Un miracol

2011-08-12T22:30:00.002+03:00

Mi am scuturat tolba plină de vise. Le am alungat în negura vremii și am păstrat doar unul, unul căruia i aș sufla praful vieții, dar nu mi stă în putință să i ofer aripi spre lumea oamenilor. Sunt neputincios. Aștept un miracol, o lacrimă izvorâtă din inima Sa!

Vals

2011-08-11T00:14:00.000+03:00

" Dragostea nu poate exprima ideea de muzică, în timp ce muzica poate exprima ideea de dragoste. Muzica și poezia sunt o rugăciune. "

Omul

2011-08-08T23:50:00.011+03:00

" În realitate, omul, ca și toate vietățile pământului, a fost condamnat să trăiască singur, fiindcă existența nu e posibilă decât în singurătatea individuală. Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege..."
(L.R)

Nopțile

2011-08-02T18:06:00.002+03:00

" Nopțile când îmi amintesc iarăși de noi,
totdeauna pe întuneric și amenințati întotdeauna,
îmbrățișați sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedați de timp și de noapte,
hăituiți de umbre în care ne recunoaștem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
și totdeauna vorbind despre sfârșitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări și de soare
și totdeauna pe acest nisip negru al nopții
fără să știm dacă mâine vom mai fii împreună,
totdeauna așteptând cuțitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărțirile,
totdeauna dragostea amenințată de alții
și de noi înșine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoșați că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
și totdeauna visând să ne iubim fără să știm
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârșeste.
totdeauna dragostea în umbră ca înțelepții lui
Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înțelepciune, ci de speranță
și totuși dacă va muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopții,
ci din pricina că noi înșine am amenințat-o prea mult." (O.P)

Tăcere

2011-07-26T12:44:00.006+03:00

" Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
   Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
   Şi aşteptaţi să vorbesc.

    - De unde să-ncep?
   Credeţi-mă, credeţi-mă,
   despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
   despre soartă şi despre şarpele binelui,
   despre arhanghelii cari ară cu plugul
   grădinile omului,
   despre cerul spre care creştem,
   despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
   şi înainte de toate despre marea trecere.
   Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
   aşa de mult să plângă şi n-au putut.
   Amare foarte sunt toate cuvintele,
   de-aceea - lăsaţi-mă
   să umblu mut printre voi,
   să vă ies în cale cu ochii închiși."

                                                   Lucian Blaga

   Voi lăsa timpul să aștearnă praful peste cuvintele amare, să-nvăluie

  prezentul în mantaua tăcerii, iar eu mă voi retrage în spatele trecutului!

Dumnezeu nu a murit!

2011-07-23T00:01:00.000+03:00

" Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri."

Dumnezeu nu a murit! El va rămâne întotdeauna în inima, mintea și sufletul meu. Doar suflul său îți poate aducea dragostea, fericirea, împlinirea și liniștea. Fără protecția Sa omul devine un biet muritor, o resursă infinită de durere și întuneric, un trup care va părăsi această lume înrobit de răutate, un trup ce și pierde strălucirea și la final își pierde identitatea. Credința nu s a născut din teama oamenilor și nu a reprezentat niciodată vreo barieră în calea cunoașterii, ci dimpotrivă a oferit oamenilor eternitatea și a înfrânt timpul. Din păcate oamenii aleg efemeritatea, aleg durerea, dezamăgirea, refuzând darurile, adevărul și iubirea. Omul zilelor noastre mimează totul. El nu iubește, ci doar joacă un rol ieftin în postura de îndrăgostit. Dragostea nu înseamnă un rând așezat pe o foaie, nici măcar o promisiune sau vreun cuvânt rostit în negura nopții. Ea nu se naște din dor, din nevoia de a nu fi singur, ci întotdeauna din dorința de a oferi persoanei iubite inclusiv viața. Dragostea înseamnă sacrificiu, iar cum majoritatea oamenilor nu cunosc încă tainele acestui cuvânt continuă să joace această comedie. Alungarea lui Dumnezeu din inima și sufletul tău reprezintă o singură moartea, cea a ta! Așadar încearcă să aduci în fiecare zi un strop de lumină în sufletul oricărui om, iubește din tot sufletul și fără rețineri și oferă i sufletului tău aripi, aripi spre nemurire!

Eu

2011-07-21T20:44:00.000+03:00

"Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristețe.
Orice om pe care l-am iubit și nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri.
Voi care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți. "
(G.B)

Noaptea

2011-07-12T22:02:00.002+03:00

"Am rămas ca întotdeauna același copil plin de vise, cu obrazul brăzdat de lumina firavă a lunii, având întotdeauna privirea încețoșată de amintirile ce și desfășoară grandoarea în valurile nepăsătoare, asemenea viselor ce și iau zborul și își pierd sufletul în hăul realității. Trupul meu a rămas o simplă statuie, una blestemată să și caute nemurirea doar printre semințele întunericului, călăuzit de imaginea ștearsă a unui tablou uitat într un colț al lumii, plin de praf și având alături doar un timp muritor, înțesat de ură și degradare. Trăiesc doar pentru a recăpăta rămășițele unui suflet demult apus, aruncat în bătaia vântului! El reprezintă singurul fir al vieții, al acestui blestem de a trăi veșnic! Doar noaptea îmi oferă o mică bucată de viață, dar din păcate toți oamenii trăiesc doar ocrotiți de lumina marelui împărat și niciodată alături de întuneric și singurătate. Dacă aș avea o singură secundă de libertate aș povesti fiecărui om că numai viața și visele îți pot oferi nemurirea și fericirea deplină. Răutatea, răzbunarea și singurătatea aduc doar suferință, un gol absolut și o pată de neșters pe fruntea oricărui sfânt! Dar vorbele mele ca și cuvintele se izbesc ca întotdeauna de un zid de netrecut și se întorc împotriva mea. Credeam că țipetele, urletele pot îndrepta privirea vreunui om spre statuia acoperită de praf și uitare și astfel aș fi putut să aduc în mijlocul acestui ocean de necunoscut un strop din lumina plină de viață și speranță. Acum sunt nevoit să caut cutiuța pe care am cedat o marelui stăpân și să încerc să pun pentru totdeauna capăt acestei înțelegeri. Mi am lăsat acolo inima și sufletul pradă întunericului și deznădejdii, închise pentru eternitate. Îi simt bătaia tot mai aproape asemenea unui concert fără sfârșit, dar diferit de fiecare dată. Nu aș fi putut să o las vreodată moștenire întunericului , dar el a fost singurul ce mi a promis un strop de nemurire și o bucățică de liniște. M am înșelat amarnic, iar acum nu mai pot recăpăta viața de altădată, nu pot găsi măcar o singură ieșire. Am ales demult finalul și atunci când voi găsi cutiuța o voi zdrobi și arunca pradă trecutului, iar eu voi păși alături de ea spre tărâmuri apuse în negura timpului! "

Măști de sticlă

2011-07-06T15:59:00.000+03:00

''Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim.
Lumea e plină de măști de sticlă. Te uiți și nu le vezi. Mângâi fața unei femei și nu simți masca asta de sticlă. Se îmbrățișează doi amanți și nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută și nu simt. Mama își crește copilul și nu simte cum odată cu obrazul se lărgește și masca de sticlă. Nu, aceste măști nu se văd. Dar opriți-vă undeva, vroiam să le strig, și țipați, cereți ajutor, amenințați. Imediat veți observa măștile de sticlă. Figurile rămân impasibile. Fiecare își vede de viața sa, sub clopotul său de sticlă. Într o zi, în mijlocul pieței am făcut această experiență. Era duminică dimineața și toată lumea se plimba. Deodată m am oprit și am început să țip. Nimeni nu s a apropiat de mine să mă întrebe de vreau. Trecătorii au iuțit pașii și în câteva clipe în jurul meu era gol.(O.P) "

Viața unui copil

2011-07-03T18:44:00.000+03:00

" Pașii mei își pierd urmele în deșertul nemărginit, un tărâm luminat doar de flăcăra unui timp apus! Întreg universul își scaldă prezentul în râul plin de lacrimi, plin de întuneric și durere. Sunt osândit să mi leg speranța de apa ce și urmează nepăsătoare destinul printre dunele de singurătate. Fiecare pas pare a avea același sunet, sunetul unor amintiri strivite de timp și realitate presărate în nemărginitul pustiu. O singură privire spre trecut și aș ajunge alături de visele moarte, dar oare cum aș putea să mă opresc știind că o secundă de odihnă îmi poate spulbera ultima șansă de a mi continua drumul. Am trecut de la speranță la disperare, de la așteptare la nerăbdare și deseori am depășit granițele logicii. Mi am învins propriile vise și am reușit să mi continui drumul călăuzit doar de lumânările așezate pe o coală de hârtie, mici plute ce și urmează drumul spre eternitate. Majoritatea sunt strivite de vânt și aruncate pradă valurilor timpului, aducând visătorilor nu speranța, ci deznădejdea, durerea și întunericul. Încerc să alung singurătatea ascultând doar concertul amintirilor strivite de urmele pașilor mei. Am cerut doar un strop de necunoscut, iar acum m am trezit în mijlocul unui ocean, în mijlocul unui deșert situat la granița realității. Nu aș fi putut să pătrund în mijlocul acestui univers decât oferindu i marelui stăpân inima, o bucată de suflet și deasemenea marele vis. Am renunțat la viață pentru un strop de necunoscut, dar nu am reușit decât să mi transform trupul într o statuie, iar sufletul a devenit doar un sclav al efemerității, unul obligat întotdeauna să ofere întunericului o picătură de lumină și speranță. M aș fi crezut de neînvins, intangibil, situat deasupra tuturor, alături de trecutul măreț. Visam la nemurire, dar am ajuns într un pustiu absolut, într un glob de sticlă având alături doar trecutul și imaginea ștearsă a unui mare luptător. Nu am decât o singură opțiune, una lipsită de un viitor luminos, legată doar de speranța unui alt tărâm. De aceea singurul care nu și pierde vreodată sensul e râul. Iar eu sunt nevoit să i urmez drumul său și în același timp să aflu destinația miilor de vise. Credeam că pustiul îți poate oferi liniștea, împlinirea și poate alunga firele lipicioase ale indiferenței și monotoniei! Numai că fiara din sufletul omului prinde rădăcini puțin câte puțin și sugrumă treptat bucuria și lumina mult prea firavă. Acum după atâția ani sunt de de nerecunoscut, un pustnic ce și a uitat până și numele , unul aproape de nebunie și degradare. Dar nu mi am uitat scopul și cu ultimele puteri pășesc alături de valurile râului. Am alungat speranța spre trecut și cu un regret amar cedez și cel din urmă vis. În clipa când nu voi mai putea plăti birul, când ultima bucățică de lumină s a stins voi fi pierdut pentru întotdeauna. Nu pot decât să mă rog ca acest univers infinit plin de întuneric și singurătate să aibă măcar o singură ieșire, o crăpătură prin care aș putea să las înțelegerea deoparte și să mi recapăt inima și sufletul."

OCTAVIAN PALER

2011-07-02T00:00:00.001+03:00

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic.

Au trecut 85 de ani de la nașterea maestrului Octavian Paler. Pentru mine reprezintă un geniu, un mare caracter, unul dintre puținii români care prin opera lor au lăsat o moștenire neprețuită acestei țări. Aș vrea să i mulțumesc pentru cuvintele pline de vrajă, pentru sfaturile utile și nu în ultimul rând pentru dragostea imensă față de România. Sunteți singura persoană căreia îi simt și îi voi simți întotdeauna lipsa, domnule Paler!

Cuvinte

2011-06-24T20:16:00.001+03:00

"
Omul a fost făcut dintr-un lemn aşa de noduros, încât e lucru îndoielnic că s-ar putea ciopli vreodată din el ceva absolut drept.

Sublim este ceea ce, prin simplul fapt că-l putem gândi, dovedeşte existenţa unei facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor.

Adevărul e sublim şi de aceea urăşte el minciuna şi prefăcătoria. Are un sentiment profund faţă de demnitatea naturii umane. Se preţuieşte pe sine şi consideră omul o creaţie demnă de respect. Nu suportă niciun fel de supunere josnică şi din pieptul lui nobil respiră libertate. Are oroare de orice fel de lanţuri, de la cele aurite, purtate la curte, până la cele de fier greu ale sclavilor de pe galere.

Un om poate fi pentru mine şi un obiect de iubire, de frică sau de admiraţie, care poate merge chiar până la uimire şi totuşi să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul şi forţa lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzaţii, totuşi lipseşte încă respectul interior faţă de el.

A trebuit să renunţ la o parte din raţiune pentru a face loc credinţei.

Cel ce se transformă în vierme nu se poate plânge după aceea că e călcat în picioare.

Două lucruri umplu sufletul cu veşnic nouă şi adâncă admiraţie şi veneraţie cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea umană se îndreaptă spre ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea umană în mine.

În om e un sir nesfarsit de oameni.

Orice cugetare generoasa, orice descoperire mare purcede de la inima si apeleaza la inima.”

Lacrimă!

2011-06-17T23:29:00.002+03:00

" Am nevoie de o lacrimă, de o porțiune din sufletul trecutului, de un vis de ceară nelipsit de viață! O singură privire spre trecut mi ar otrăvi inima și nu ar reuși decât să alunge și cea din urmă cicatrice a prezentului! Mânat de întuneric și singurătate îmi adâncesc trupul în pânza plină de mister și moarte țesută de propriile vise năruite de timp, de uitare și viață. Plin de răni, cu ochii învăluiți în mantaua rece a răzbunării mi am ridicat trupul frânt, am strâns cenușa miilor de vise moarte și am căutat îndelung o picătură desprinsă din sufletul luptătorului! Doar aripi rupte, lacrimi roșii, pline de răutate și dezamăgire împodobesc câmpul de luptă! Sunt nevoit să plec departe, departe de haosul și mirosul de moarte al vieții. Am rămas fără suflet, cu o inimă împietrită, lipsit de strălucirea și lumina trecutului glorios, fără veșmânt și din păcate având doar un ciot din sabia trecutului! Aș putea să țip, să cer ajutorul celor din jur, dar nu pot implora slujitorii dușmanului, nu pot alunga mândria, nu pot înlătura curajul nebun și instaura lașitatea! Plec singur către cetatea de odinioară, cetatatea ce mi poate oferi un strop de liniște și în același timp sentimentul libertății! Îmi cunosc sfârșitul tragic, dar nu pot lăsa vântul tristeții să mi alunge amintirile spre tărâmul uitării! Mor alături de zidurile ridicate în trecut, alături de visul neîmplinit al unui viitor luminos, alături de timp și întuneric! Las moștenire o inimă de piatră, un ciot din sabia marelui luptător și o lacrimă plină de durere și trecut!"

Omul?

2011-06-15T00:14:00.000+03:00

"Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulțumesc cu abstracțiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul,există victima,există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există și cel care se revoltă. Dar pe acesta nu l poți vedea întotdeauna; îl copleșesc martorii, dintre care se aleg mereu și călăii, și victimele pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire.
Mi am dat seama că țipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care țipă se chinuiesc să țipe și mai tare văzând că nimeni nu-i aude. Toți își văd de treburile lor mai departe ca și când nimic nu s ar fi întâmplat, iar tu te simți atunci ca o păpușă dezarticulată. Că să recapeți senzația că ești om trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebunești. Și ca să nu înnebunești, țipi și mai tare. Și deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Țipătul a ajuns la limitele lui și s a frânt. Tăcerea a fost mai puternică decât el!" (O.P)

Tăcere!

2011-06-14T00:00:00.000+03:00

Rânduri goale, lipsite de profunzime, spulberate de vântul indiferenței, acoperite de praful uitării se nasc și mor asemenea viselor! Contactul cu viața aduce moartea,deznădejdea și neîmplinirea unor cuvinte sortite tărâmului efemer! Viața voastră nu i decât o simplă reprezentație, o piesă jucată de personaje diferite, dar din păcate având același sfârșit dramatic,aceeași piesă nelipsită de monotonie! Nu pot ridica privirea spre exterior, spre lumea voastră caracterizată doar de o simplitate grotească, de răutate și invadată de mii de gânduri neîmplinite și frământări! Din păcate nu pot schimba destinul celor din jur, nu le pot oferi fericirea, nu le pot alunga frământările și nu pot alunga ura,disprețul,mândria și indiferența oamenilor. Iar peste toate se așterne în sufletul vostru un sentiment de lașitate, de teamă față de lucrurile frumoase, un permanent refuz al omului de a accepta binele, o negare a valorilor și o îndepărtare continuă făță de suflet! Eu nu mi doresc nimic din partea celor din jur, dar nu pot accepta vreodată falsitatea, ignoranța și deasemenea jocul vostru grotesc de a viața! Nu ți mai înrobi sufletul, nu încerca să i alungi pe cei din jurul tău, ci luptă ca în fiecare zi să i aduci fiecărui om un strop de bucurie, o picătură de fericire din valul pe care ai putea să l răspândești!

O ultima oră, o ultimă amintire și un singur vis! Singurele ce au rămas alături de sufletul unui străin, alături de trecutul unui copil uitat în întunericul lumii! Evadez din lanțurile prezentului, ignor trecutul și strivesc viitorul! Aștept ca liniștea să mi învăluie trupul în întuneric și singurătate, să alunge miile de vise spre tărâmul nemuririi!

Cuvinte!

2011-06-12T11:47:00.000+03:00

Gradul de sensibilitate la durere, frustrare, creşte proporţional cu simţirea şi inteligenţa.

Nici să iubeşti, nici să urăşti: iată jumătatea oricărei înţelepciuni. Nici să nu spui nimic, nici să nu crezi nimic: iată cealaltă jumătate.

Visul este o scurtă nebunie, iar nebunia este un lung vis.

Orice zi este o mică viaţă - orice deşteptare şi sculare o mică naştere, orice dimineaţă o mică tinereţe, orice culcare şi adormire o mică moarte.

Să ne abţinem să criticăm, fie şi cu bună intenţie, căci a răni pe cineva este uşor, a-l îndrepta este imposibil.

Un caracter nobil, un spirit drept, o natură veselă şi un corp sănătos sunt bunurile supreme şi cele mai de preţ pentru fericirea noastră.

De-am bate la lespedea mormintelor pentru a oferi morţilor viaţa, ar refuza cu toţii.
"
Arthur Schopenhauer

Vioara!

2011-06-06T19:05:00.013+03:00

" E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Acum parfum şi sunet de-a valma-ncep să zboare,
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!

Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare;
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge...

Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge...
În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare! "(C.B)

Capăt de istorie!

2011-06-02T22:38:00.000+03:00

" Lacrimile unui copil, picăturile de suflet desprinse din tărâmul viselor, cuvinte nescrise purtate de vântul suferinței spre granița realității! Viața se sfârșește într un colț de lume, lipsită de farmec, deposedată de parfumul nemuririi, legată doar de amintirea unui trecut luminos! Îmi iau inima și o frâng în mii de bucăți, o arunc în bătaia necruțătoare a destinului, alături de istoria unui glas tăcut, de sufletul de piatră al trecutului! Aștern mantaua tăcerii peste gândurile și amintirile amare, nelipsite de frământare și suferință! O să arunc trupul valurilor timpului, iar sufletului îi încredințez libertatea, oferindu i aripile unui destin nemuritor! Iar cetatea sa va rămâne doar o mărturie ștearsă a unui trecut îndepărtat, imaginea unui prinț de catifea, lipsit de propria i lumină, având alături speranța unui sfârșit glorios și nu al unuia mizer,nelipsit de atingerea monstruoasă a monotoniei, de suflarea plină de praf și uitare a indiferenței!" "

Viață!

2011-05-29T00:33:00.000+03:00

" Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată, și tocmai de aceea plec, pentru că, dacă aș rămâne, visul s-ar transforma în realitate, în dorința de a poseda, de a dori ca viața lui să fie a mea. În fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viață!" (P.C)

România lui Paler!

2011-05-15T14:30:00.000+03:00

Apus!

2011-05-10T00:06:00.000+03:00

Tristețea izvorăște din râul întunecat al sufletului! Râul plin de amintiri scăldate în sângele miilor de vise mutilate, rămase fără speranța și lumina de odinioară! Fără trup, cu sufletul răvășit prin valurile timpului încerc să mi ridic privirea, să alung ceața din mintea mea și să aduc un strop de lumină și demnitate în golul din pieptul sfărâmat de loviturile mult prea puternice.Îmi iau zborul fără regrete, fără durere având alături doar un singur vis! Sper ca într o zi să revin!

Dacă

2011-05-07T11:00:00.001+03:00

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şaizeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu! " (R. K)

Istoria unei lumi apuse!

2011-05-02T00:15:00.001+03:00

"Sunt alături de trecutul îndepărtat, rupt complet de viitor și încătușat de lanțurile prezentului. Sunt unul dintre puținii supraviețuitori în urma suflului necruțător al istoriei, o amintire rătăcită și uitată într un colț de lume! Nu aparțin acestei lumi noi și nu voi încerca vreodată să mă adaptez regulilor de acum! Rămân legat de oamenii răpuși de trecerea timpului, alături doar de frumusețea de odinioară, de curajul marilor conducători, cu mintea și sufletul îndreptate spre visele și gândurile grandioase ale trecutului! Iubesc parfumul istoriei, paginile pline de mister și acoperite de praful uitării, rânduri neînsemnate rămase moștenire unei lumi noi, una lipsită de perspectiva unui destin luminos! Am plecat demult spre târâmul apus, atunci când strivit de răutatea nemărginită și sugrumat de indiferența și frigul din sufletul oamenilor am jurat să nu mi părăsesc vreodată cetatea! Am distrus zidurile, i am înapoiat visele furate și am permis întunericului să și lase mantaua rece peste amintirea ei! Voi avea moștenire o imagine mult prea îndepărtată, lipsită de lumina speranței, ștearsă doar de lacrimile trecutului! Nu m am născut bătrân, ci voi râmâne pentru eternitate un copil! Unul lipsit de orice ideal, un suflet plin doar de vise și sentimente! Încerc din răsputeri să învăț a trăi, dar oare are vreun rost lupta aceasta?"
El CiD

10!

2011-04-29T18:47:00.001+03:00

"
1) Să aştepţi oricât!
2) Să aştepţi orice!
3) Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice! Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
4) Să nu numeri zilele!
5) Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
6) Repetă că nu există pustiu! Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
7) Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
8) Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
9) Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
10) Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

Octavian Paler!

Ploaia!

2011-04-28T20:56:00.000+03:00

"Picături reci de ploaie din nemărginitul univers alungă întunericul spre tărâmul suferinței. M am trezit după mult timp în aceeași mocirlă, dar fără suflul de moarte, având în jurul meu lumina și speranța unui nou destin. Ochii mei își recapătă treptat strălucirea de odinioară, iar eu din lacul plin de vise moarte îmi ridic trupul plin de răni, mărturii ale luptei din trecut.Rănit, dar lipsit de durere îmi caut inima prin cenușa trecutului! "

"Singurul lucru necesar pentru triumful răului este ca oamenii buni să nu facă nimic!"

Trecut!

2011-04-18T00:14:00.000+03:00

   "A visa, asta-i fericirea; a aştepta, asta-i viaţa!"
   "Mai tîrziu, am revenit la gîndul că viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren… eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămîn pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren… În cele din urmă se vor întîlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar şinele se transformă în nisip… În loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi… Încercam să mă conving, probabil, că n-aveam motive să mă plîng. Cel puţin în gara noastră, îmi ziceam, avem avantajul de a vedea viaţa în stare pură, destinul nu ne amăgeşte, nu ne sileşte să ne zbatem, ne lasă să ne instalăm în starea de tranzit şi s-o trăim cît mai liniştiţi, ştiind că ea e totul…
Dar vine o zi cînd priveşti peronul gol, trîmbele de praf pe care le ridică vîntul şi nu mai poţi alunga gîndul că te joci cu vorbele, că nu se poate trăi astfel, că pustiul este chiar mai rău decît frica sau, dacă vreţi, o altfel de frică… Descoperi ceea ce ştiai de la început, că aşteptarea are valoare cîtă vreme aştepţi să se întîmple ceva, cîtă vreme îţi poţi închipui că se va întîmpla ceva, chiar dacă nu se va întîmpla nimic. Altfel, aşteptarea devine un timp gol. A aştepta aşteptarea? Ar fi absurd. Aşa ceva nu există. A aştepta aşteptarea e moarte!"(O.P)

    Așadar plec și eu.Nu mi părăsesc însă trecutul, ci el va rămâne întotdeauna în cetatea contruită prin mii de vise și sacrificii. Las întunericul moștenire, alung egoismul și răutatea și închid pentru eternitate zidurile!

Prezent!

2011-04-15T13:11:00.002+03:00

" M au părăsit cuvintele, s au pierdut în infinitul universului, înspăimântate parcă de suflarea rece a vântului, de sunetul plin de mister și nostalgie al frunzelor spulberate mult prea devreme de timpul nemilos. Întuneric pretutindeni, vise frânte și doar amintiri fără glas și noimă! Toate mi au rămas moștenire, dar nu pot arunca cenușa viselor, ultima rămășiță a trecutului într o cutiuță plină doar de singurătate și dispreț. Doar trecut, fără speranța unui viitor plin de lumină, nici măcar prezent,ci doar un gol imens, fără viață și lipsit de bătaia magică a inimii. Nu mi e teamă, ci doar aștept ca timpul să mi arunce și ultima picătură a singurătății! Aș putea să plec, dar nu pot fi laș și din păcate voi rămâne nemișcat în fața ultimului atac. Indiferent, lipsit de speranța unui nou început, alungat din paradis pășesc nepăsator spre tărâmul de odinioară. Am rămas cu un ciot din măreția sufletului, cu un trup plin de răni și o inimă de piatră. Oare cum poți învinge un om izolat de exterior, plin de indiferență față de propriul destin, cu mintea invadată de forțele nebuniei și afișând în fața morții un zâmbet ironic? Mi au distrus totul, mi au furat speranța, sunetul armoniei, dar eu am rămas neclintit în fața tuturor și nu am cedat vreo bucățică de pământ dușmanului. Sunt doar eu, un copil încercat de timp, izolat de realitatea cruntă, singur, fără viață , dar un amestec caracterizat doar de contradicții:trist, dar în același timp fericit, slab, dar mult prea puternic, fără speranță, dar mult prea visător!"
EL CiD

Așteptare!

2011-04-14T00:04:00.000+03:00

Am încercat să mi conturez anumite principii ce ar fi putut să mi ofere o altă perspectivă asupra vieții! Una nouă, lipsită de idealurile materiale, de visele obscure și izolată complet de realitatea plină de monotonie. M am luptat în zadar și deși toate drumurile păreau fără sfârșit mi am schimbat de fiecare dată atitudinea, gândirea și întotdeauna am plecat spre trecut, încercând să repar măcar o mică parte din greșeala de altădată. Nu am putut să merg înainte știindu mă murdar, cu trupul brăzdat de răni, cu sufletul sugrumat de regret și dezamăgire. Apoi mi am părăsit trecutul și rugându mă divinității am cerut o nouă viață. Am primit o de fiecare dată, dar bietul muritor nereușind să și rupă sufletul din lanțurile trecutului a pierdut și ultima corabie spre tărâmul nemuririi. De fapt nu aș fi putut să mi părăsesc amintirile, să mă dezic de universul meu singuratic și să adopt poziția celor care cu puțin timp în urmă au plecat pentru întotdeauna. Timpul îmi va întovărăși singurătatea, iar eu lipsit de lumină și având aripile rupte voi supraviețui doar așteptând finalul. Oricât de lungă ar fi așteptarea vine o clipă când ea va lua sfârșit. Iar eu, bietul luptător voi părăsi câmpul bântuit de amintirea zecilor de vise moarte, zdrobite odinioară și aruncate fără regret spre tărâmul întunecat.

Melancolie

2011-04-08T09:23:00.000+03:00

"Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeți nedeslușite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Și altoită pe ființa mea imensa lume
cu toamnă și cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munți trec nori cu ugerele pline.
Și plouă."
Lucian Blaga

Cuvinte!

2011-04-07T00:02:00.000+03:00

"Mi am părăsit trupul, l am lăsat pradă întunericului și am alungat sufletul spre tărâmul nemuririi. Am încetat războiul și am încercat să recontruiesc o parte a universului sfărâmat în luptele necruțătoare. Mi am apărat cu atâta ardoare cetatea și nu am cedat nicio palmă de pământ dușmanului. Doar în clipa când mi am văzut întreaga creație măcinată de foc și transformată în ruine m am rugat cu stăruință ca o săgeată să mi străpungă inima, să nu fiu martor la distrugerea propriei cetăți. Am rămas însă neclintit pe treptele pline de cenușa viselor spulberate și a amintirilor luminoase de odinioară. Mi am pierdut rațiunea și doar țipetele și lacrimile m au însoțit pretutindeni. Am reconstruit totul cu ajutorul unui singur vis, luminat de micuța stea din sufletul inocent al copilului de altădată. "

Acum aș putea vorbi despre nepăsarea oamenilor, despre credința lor mult prea fragilă, despre visele lor pline doar de răutate, despre comportamentul lipsit de logică. Însă nu vreau să mi târăsc sufletul într o mocirlă și să ofer un plus de atenție celor plini de răutate și nepăsare!

Viața!

2011-04-03T20:03:00.000+03:00

“Împărțind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil. A observat că “azi” devine “ieri” și că umbra copacilor se alungește spre asfințit. În clipa aceea a devenit melancolic și a descoperit regretul. Dar era prea târziu.”

"Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranței."

"A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea."

"Loviturile vieţii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput."

"Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată."

"Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă."

"Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămâne reprezintă amintirile..."

"Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici."

"Dragostea nu este doar un zâmbet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit și apoi vindecat de altul."

"Cred că n-am fost fericit decât în clipa în care am putut spune şi eu, ca orice om, că am iubit. Nu ca scriitor am fost fericit şi nici ca gazetar."

"Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere."

"Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost."

Octavian Paler

Patria!

2011-04-02T11:06:00.000+03:00

Fiecare om are o singură patrie! Din păcate în momentul de față România trece printr o criză majoră, una ce acaparează toate domeniile. Prostia, tupeul, nesimțirea, prostituția fizică sau sufletească sunt principiile de bază, regulile adoptate de majoritatea românilor! Peisajul României de azi reprezintă un fals grotesc, o copie fără valoare și semnificație și în același timp o pată neagră în istoria acestei țări. Sunt îngrozit de indiferența voastră, de lipsa de adevăr și onestitate! Din 1945 până în zilele de acum România se află într o comă profundă, un somn de moarte, de distrugere a valorilor, a trecutului și a credinței. Nu inteligența reprezintă arma unui popor, ci curajul, puterea de muncă, dragostea, adevărul și capacitatea acestuia de a depăși momentele dificile! Fără aceste lucruri viitorul țării pare sumbru, fără vreo posibilitate de salvare. Ca om fac parte dintr o generație pe cale de dispariție, o epocă demult apusă în negura timpului. Sunt legat doar de trecut, prezentul și viitorul fiind mult prea îndepărtate.

Pășește înainte în lumina lucrurilor,
Lasă natura să ți fie profesor.

România!

2011-03-29T18:45:00.000+03:00

Sfârșit!

2011-03-17T21:59:00.000+02:00

"Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi".
Am încercat să reașez măcar o singură cărămidă pe fundația normalității.Nu am reușit! Am încetat lupta în clipa când doar egoismul și răutatea au rămas singurele resurse ale sufletului. Așadar las totul în urmă și plec departe, dar în același timp îmi asum întreaga vină pentru această înfrângere!
Așa cum am promis voi închide acest blog!

El Cid- sfârșit de drum

2011-03-04T20:27:00.000+02:00

A sosit timpul să mă retrag în spatele cortinei! Sunt doar un actor dezbrăcat de haina talentului și a norocului. M am integrat atât de bine în pielea personajului încât mi am uitat propria persoană și mânat de miile de vise mi am făurit propria viață, propriul destin și univers. Am pus cărămidă pe cărămidă până când zidurile cetății m au înconjurat complet și au alungat departe lumina și speranța. Fără aceste ziduri aș fi renunțat demult. Doar simțindu mă legat și fără scăpare am reușit să mi duc reprezentația până la capăt. Demult am semnat un pact între minte și suflet prin care am fost nevoit să mi construiesc un alt tărâm, unul în care aș fi putut să testez limitele unui suflet și a unui trup normal. Am trecut de la fericirea extremă la deznădejde și de multe ori granițele normalului au fost invadate de forțele nebuniei. M am luptat atâta vreme, mi am sfârâmat toate visele și uneori speriat de războiul groaznic în care mi am împins sufletul i am oferit dușmanului particică cu părticică trupul meu.Acum la final vă pot împărtăși o parte din lucrurile pe care le am trăit. Am învățaț să pun întotdeauna baza pe adevăr și onoare, pe respect și corectitudine. Fără acest lucruri suntem departe de a fi oameni în adevăratul sens al cuvântului. Am realizat că oricât mi ar fi de greu pot continua încă foarte mult timp după ce am capitulat. Am învățaț să respect valorile, trecutul și persoanele ce s au zbătut pentru a schimba inevitabilul. Am învățaț să zâmbesc atunci când viața m a subjugat, atunci când doar singurătatea a fost alături de mine. Am învățat să plâng atunci când viața mi a oferit doar clipe de fericire și împlinire! Am învățat că oricât aș fi de corect aș putea primi doar indiferența și ura celor din jur. Am învățaț că a fi un om inteligent nu ți va aduce și titlul de om educat. Am învățat că niciodată nu i prea târziu pentru a face ceva! O experiență magnifică ce mi oferă posibilitatea de a fi un om nou din toate punctele de vedere. Mi am conservat sufletul de copil, l am stropit cu mii de lacrimi, răpindu i visele și zdrobindu i aripile. Doar așa pot căpăta bunătatea, sinceritatea, credința, iubirea, onoarea, curajul. Și poate cel mai important am învățat să dăruiesc totul fără a primi nimic în schimb! Acum la sfârșit voi enumera numele celor pe care îi respect și admir :
Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Vasile Voiculescu, Octavian Paler, Petre Țutea, Alexander Pushkin, Eugen Doga, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, George Enescu, Ștefan Luchian, George Bacovia,Arsenie Boca, Mozart, Vivaldi, Ernesto Cortazar, Giovanni Marradi, Ennio Morricone, Gheorghe Dinică, Gheorghe Zamfir, Andrea Bocelli, Beethoven , ... ! În rest vreau să mulțumesc tuturor! Așadar o ultimă postare pentru cel din urmă vis și gând.

Înger!

2011-03-02T22:39:00.002+02:00

"Ai auzit vreodată sunetul unui suflet căzut? Sufletul unui înger înfrânt, pierdut prin valurile timpului, uitat în cutiuța marelui stăpân! Cuvintele, strigătele disperate se izbesc brutal , se pierd treptat în infinitul întunericului. Mi au tăiat aripile, mi au luat lumina, jefuindu mi și ultima redută, locul în care mi am păstrat amintirile și singurul vis neatins de suflul morții. M am luptat din răsputeri să alung dușmanul spre imperiul său și să recuperez măcar o părticică din suflet, un ciot ce ar putea să mi aducă o parte din miile de vise înapoi. Nu i nimeni vinovat de finalul neașteptat , nici măcar dușmanul, el urmându și doar misiunea. I am admirat întotdeauna stâpânirea de sine, calmul absolut în momentele dramatice și totuși nu mi dau seama de ce oare nu renunță la ruinele unui biet cerșetor. Un înger mutilat de propriile vise, unul ce a pierdut grandoarea și protecția veșmântului sfânt și a căpătat rușinea și umilința unor straie mult prea pătate de semnele sărăciei și a înfrângerilor nenumărate. Cuvintele se pierd unul câte unul în oceanul nebuniei, lacrimile și au sfărâmat puritatea și acum reprezintă doar semnele egoismului, ale deznădejdii. Am fost trimis cu un scop anume, dar nu am reușit decât să semăn semințele întunericului, să răspândesc doar un strop de speranță din valul uriaș și nu am oferit decât iluzii. Sunt doar un biet cerșetor! Am modelat din cenușa miilor de vise stinse un suflet nou, iar apoi m am rugat divinității să i arunce o picătură din râul vieții. Am învins moartea, răutatea, deznădejdea pentru totdeauna. Acum aștept cu nerăbdare să pot oferi celor neajutorați un strop din lumina dăruită, o bucățică din sufletul unui înger. Timpul nu i un obstacol, ci doar prietenul mut, prietenul ce mi va fi veșnic alături."
El CiD

Dacă aș avea...

2011-02-26T22:25:00.000+02:00

"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic.
Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu dacă aș avea inimă, aș grava ura mea peste gheață și aș aștepta până soarele răsare. Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii. Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață... N-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aș demonstra cât se înșeală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii... Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învățat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă ca în mod nefericit mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă ai știi că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aș știi că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ti-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Daca aș știi că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Daca aș știi că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune "te iubesc" și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.
Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine."(G.M)

Retragere!

2011-02-24T23:45:00.001+02:00

" Din cenuşa miilor de vise moarte încerc să plămădesc sufletul unui om, să i ofer viaţa, speranţa şi liniştea. Iau o rămăşiţă şi împreună cu o lacrimă transform totul într un aluat pe care mai apoi îl stropesc cu puţină iubire şi ajutat de vântul tristeţii încerc să obţin forma perfectă a unui om. M am retras în spatele zidurilor pentru eternitate, am încetat lupta şi am zdrobit cheia lacătului către portiţa sufletului. Acolo pe tărâmul nemuririi caut perfecţiunea şi încerc să găsesc o soluţie prin care aş putea să opresc tot haosul din trupul meu. Aş putea să renunţ la suflet şi să aleg gândirea sau să alung logica şi să trăiesc doar ascultând cântecul tainic al inimii. Sunt prea confuz pentru a putea lua o decizie definitivă, una ce ar putea să mi ofere pacea atât de mult căutată. Mi am împărţit personalitatea în mii de bucăţi, iar acum nu reuşesc să reconstruiesc măcar o parte infimă a celui de odinioară. Am cerşit o bucăţică de lumină celor din jur, dar oare cum aş putea să aprind flacăra unui suflet mort? Încerc de atâta vreme să l hrănesc cu sute de iluzii, să i luminez calea spre nemurire, calea spre alt tărâm. Pot fi laş, dar niciodată superficial ! Pot fi orb, dar niciodată insensibil! În rest totul e doar rutină, timp fără miros şi gust, o viaţă monotonă ca a majorităţii oamenilor. Nu m am născut robot, nu mi am planificat absolut nimic, ci aştept calm ca viaţa să şi desfăşoare treptat strălucirea! "
El CiD

Luptă!

2011-02-24T01:00:00.002+02:00

Sufocat de greutatea destinului, cu inima strivită de sutele de înfrângeri mă retrag de pe câmpul de luptă. Sunt prea slăbit pentru a continua războiul, a sosit timpul să părăsesc câmpul plin de vise moarte și să protejez micuța stea din interiorul meu. Am pierdut onoarea, iubirea, credința, curajul, toate risipindu se printre pietrele întunericului. Dar prins de vârtejul războiului nu am încetat vreo secundă lupta. Mi am hrănit soldații cu lumina din sufletul meu, lumina ce acum pare că se va stinge pentru întotdeauna. Plec departe!Departe de haosul lumii, izolat de frigul și întunericul ce mi au înrobit sufletul. Simt mirosul tristeții, al deznădejdii în fiecare adiere de vânt, soarele ascunzându-și ultimele raze de speranță în spatele generalilor întunericului. Ochii mei își pierd strălucirea treptat, iar eu nemuritorul luptător simt tot mai aproape suflul rece al morții. Sunt înspăimântat de tăcerea absolută, de deznodământul dramatic, iar acum în cea din urmă clipă îmi apar treptat chipurile celor dragi, oamenii ce au pășit alături de mine spre tărâmul morții. Întorc capul spre locul în care îmi imaginam că i voi regăsi! Mult prea târziu însă! Doar praful și amintirile au rămas singurele dovezi ale prezenței lor. Nu i am alungat, dar stăpânit de mirajul puterii și al victoriei am uitat realitatea, mi am pierdut viața luptându mă cu morile de vânt. Știam încă de la început că înfrângerea va fi finalul! Am încercat să l dobor însă...Iar atunci când o ultimă lovitură ar fi pus capăt întregii lupte, cu sufletul plin de remușcări i am intins un deget. Mi a apucat toată mâna și am simțit prin vene suflare rece a răului. Am picat de pe piedestal și am fost nevoit să continui lupta pe tărâmul întunecat. Mi am pierdut și ultima fărâmă de onoare și speranță și cuprins de disperare i am cedat inima, l am lăsat să mi transforme lacrimile în picături de sânge și visele în coșmaruri! Dar nu a fost de ajuns pentru marele stăpân! Își dorește cu atâta ardoare să pună stăpânire pe sufletul meu și mi oferă o nouă viață, una plină de fericire și liniște. Sunt tentat să i cedez și ruinele unui suflet părăsit, dar nu pot să i ofer victoria fără luptă. Nu renunț și cu ultimele puteri cer un gram de lumină, o părticică din bunătatea divinității ce ar putea să izgonească răul din sufletul meu!

Întuneric

2011-02-19T23:58:00.004+02:00

Sunt doar un om! Unul ce nu și dorește decât o nouă viață într o altă lume, o lume diferită de cea a zilelor noastre! Din păcate oricât aș fi de liniștit și împăcat nu pot închide ochii la circul zilelor de acum fără a încerca să reașez măcar o cărămidă pe fundația normalității. M am săturat să văd în fiecare zi hăul infinit în care ne scufundăm sufletele și viața fără a mișca un singur deget! Oricât i am acuza pe ceilalți de mersul dezastruos al lucrurilor ne complacem în această stare de adormire, de nepăsare! Am învățat doar să criticăm, să visăm lucruri materiale dobândite fără pic de muncă, încercăm să ne mințim unii pe alții și răspândim în jurul nostru doar întuneric și răutate. Refuz să mă integrez în mlaștina zilelor de acum pentru că m am născut cu un anumit scop, am primit un suflet și un trup curat și nu aș putea să mi plec fruntea în lacul acesta plin de noroi și indiferență. Viața mea nu va fi condusă de absolut nimeni, ci doar la final voi da socoteală pentru greșelile pe care le am făcut. Sunt vremuri în care încercăm să mimăm perfecțiunea, vremurile în care fugim cu oroare de lucrurile frumoase. Vreau o lume nouă, una în care doar căldura sufletului să conteze, una în care interesele își pierd importanța. În ultimul timp nu mi doresc absolut nimic, am încetat să visez, mi am pierdut mii de vise încercând să schimb ceva. Mi am hrănit sufletul cu dragostea dăruită de sus și am încercat să construiesc un alt univers, dar speriat de cruntul deznodământ am încercat să mi schimb percepția despre lumea exterioară. Încerc de atâta vreme să topesc gheața din sufletele celor din jur, să alung întunericul din privirea voastră, dar din păcate nu reușesc decât să sting micuța stea din interiorul meu. Mi am pierdut treptat încrederea, m am săturat de vorbele frumoase, de promisiunile deșarte, iar marele parodox al zilelor noastre ar fi acela că deși toți dăm naștere unor idei mărețe lumea se îndreaptă nepăsătoare tot spre aceeași prăpastie. Suntem bolnavi de putere, de atenție, de invidie și întotdeauna așteptăm să primim totul fără a da nimic în schimb. Depinde doar de voi dacă doriți să schimbați ceva și nu să vă petreceți tot restul vieții mințindu vă unii pe alții. Vorbele rămân tot vorbe, faptele tot fapte. Dacă aș spune adevărul probabil aș căpăta doar răutatea celor din jur,aducându le doar tristețe și dezamăgire în suflet.Așadar am ales să tac, primind doar indiferența voastră fiindcă nu aș putea să fiu niciodată fals și să remodelez adevărul în funcție de interesele celor din jur!

Joc de iubire?

2011-02-16T23:28:00.000+02:00

"Într o lume erodată de valurile efemerității, fără suflare și speranță ne am făurit propriul joc. Am început încă de mici, atunci când nevoiți să părăsim raiul am pășit pentru prima oară pe tărâmul păcatelor și al morții. Am renunțat la nemurire și am plecat spre Pământ cu oarecare teamă și cu speranța că vom reuși ca după mulți ani să putem atinge din nou perfecțiunea. Impactul cu realitatea a fost nimicitor. Am pășit pe tărâmul bolilor, al durerii, al deznădejdii și mai ales al universului în care binele nu reușește să alunge măcar o mică o părticică din imperiul întunericului. Ne a fost încredințat fiecăruia câte un trup și o mică bucățică ruptă din rai închisă într o cutiuță îngropată în adâncul sufletului. Întorcând pentru ultima dată capul spre paradis am plecat cu oarecare teamă spre tărâmul oamenilor. Trecând granița am dat suflare vieții. Amintirile ne au părăsit, iar din grandoarea și nemurirea de altădată a sufletului ne am transformat într un firav trupșor, neavând decât o mică rază din iubirea Creatorului. Am tras adânc aer în piept, neștiind spre ce meleaguri se va îndrepta destinul nostru. Treptat am învățaț că sunetele fără noimă au un înțeles anume și am încercat să copiem totul. Trecând de la primul cuvânt la primul pas am realizat că străinii din jurul nostru sunt oamenii ce vor avea grijă de noi până vom reuși să ne desprindem aripile din lanțurile copilăriei. Ne au dăruit toate dragostea lor, ajutându ne să spulberăm dificultățile acestei noi lumi. De atunci au trecut mulți ani, iar noi mânați de dorința de afirmare am renunțat mult prea ușor la copilărie. Însă din păcate am realizat doar o copie a unui om, ne am transformat viața într un joc, un joc plin de minciuni și răutate. Oare când am uitat să trăim? Dezamăgiți de miile de nerealizări ne am creat propriul nostru univers, unul în care am încercat să omorâm singurătătea, să ne uităm adevăratele scopuri și să trăim doar din lucrurile oferite de acest tărâm al morții și al neîmplinirii. Însă vraja acestui univers artificial va dispărea în clipa când viața își va lua zborul pentru întotdeauna. Iar atunci omul sugrumat de teamă și încolțit de soldații întunericului își va da seama că nu a avut o viață în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o simplă imitație. Atunci va fi prea târziu să ceri iertare, să spui adevărul, să încerci să schimbi măcar un lucru minor și vei pleca de pe acest tărâm cu inima plină de regret și dezamăgire. Iubirea izvorăște doar din puritatea sufletului și a inimii și nu din egoismul și dorința noastră acerbă de a poseda viața unui om. A iubi înseamnă a dărui totul fără a primi nimic în schimb. A iubi înseamnă a fi alături de o persoană pentru întotdeauna și mai ales în momentele dificile. A iubi cu adevărat înseamnă a fi dispus ca în orice clipă să ți sacrifici viața pentru binele persoanei îndrăgite. Restul, dezamăgirea, frustarea, ura izvorâte din refuzul celor pe care îi iubești vor fi doar doar suflarea rece a răului ce crește și ți înrobește sufletul. Așadar noi nu iubim, ci din păcate doar mimăm un joc al iubirii. Nu știm decât să pronunțăm cuvinte fără rost, să promitem și în final să nu ne respectăm propriile afirmații. Pentru a spune te iubesc ar trebui ca fiecare dintre noi să și câștige dreptul acesta prin luptă,sacrificii, credință și onoare. În cazul iubirii nu vor exista vreodată grade de comparație, iar a fi cu cineva doar pentru a înlătura singurătatea nu ți va aduce decât tristețe și în final doar izolare și mânie.Alungă nepăsarea, invidia din interiorul tău și încearcă ca în fiecare zi să plantezi o mică floare, iar peste ani sufletul tău nu va fi un deșert în care vântul singurătății va fi singurul tău amic, ci o grădină plină de viață, bucurie și împlinire."
El CiD

Pași!

2011-02-11T18:00:00.005+02:00

"Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă iar Dumnezeu
pășea alături de mine,
pașii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din pașii noștri
reprezentau o zi din viața mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.

Și am revăzut toți pașii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că în unele locuri

în loc de două urme
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieții mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespondeau cu zilele cele mai întunecate
ale existenței mele:
zile de neliniște și de rea-voință,
zile de egoism sau de proastă dispoziție,
zile de încercări și de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.

Și atunci întorcându-mă spre Domnul
am îndrăznit să-i reproșez:
-Totuși ne-ai promis că vei fi cu noi

în toate zilele!
De ce nu ți-ai ținut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur

în cele mai grele momente din viață,

în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de pași pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe brațe..."

Dragostea!

2011-02-09T17:50:00.000+02:00

"Dragostea e chiar parte din suflet.E de aceeași natură. Dragostea e o scânteie divină ca și sufletul, și tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor și infinit, pe care nimic nu l poate mărgini și nimic nu l poate atinge. Îl simți arzând până în măduva oaselor și l vezi strălucind până în adâncurile cerului."(V.H)

Zid!

2011-02-03T16:45:00.004+02:00

" Împletind tristețea cu nimicul am reușit ca după lungi și imense sacrificii să ridic zidurile de piatră. După atâta vreme cetatea ce mi putea oferi liniștea, siguranța și ocazia de a mă odihni în tihnă în clipele dureroase s a transformat dintr un vis în realitate. Orbit de dorința de a duce la bun sfârșit mărețul vis am încetat să mai trăiesc cu adevărat. M am izolat de lumea exterioară , am încercat să conserv frumosul și să alung răutatea, iar treptat , treptat am evitat să mai arunc măcar o singură privire în jurul meu. Abia la final când punând ultima cărămidă am terminat, m am întors plin de încredere și speranță spre lumea pe care odinioară o părăsisem. Cu sufletul strivit de emoție și cu miile de amintiri ce mi invadau mintea speram să regăsesc neschimbat universul părăsit. Timid am deschis poarta spre tărâmul în care îmi lăsasem trupul, sentimentele, prietenii , nemurirea și viața. Speranța s a transformat într o dezamăgire cruntă. Peisajul își pierduse strălucirea, razele soarelui stingându se în praful monotoniei și al singurătății. Doar vântul și ceasul împietrit au rămas parcă o tristă mărturie a vremurilor de odinioară. Disperat, cu ochii în lacrimi am început să i caut pe cei care au plecat, uitând parcă să l anunțe pe bietul om ce mânat de dorința oarbă de a construi un nou univers în care frumusețea și doar binele să conducă a pierdut timpul atât de prețios.
M am rugat ca totul să fie doar un coșmar și cuprins de nebunie am început să i strig pe fiecare sperând că voi primi măcar un singur răspuns. În zadar m am zbătut și târziu mi am dat seama că singurele ce au rămas alături de mine sunt doar amintirile. Am căutat apoi un bilețel, unul ce ar fi putut să mi explice plecarea lor și să înlăture misterul în care mă afundam. Am găsit doar sentimentul singurătății închis într o cutiuță de aur rămasă parcă cu un scop anume.
M am luptat cu atâta ardoare să construiesc zidurile, să readuc grandoarea și fericirea de altădată, am încercat să preschimb râul lacrimilor de sânge în iubire, să transform coșmarurile în vise, dar am reușit să capăt doar tristețe, singurătate și indiferență. Îngrozit de mirosul de moarte ce a pus stăpânire pe tărâmul unde trăiam odinioară am început să fug, să închid ochii și să revin spre cetatea pe care am construit o. Dărâmat de finalul neașteptat am încercat să distrug zidurile, iar bucuria a fost înlocuită de un sentiment de răzbunare, de mânie către lucrurile frumoase, către cei care m au părăsit. Nu am reușit decât să alung și ultima fărâmă de bunătate și speranță și să transform zidurile în ruine, ruinele în interiorul cărora mi am pierdut libertatea și viața. Mi am construit propriul mormânt, iar totul a fost din păcate doar o capcană. Una în care am pășit de bunăvoie, neștiind întunericul în care mă rătăceam puțin câte puțin până în clipa când mintea mi inundată de zecile de mii de amintiri mi a suflat soluția prin care aș fi putut scăpa pentru totdeauna de tortura fără limite. Am încercat să vorbesc de unul singur sperând că voi putea învinge țipetele îngrozitoare din trupul meu. Nu am reușit și rămas fără vreun strop de curaj și mândrie mi am plecat fruntea în mlaștina păcatelor. Rămas fără vreun gram de onoare, fără vise și cu trupul plin de răni am încercat să mă ridic și să nu capitulez în fața timpului și a întunericului.Prea târziu însă!Mi am pierdut trupul, puterea , visele , i am alungat pe cei din jurul meu și deși mai aveam doar un suflet pătat și rănit am încercat să i ofer aripi și să l alung spre tărâmul nemuririi. S a prăbușit lângă trup, iar eu am pierdut definitiv ultima șansă de a mai salva o parte din mine. Am închis demult ochii, iar acum aștept într un ger năprasnic ca ultima bătaie a inimii să ia sfârșit, iar mintea să capete liniștea atât de mult căutată."
El CiD
El CiD se retrage definitiv!

Dor

2011-02-02T12:08:00.004+02:00

"Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi într-un grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.
Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta. În dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeşte. Este cu înţelegerea adâncă în acela, dar, în acelaşi timp, în dor se cunoaşte omul pe sine însuşi, cum nu se cunoaşte în afara dorului.
Dorul este înfăţişat adeseori ca aflându-se lângă persoana iubită; prin dor, cel iubit exercită o atracţie de la distanţă asupra celui ce-l doreşte.
Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
Dorul descoperă taina negrăită a persoanei dorite. Dorul e o tensiune a fiinţei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potenţată faţă de forţa atractivă a altei persoane, faţă de căldura ei, care te scoate din atmosfera de gheaţă a singurătăţii, în dor te descoperi fără să te realizezi. În el, aştepţi prezenţa persoanei dorite ca să te realizezi.
Dorul te cheamă lângă ea. Prin dor trăieşti necesitatea ca comuniunea de mai înainte să se actualizeze din nou, în mod deplin, prin prezenţa persoanei dorite lângă tine. Simţi necesitatea să ai căldura ei lângă tine şi nu numai de la distanţă, ca o dovadă sau ca un semn văzut al iubirii ei. În dor te duci cu gândul şi cu simţirea lângă persoana iubită. Dar, în acelaşi timp, în dor manifeşti trebuinţa ca să te duci în carne şi oase la ea şi ea să vină la tine în carne şi oase.
În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."

Departe!

2011-01-28T14:32:00.005+02:00

" A aștepta înseamnă a supraviețui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet!''
Acum sunt atât de departe de viața din trecut, de amintirile și de visele lăsate pradă singurătății. Am ales să distrug totul și să plec spre alte vremuri fără a mă gândi vreo singură clipă dacă voi mai reveni vreodată .

Încotro?

2011-01-26T21:48:00.001+02:00

'' Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrățișare pătimașă și un suflet smuls din piept!'' Îmi e dor de parfumul trecutului, de sunetul vremurilor de odinioară dispărut sub greutatatea zecilor de ani. Aș vrea să plec, să las în urmă tot trecutul și păcatele lumii de acum și să trăiesc departe de nebunia zilelor de acum. Trăim într o lume întunecată, o lume a măștilor, o lume fără vreun strop de speranță, una sufocată doar de visele materiale. Am uitat ce înseamnă să ți trăiești cu adevărat viața! Ne transformăm puțin câte puțin sufletul în piatră, ucidem fără milă copilul din interiorul nostru și îndepărtăm treptat fericirea! Nu vrem ca sufletul nostru să capete eternitatea și tânjim întotdeauna spre plăcerile oferite de viața materială! Ne zbatem cu atâta ardoare pentru lucruri lipsite de însemnătate, fără sens și pierdem fără rost timpul atât de prețios. Sunt atât de îngrozit de gerul ce a cuprins sufletele voastre încât în fiecare dimineață dăcă aș avea oportunitatea de a pleca spre alte vremuri nu aș ezita nicio clipă. Am încurcat complet sentimentele: ne manifestăm compasiunea față de un anumit personaj dintr o lume virtuală, dar în schimb nu avem milă de oamenii neajutorați din jurul nostru. Sunt vremurile în care nu mai poți impresiona un om prin faptele tale, ci spre rușinea noastră doar poveștile fără bază reală capătă atenția noastră! Nu văd nici cea mai mică rază de lumină și deși lucrurile par că se apropie de finalul tragic mai am puterea de a zâmbi în fața acestei drame. Așadar azi sunt trist ,dar în același timp fericit, sugrumat, dar liber!
" Nu pe ape moarte vreau să visez pământul, ci pe stânci zdrobite de îmbrățișări de spume!"

Strigăt!

2011-01-16T15:03:00.001+02:00

" Ţi-aş spune ceva,

despre noi,

despre zăpada de-afară,

despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva,

orice,

numai sa nu crească iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva,

ce-ai ştiut sau ce ştiu,

dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi

şi s-au răcit sunetele din cuvântul târziu."(O.P)

Scrisoare pentru voi!

2011-01-12T13:54:00.001+02:00

" Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp;
avem mai multe funcții, dar mai puțină minte,
mai multe cunoștințe, dar mai puțină judecată;
mai mulți experți și totuși mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puțin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți,
Citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des.
Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu cum să
ne facem o viață,
Am adăugat ani vieții și nu viață anilor.
Am ajuns până la lună și înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversăm strada să facem cunoștință
cu un vecin.
Am cucerit spațiul cosmic, dar nu și pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu și mai bune.
Am curațat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu și prejudecățile noastre.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.
Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să dețină mai
multe informații, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai
puțin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor și digestiei
încete; oamenilor mari și caracterelor meschine;
profiturilor rapide și relațiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorțuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosință,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale și pastile care îți induc orice
stare, de la bucurie, la liniște și la moarte.
Sunt niște vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce această scrisoare și în care
poți decide
fie să împărtasești acest punct de vedere,
fie să ștergi aceste rânduri.
Amintește-ți să-ți petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Amintește-ți să spui o vorba bună copilului care te
venerează, pentru ca acel copil va crește curând și va
pleca de lânga tine.
Amintește-ți să-l îmbrățișezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe
care o poți oferi cu inima și nu te
costă
nimic.
Amintește-ți să spui “TE IUBESC” partenerului și
persoanelor pe care le îndrăgești, dar mai ales sa o
spui din inimă.
O sarutare și o îmbrățișare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Amintește-ți să-i ții pe cei dragi de mână și să
prețuiești acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lânga tine.
Fă-ți timp să iubești, fă-ți timp să vorbești, fă-ți
timp să împărtăsești gândurile prețioase pe care le
ai!"(O.P)

Ultimul vis!

2011-01-08T23:09:00.003+02:00

" Întemnițat, fără vise, fără suflare și speranță ridic timid privirea spre cel care de atâta amar de vreme încearcă să mi fure sufletul. Nu voi regreta niciodată faptul că am avut curajul de a mă împotrivi dorinței sale bolnave de a mi lua absolut totul. Am început lupta de pe un piedestal, dar treptat m ai atras în mocirla ta și ai reușit să transformi totul în rău! Mi ai răpit mii de vise, rupându le aripile și apoi atârnându le pe zidul tristeții. Târziu am realizat că sunt prea slăbit pentru a continua războiul și am ales să fug departe, crezând că astfel vei uita și îmi vei oferi prilejul de a evada din această luptă. Obosit am zărit în depărtare micuța cetate părăsită și gândindu mă că ea îmi poate oferi liniștea atât de mult căutată m am refugiat în spatele zidurilor. Dar totul a fost doar o simplă amăgire, crezându mă liber mi am dat seama că sunt închis în cetatea celui care m a hăituit și totul a fost doar o iluzie a sentimentului de libertate. Mi am săpat propriul mormânt, iar acum aștept cu inima zdrobită, orb, cu sufletul sugrumat ca destinul să și urmeze traseul prestabilit. Îi aud pașii tot mai aproape, suflarea lui de moarte și sunetul trist al finalului. Fără lumină, fără vreun strop de speranță, părăsit, neavând posibilitatea de a evada sunt nevoit să pășesc pe câmpul de luptă. Oare de ce mi am dorit cu atâta ardoare finalul? Prezentul nu mai există! El este doar un scurt film al tuturor amintirilor! Acum la final îți pot spune doar atât : nu mi voi pleca capul în fața ta și niciodată nu ți voi oferi sufletul! Așadar tu nu mă poți învinge! Nu poți fura sufletul unui om nebun însă unul ce a ales să trăiască alături de Creatorul său.Iar pentru fiecare vis sfărâmat voi înălța două și întotdeauna voi transforma răutatea ta în fericire! Acum pot afirma cu tărie : El Cid e un om liber care a ales să trăiască frumos într o lume fără păcate, o lume în care doar trăirile sufletești și visele vor conta !"

O lume nouă!

2011-01-05T19:03:00.001+02:00

România nu mai există! Se pare că lupta dusă cu atâta înverșunare împotriva noastră își va atinge scopul în curând! După sfârșitul războiului a început o adevărată prigoană împotriva naționalismului, a creștinismului, a oamenilor ce și au susținut țara plătind cu propria viață. Au încercat să ne distrugă la început prin violență, aducând în prim plan comunismul lui Marx și Engels, spunându ne nouă că reprezintă forma perfectă de conducere. Sistemul în care puteai ajunge pe cea mai înaltă treaptă a conducerii având doar două lucruri elementare: o voce cât mai răsunătoare(cu ajutorul căreia slăveai "măritul conducător") și poate cel mai important să fii capabil ca în orice moment să l trădezi pe cel care te a ajutat și implicit să i iei locul, necontând niciodată mijloacele folosite! Îmi e de ajuns o singură frază pentru a mi da seama de forma aceasta de conducere:"Să fiți fericiți, că vă ia mama dracului!". S au comis mii de crime, s au distrus zeci de biserici, dar paradoxal ceea ce și doreau comuniștii cu atâta ardoare și anume sufletul nostru nu au reușit să l obțină. Străinii care de fiecare dată ne oferă mii de sfaturi nu ne au ajutat să răsturnăm acest sistem dezastruos de conducere.Ne au părăsit în 1946 și abia când țara începuse să și revină, au intervenit și sub masca unei revoluții regizate au îndepărtat acest sistem și au instaurat "democrația"! Au pus la conducere tot unul din vechiul sistem, schimbarea fiind doar de fațadă. Păcat că au murit atâția zeci de tineri încercând să ne redea nouă libertatea.Din 1990 conducătorii au schimbat radical modul de a lupta, ne au pus pe tavă tot ce dorim și treptat ne au atras în această cursă.Ne am pierdut singuri sufletele în mocirla zilelor de azi!Suntem într o stare incredibilă de nepăsare, nu mișcăm măcar un singur deget pentru a schimba un lucru minor.Nu pot privi nici măcar o secundă în jurul meu pentru că din păcate totul e alterat. Calculatorul, televizorul, ziarul abundă în violență, jigniri, nuditate toate promovând nu oamenii de mare valoare ci doar pătura de jos a societății. Cei care ne conduc nu vor avea niciodată nevoie de tinerii cu un grad ridicat de inteligență, sănătoși, fără vicii pentru că astfel ei nu și mai pot duce la bun sfârșit faptele murdare. Au nevoie de oameni ca noi : disperați după televizor, calculator, plini de vicii, persoane ce nu și doresc decât plăcere trupească. Așadar să lăsăm țigările, alcoolul, cluburile, filmele, să nu mai fim întotdeauna captivați de violență și nuditate și să evităm să trăim în lumi imaginare sau virtuale!

Final!

2011-01-02T23:30:00.001+02:00

" Sunt obosit, cu sufletul mistuit de miile de vise ce se nasc, ce și iau zborul și în cele din urmă se izbesc cu brutalitate de zidurile realității.Încerc să fug, să închid ochii, dar imaginea morții nu dispare.S a întipărit adânc în conștiința mea și nu mi oferă pace! Am încercat să l înduplec pe stăpânul cetății să mi lase doar un vis.În zadar îmi strig durerea, m a părăsit și a luat cu el cheia ce mi ar fi putut reda libertatea.De aș putea trimite doar un mesager, dar e mult prea târziu!Au uitat de bietul prizonier, lăsându l așadar să înfrunte singur răul ce i a alungat! M au părăsit toți, până și soarele și a ascuns razele aurii în spatele norilor, a sosit vremea întunericului. Fără pic de lumină, înfometat și întemnițat aștept resemnat sfârșitul! Simt cum inima-mi înspăimântată nu și mai poate controla bătăile, iar mintea își pierde ultima fărâmă de luciditate.Aud șoaptele îngerilor ce mi poruncesc să i urmez, dar în nebunia mea nu mai pot distinge originea acestor creaturi. Îmi e teamă că i doar o ispită a celor din lumea întunecată și prefer să rămân în celula mea, deși în clipa când ea nu ți mai poate oferi un strop de speranță devine propriul tău mormânt. Răul mă înconjoară, îi aud pașii tot mai aproape, iar vântul înfricoșat de macabra priveliște părăsește micuța cetate. Sunt singur! Ceasul a uitat să mai bată, iar timpul e doar un simplu spectator în fața acestei drame. Simt cum inima bate tot mai încet în ritmul melodiei cântate de Regina Întunericului. Concertul pare că și va găsi sfârșitul pentru întotdeauna.Împreună cu cea din urmă bătaie a inimii voi păși spre tărâmul întunecat. Iar trupul, sărăcuțul de el va rămâne doar o simplă statuie, o amintire tristă și tăcută a bucuriei vieții de odinioară! În negura văzduhului aburii sufletului se pierd în infinitul universului!
S a stins un vis!Acoperă mi mormântul cu o manta și spune te rog vântului ce vine trista veste a morții!"
El CiD

Avem timp!

2010-12-29T23:34:00.004+02:00

"Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit."

Interviu cu Dumnezeu

2010-12-26T16:16:00.001+02:00

"- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timpul la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna ."

Puterea de a visa

2010-12-23T01:13:00.000+02:00

"Care ar fi sensul vieţii?În clipa când am văzut pentru prima oară lumina acestui tărâm am devenit muritori.Iar viaţa noastră nu va fi decât intervalul de timp în care vom ajunge la celălalt capăt al drumului, am putea spune că oricât am încerca să ne rătăcim şi să fugim din calea sfârşitului nu vom reuşi.Nu trebuie să ne plângem destinul necruţător ci în fiecare clipă să punem umărul la reconstrucţia unei lumi noi şi astfel, deşi trupul nu va rezista în faţa răului, sufletul va învinge pentru întotdeauna moartea.In ultima vreme au apărut mulţi ce afirmă cu tărie că a crede într o forţă divină îţi limitează modul de a trăi şi gândi,iar Dumnezeu s a născut doar din teama noastră de moarte,fiind doar rodul imaginaţiei noastre şi în acelaşi timp speranţa unui nou tărâm şi nu a unui sfârşit.Dumnezeu există însă depinde doar de tine dacă îţi doreşti să L vezi cu adevărat, iar existenţa Sa nu poate fi dovedită cu ajutorul minţii ci doar sufletul indică prezenţa Sa.De ce oare căutăm mii de explicaţii?Atât timp cât o să cred în iubire,fericire,tristeţe şi tot ceea ce ţine de suflet aşa pot şi voi demonstra existenţa divinitatii.Totul în această lume reprezintă doar o convenţie a noastră, poate din perspectiva altcuiva(detasat de lumea noastra), lucrurile pe care le facem au cu totul o altă semnificaţie.Nu îmi e teamă de absolut nimeni, nici macar de moarte pentru că făcând doar ceea ce simt nu pot da greş niciodată.Nu va conta dacă anumite lucruri vor părea stranii pentru cei din jurul tău pentru că în interior vei stii că ai ales opţiunea potrivita şi astfel , nu vei simţi nevoia să te scuzi sau să ţi motivezi gesturile în faţa celorlaţi.Tu îţi poţi alege propriile legi, poţi transforma răul în bine, tristeţea în fericire.Totul va depinde doar de tine şi de puterea ta de a visa!"

El CiD

Miraj de iarnă

2010-12-19T11:25:00.002+02:00

"Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îţi caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalţi şi copleşiţi de nea
Par crini enormi acoperiţi de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.

În şarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subţire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme şi te-nvie.

Ceţuri târzii - flori de ninsoare, flori
Tresar şi se-nfioară omeneşte,
Şi parcă însăşi noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă priveşte.

O, ceas de taină - clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Şi neaua cu sclipiri de nenufăr
Trecând prin mine, bântuie pădurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeşte-n jur imensele zăpezi. "

Vioara

2010-12-12T12:53:00.004+02:00

"Încă puţin, şi triste minuni s-or împlini,
Curând suava carne va fi iar albă piatră,
Din cerul frunţii, ochii polar vor asfinţi,
Dar pân-atunci ţin calde tiparele pe vatră.

Am tescuit din scorburi cuibare otrăvite,
Ascunse cu viespare sihastre la un loc,
Şi-am scurs din trunchiul cârnit, prin pătimi ascuţite,
Răşina unui suflet ce-i gata să ia foc.

E-acolo şi mireasma de floare închegată,
Şi seva albă-a multor cereşti singurătăţi,
De-i rânduit să arză, n-o mistui deodată.
Ci toarnă-o pentru negre şi lungi pustietăţi.

Să pot prin obştea nopţii să luminez iubirii
Şi risipit prin laţuri să nu mă vărs curgând,
Împlântă, Doamne,-n ceară molatec-a simţirii
Vertebre tari de cuget, feştila unui gând. "(V.V)

" A trecut timpul,iar eu am rămas acelaşi copil cu obrazul brăzdat de lacrimi şi sufletul plin de emoţie. Dumnezeu mi a dăruit această vioară,iar eu nu ştiu să cânt!În clipa când am primit o i am auzit o singură dată melodia divină,iar acum caut cu disperare sunetul pierdut în negura timpului.Oare când am încetat să mai cânt şi de ce m am trezit tocmai în momentul în care am uitat totul?Mi am uitat numele,inima,sufletul şi poate cel mai dureros sunetul armoniei.Îmi e teamă să i ating corzile, poate doar o simplă atingere ar fărâma totul în mii de bucăţi, iar ultimul vis şi ar frânge pentru totdeauna aripile.Astfel, aştept ca cineva să i atingă măcar o singură dată corzile până nu va fi prea târziu când greutatea trecutului şi amintirile mă vor strivi complet." (El CiD)

Viaţa

2010-12-01T22:43:00.004+02:00

"După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că dragostea nu înseamnă a te culca cu cineva, şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe. Că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate pe astăzi pentru că terenul lui "mâine” este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că, dacă e prea mult până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă ... şi cu fiece zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor mai bun, înseamnă că mai devreme sau mai tîrziu vei dori să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt puţini, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, de asta sunt capabile doar sufletele cu adevărat mari.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, foarte probabil niciodată prietenia voastră nu va mai fi la fel.

Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe , dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, va determina ca în final, ele să nu mai fie aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt...

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul..."(J.L)

După 20 de ani!

2010-11-27T17:26:00.002+02:00

Copilul de odinioară nu mai există, s au așternut anii grei peste trupul său.Vremuri demult apuse ,pătate de inocența gândurilor copilăriei.Pagini de aur brăzdate de imaginile bucuriei desăvârșite, pagini acoperite acum de praful așternut de trecerea timpului nemilos.Au trecut 20 de ani!!Aștept cu nerăbdare clipa aceasta,ea reprezintă pentru mine finalul unui capitol.Totul a fost un vis transpus în realitate necruțătoare.Am fost doar un simplu actor,însă unul ce și a jucat perfect rolul!Uneori m am integrat atât de bine în pielea personajului încât am început să mi uit statutul.Un test care a început acum doi ani nu din egoism ci doar pentru a simula situațiile delicate prin care vom trece.Așadar pot spune cu tărie că singurătatea poate fi lucrul cel mai dureros.Nu poți împărtăși nimănui gândurile tale,iar în clipa în care îți vezi propriile vise murind speranța dispare,iar viața pare fără niciun sens.Fără credință vei renunța mult prea devreme!Singurul ce a rămas alături de mine de la început până la final a fost Dumnezeu, oferindu mi puterea de a mă ridica atunci când credeam că nu mai pot.În clipa cea grea prietenii vor uita de tine și paradoxal nu ți vor oferi decât indiferența lor!Nimic nu i va îndupleca, iar dacă au plecat rar se mai întorc și probabil o vor face mult prea târziu .Tot ceea ce am făcut poate părea o nebunie, dar pentru mine a reprezentat o experiență magnifică.Așadar mă nasc iar pe 29.Voi primi un trup,un suflet,o familie și poate cel mai important iubirea dăruită de Cel de Sus.Totodată pe 29 noiembrie se împlinesc 72 de ani de la moartea Căpitanului!

De ce?

2010-11-19T23:29:00.002+02:00

Ochii mei au obosit, nu mai pot aștepta în mijlocul acestei nebunii.Au trecut zeci de zile și lucrurile par a avea același final dezastruos,fără logică!De ce nu ne schimbăm?Oare de ce ne complacem în mlaștina timpului de azi?De ce preferăm să acceptăm totul ca pe ceva inevitabil și de neschimbat?Oriunde îmi îndrept privirea nu pot găsi un loc nevinovat,acolo unde răutatatea să fie strivită de lucrurile cu adevărat frumoase!Avem doar imitații de proastă calitate vopsite într un alb strident,crezând că în modul acesta vom căpăta un alt statut,având sufletul gol.Fără suflet nu vei căpăta niciodată eternitatea!Suntem lași,ne părăsim întotdeauna prietenul în clipele dificile pentru ca mai apoi să năvălim cu neșaț spre fericirea lui,în puținele sale clipe de bucurie.Oare de ce?Am încercat să nu ridic privirea spre semenii mei,dar nu am reușit și acum sunt prins în mijlocul aceluiași ocean de păcate.Voi nu aveți o viață ci un circ!Toți încercăm să schimbăm ceva,dar ne oprim la jumătatea drumului, pare mult prea dificil,iar noi nu putem să ieșim din rutină.Iar dacă cel de lângă mine a săvârșit o crimă,eu deja voi părea mult mai bun, indiferent de câte ori voi face rău cuiva.Oare e bine să ne raportăm întotdeauna la ceilalți?Nu!A fi cu adevărat om înseamnă să ți trăiești viața în funcție de propriile trăiri și vise.Nimeni nu mă poate contrazice, iar realitatea din păcate mă susține.Dacă timp de o zi te vei detașa de toate lucrurile și vei privi în jurul tău vei vedea doar rău:oameni care se jignesc,cerșesc,alții ce și vând propriul trup,iar alții încredințându și sufletul diavolului, fiind conduși doar de lumea materială.Reflectând puțin vei ajunge la aceeași concluzie.Rar adevărul,onoarea și iubirea își mai fac loc pe scena circului de azi.Nu va conta niciodată inteligența ta dacă nu vei știi cum să te porți cu adevărat!Încearcă să ți scoți masca, să nu mai faci lucrurile doar pentru a căpata invidia celorlalți, spune adevărul și nu fugi de responsabilități.Sunt și voi fi mândru că sunt român,iar cei care pun nereușita lor pe seama altora și a faptului că fac parte din acest neam sunt doar niște lași,avem ca exemplu o mulțime de oameni de valoare ce și iubeau nespus patria și nicicând nu s au sfiit să și arate originile.Așadar tu trebuie să reprezinți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.

Un vis

2010-11-12T22:13:00.002+02:00

"Miros de toamnă în sufletul meu, miros de vise moarte spulberate prea devreme de realitatea cruntă.Am zburat atât de jos încât aproape am atins prăpastia, mi am frânt aripile, am rămas fără lumina ochilor, dar nu m am prăbușit.M am ridicat singur,plin de răni,fără vise,fără viață și mi am creat propriul destin.Am încetat să mai trăiesc în clipa în care speranța a murit!"Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare."Am rămas cu un singur vis,unul ce mi a hrănit inima,iar râul lacrimilor a preschimbat tristețea în bucurie și a reușit să mi oblojească sufletul pentru eternitate."
El CiD 12-11-2010

The Language of Love

2010-10-31T10:50:00.002+02:00

"A iubi înseamnă a suferi și cum mulți fug de suferință puțini știu să iubească!"

"A fi puternic înseamnă a iubi pe cineva în linişte. A fi puternic înseamnă să radiezi de fericire atunci când eşti trist. A fi puternic înseamnă să ierţi pe cineva când nu merită iertarea. A fi puternic înseamnă să aştepţi atunci când nu se aşteaptă nici un răspuns. A fi puternic înseamnă a rămâne calm într-un moment de disperare. A fi puternic înseamnă a zâmbi atunci când vrei să plângi. A fi puternic înseamnă a arata bucurie când nu o simţi.A fi puternic înseamnă a consola pe cineva când cel care are nevoie de consolare eşti tu. A fi puternic înseamnă a face pe cineva fericit chiar dacă tu ai inima frântă. A fi puternic înseamnă a avea încredere în cineva care nu pare a fi vrednic de încredere! De aceea chiar dacă viaţa e destul de dificilă, a iubi înseamnă a fi puternic!"

Inima

2010-10-24T12:05:00.001+03:00

"Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună????
Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri. Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.Bucură-te! Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică. Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ."(Vasile Voiculescu)
Oare va ieși ceva?Ori inima ta se zbate în mocirla indiferenței???Omul nu și va îndrepta privirea spre sufletul său,ci caută întodeauna defectele aproapelui.Nimeni nu i perfect,dar ar trebui să ne asumăm responsabilitățile,nu numai drepturile.E ușor a da vina pe ceilalți pentru a salva aparențele deși în interiorul tău ți ai dat seama de greșeala făcută.Va fi așa frumos să ți asumi totul ,să spui întotdeauna doar adevărul.Iar lucrul acesta îți va oferi liniștea și împlinirea sufletească de care vei avea vreodată nevoie.

Memory loves you

2010-10-22T00:25:00.000+03:00

"Visele oferă aripi sufletului,liniște gândirii și viață închipuirii!Așadar visează, nu ți înrobi inima ci lasă te purtat de valul vieții.Încearcă să înlături monotonia,strivește ți durerea și zboară spre eternitate.Trec secundele, amintirile se sting în văzduhul plin de norii grei.Plumbul lor sugrumă libertatea creației.Totul e înghețat,oamenii par statui de piatră,iar vântul obosit a încetat să mai bată.Florile și au plecat coroana în fața iernii,copacii și au pierdut frunzele în mlaștina de acum.Universul e în neclintire,ceasul a încetat să mai bată ,iar timpul privește nepăsător dramatica piesă.Unde sunt păsările,unde au murit visele de odinioară??Casa i acum părăsită, ea nu va rămâne decât o simplă mărturie a vieții de altădată.Soarele își ascunde razele aurii sub aripa norilor de plumb.Întuneric,frig și doar o simplă adiere ce ți imprimă imaginea morții.Acum prințul întunericului își lasă perdeaua de neagră catifea peste oamenii de plumb,iar raiul își închide porțile pentru eternitate.Toamna a pus stăpânire pe viața noastră.Privirea i încețoșată de lacrimile roșii,picături de sânge izvorâte din adâncul inimii.Ce vreau eu?Tânjesc după melodia de odinioară,sunetul sufletului de altădată,acum abandonat pe o margine de etajeră.Era cântecul fericirii,al nemuririi.Acum am doar o amintire,singura ce a supraviețuit teribilei furtuni.Ea mă poartă întotdeauna spre vremuri de mult apuse,spre ruinele cetății efemere.Trecutul îmi apare treptat ,desfășurându și grandoarea în fața unui spectator,odinioară actor.Finalul nu i un mister ci reprezintă propriul destin.Literele se împletesc într o ultimă strigare, sunetul de adio."

Totul a fost un vis,unul cu rădăcini adânci în viața reală.Așadar o ultimă postare pentru cel din urmă vis.Astfel, nu voi mai scrie niciodată despre propriile sentimente și trăiri.

"Trandafirii mint,visele mor!"

Nihil sine Deo

2010-10-15T22:48:00.000+03:00

Ești singur!Ţi au rămas doar amintirile și sentimentul de regret ce te sufocă.Trupul simte un imens gol ,visele devin coșmaruri,iar inima ta se usucă treptat.Soarele se ascunde,iar ochii tăi vor rămâne pradă întunericului.Ce poate fi mai trist decât să ți vezi murind puțin câte puțin sentimentele.Azi îngropi o parte,mâine încă una!Şi în tot acest timp rămâi în fața propriului mormânt și te întrebi în zadar unde ai greșit.Lacrimile nu reușesc să stingă dorul mistuitor,timpul s a oprit ,iar omul pare hăituit de viața din trecut.Încearcă să fugă,să lase totul în spate,dar sentimentul de regret e pretutindeni.Moartea pare ieșirea din acest coșmar,însă Domnul nu și va lăsa fiul în ghearele satanei.Semenii tăi se dezic de tine și singur,aproape pe marginea prăpastiei încerci să te ridici.Însă ei nu țin cont de suferința ta și te aruncă în mijlocul războiului.Începi să te rogi,dar nu poți scăpa de umbrele trecutului.Ți au secat lacrimile,iar retragerea pare că ți va oferi liniștea.Au trecut secunde,minute,ore,ani și totuși ești prins în mijlocul aceleiași tragedii.Mulți te vor sfătui ,dar nimeni nu va știi vreodată ce a fost în sufletul tău.Însă simplul fapt de a fi fiul Domnului îmi oferă puterea să înving soarta crudă.M am rugat cu stăruință ca cineva să mi întindă măcar un deget,dar nu am primit nici măcar o privire.Am încetat să visez,m am schimbat,dar răul nu s a oprit.Însă acum la final voi mulțumi din suflet Domnului pentru că a fost alături de mine în toate clipele.Fără El aş fi fost de mult pierdut.Deşi nu a putut să mi înlăture suferinţa,mi a întărit sufletul şi a reuşit să mi arate întotdeauna răul ce se îndreaptă spre mine.Am ştiut tot ceea ce a urmat,iar lucrul acesta m a salvat.Astfel, ce poate fi mai frumos decât să ridici singur capul din mocirla în care ai fost aruncat de semenii tăi.

Visează ca și când ai trăi pentru întotdeauna,trăiește ca și când ai muri azi!

Vis

2010-10-14T00:00:00.002+03:00

"A trecut mult timp!Toamna își cerne frunzele peste amintirile cufundate în mlaștina trecutului,mintea mi zboară spre locurile de odinoară.Acolo mi am pierdut liniștea,acolo mi am îngropat sufletul și te am părăsit.Nu mai pot face nimic.Destinul își urmează traseul și nu mi oferă macar o mică pauză.Nu trecerea timpului mă afectează ci doar furtuna din sufletul meu.Încerc să sting focul mistuitor,dar nu pot schimba nimic.Mor pe zi ce trece.Azi dispare iubirea ,rămân doar cu un gol imens .Îmi e frică de mine,de viitor,de necunoscut.
Nu simt absolut nimic,trupul e cuprins de oboseală,ochii îmi sunt tulburi,iar inima caută într o ultimă încercare bătaia de odinioară.Sufletul meu a uitat parfumul vieții!Gândurile pier în marea de vise deșarte,melodia de altădată se stinge în sunetul valurilor.Copilul de odinioară dispare,iar trupul său se macină în bătaia secundelor.Am ajuns la capăt, acum voi fi nevoit să plec și eu.Voi lua tot trecutul cu mine!Astfel, eu nu te am părăsit, am rămas neclintit în fața tuturor.Cuvintele zboară spre trecut,ochii se închid și totul se termină cu un ultim gând."

"Toamna... Vântul se strecoara
Suierând pe lânga zid
Si ma roaga sa-i deschid
Ca-mi aduce vesti din tara.
Vesti din tara!... De la cine?
De la ei ori de la ea?
Sa mai fie cineva
Ca sa-ntrebe si-azi de mine?
Du-te, vântule, grabeste,
Si le spune c-ai aflat
Cum ca cel de mult plecat
A murit, nu mai traieste;
C-ai batut în lung, si-n lat,
Rascolind întreg pamântul
Si ca n-ai gasit mormântul
Celui mort, dar ne’ngropat!"(I.M)

S a terminat cu adevărat.Au murit speranțele,m au sugrumat propriile vise și sentimente.Nu vreau să aud nici măcar un cuvânt...Vreau să fiu singur!

Adevăr

2010-10-08T22:22:00.001+03:00

Viață sau doar o comedie de prost gust?O piesă tristă cu un final tragic.Și din păcate noi suntem actorii.Omul se naște cu un anumit scop,dar întotdeauna ne pierdem în oceanul păcatelor și în cele din urmă ne scufundăm singuri în mocirlă.Toți suntem mânjiți, iar la finalul vieții vom returna un suflet murdar ,plin de noroi în locul celui imaculat dăruit de Dumnezeu.Sunt confuz,nu mi pot ridica nici măcar o secundă privirea spre voi pt că mi aș pierde și ultima fărâmă de onoare.M am gândit, am stat pe scaunul meu privind îngrozit jocul vostru!Unde au dispărut valorile, unde am ajuns?Cea dintâi calitate a omului ar fi trebuit să fie respectul.Totul începe din acest punct.Indiferent de persoană,de statutul acesteia,de capacitătile mintale, noi trebuie sa avem măcar un strop de respect față de toți.Însă voi căutați întotdeauna invidia celorlați,nu suportați adevărul ci încercati să l evitați.Acest mod de abordare a problemei nu reprezintă soluția ci doar o amânare,o amăgire.Toți aveți un scop și încercați să l obțineți prin orice mijloace!Nu va conta niciodată suferința celorlalți ci doar bucuria voastră.Nu sunt pesimist,văd doar realitatea,una crudă,dar una pe care o putem schimba.Timp de un an am stat închis și am privit detașat lumea exterioară.Am reflectat și am ajuns la o serie de concluzii.În primul rând termenul prieten nu are o bază reală.Nu există omul care te va ajuta dezinteresat,omul ce va rămâne alături de tine până la moarte.Toți îți sunt alături pânâ în momentele dificile pt ca apoi să uite ,să nege timpul petrecut alături de tine.Își bat joc de trecut,de tine pt ca mai apoi în clipa în care își vor aduce aminte de tine te vor căuta.Ești părăsit de către absolut toți.De ce pleacă?Nu găsesc nici măcar o explicație logică.Am avut o singură mare problemă,am crezut în prieteni,i am așezat pe un piedestal pt ca mai apoi chiar ei să mi demonstreze că nu și merită distincția.Cu ce am greșit?Poate sunt doar eu de vină.Așadar, îmi cer scuze că mi am creat o părere bună despre dumneavoastră.Îmi cer scuze pt că v am deranjat!Nimeni nu mi poate schimba impresia și absolut nimeni nu mi va întinde nicicând vreo mână de ajutor .Dar eu,eu cu singuratatea mea voi căpăta fericirea.Nu mi e teamă de moarte,nici de voi și ve ți putea să mi luați absolut totul !Nu sunt orb și chiar dacă unii cred că nu mi voi da seama de faptele lor se înșeală.Însă voi respecta dorința voastră,iar dacă cineva va avea ceva de zis voi ține cont de părerea sa.

Suflet

2010-09-29T14:13:00.003+03:00

"Nu ceea ce vezi reprezintã fantasticul, miraculosul.Cautã în interiorul tãu şi vei descoperi adevãratele comori,darurile primite de sus.Niciodatã sã nu fii mulţumit cu ceea ce ai realizat.Nimic nu se comparã cu tristeţea sau entuziasmul din sufletul tãu .Nu abandona,nu cãuta sã fii doar un exponent, ci o individualitate.O relaţie de concordanţã între trup şi suflet va fi lucrul cel mai valoros realizat vreodatã de tine.Nu muri în nepãsare, nu ţi bate joc de tine! Micile bucurii actuale sau persoanele din jurul tãu te vor pãrãsi vreodatã şi vei rãmâne tu şi sufletul tãu strãin! Nimeni nu te va înţelege sau ajuta mai bine ca sufletul tãu pentru cã acesta reprezintã creaţia divinã.Astfel, a cãuta sã te îndepãrtezi ,sã l ignori va fi cea mai mare greşealã a ta!Iubeşte-l ,respectã-l şi considerã-l cel mai bun prieten al tãu.El va fi cu tine de la naştere pânã la moarte.Sufletul nu te va pãrãsi niciodatã.Când vei fi mãcinat de gândurile singurãtãţii te va ridica, când vei fi bolnav te va vindeca pentru cã reprezintã singura legãtura cu lumea de sus.Un alt univers, unde toţi se respectã, munca este preţuitã , singurãtatea strivitã.Aşadar, te rog cautã-l şi vei vedea cã totul va merita.Nu cãuta sã fii un om simplu, dominat de lucrurile exterioare, trecatoare, ci încearcã sã capeţi eternitatea!"
El CiD

Azi

2010-09-27T20:24:00.000+03:00

Sunt un om nou!Singur,foarte obosit,dar fericit si liber!

Ceva de atins si neatins....

2010-09-26T16:38:00.000+03:00

"Când ai înţeles cã nimic nu este , cã lucrurile nu şi meritã nici mãcar statutul de aparenţe, nu mai ai nevoie sã fii mântuit,eşti gata mântuit... şi nefericit pe veci...”

Te zbaţi în întuneric şi singurãtate şi nu vezi mãcar vreun strop de luminã!Însã tu nu vei renunţa!Vei cãuta soluţia.Eşti obosit , fãrã

a avea mãcar un mic ajutor,tu înfrunţi destinul.Mor prietenii,dispar toţi în negura timpului şi nici mãcar nu ţi vei întoarce privirea spre vremurile apuse.Îti e teamã de trecut.Înainte ,tot înainte !Nu am de ales.Sunt la capãtul drumului , inima mi bate tot mai încet,sufletul e tot mai rece, iar mintea pare anesteziatã de miile de gânduri ce mã doboarã.Mã opresc, în zadar mã zbat ,soluţia e în interiorul meu.O sã mi scot inima!Fãrã ea voi cãpãta liniştea eternã!

El CiD
Să ştii să plângi...
" Să ştii să plângi
Când taina fericirii
Te leagănă
Pe visul ei de nor,
Când inima
Ţi-e plină de iubire,
Şi visele
Durează până-n zori.

Să ştii sa râzi
Când viaţa te doboară,
Şi neguri surde
Se strâng în jurul tău,
Când amintiri ucise
Te-infioară,
Strivindu-ţi gânduri
Şi păreri de rău.

Să ştii să plângi
Când te-a'invelit sărutul
Cu taina lui,
Cu dorurile-i fireşti.
De-atâtea ori
El este începutul...
Să ştii să plângi
Inseamnă să iubeşti. "

( Stancu Nicolae )

Ultima lupta!

2010-09-22T13:42:00.000+03:00

"Am uitat totul.Nu mai simt nimic.Sunt doar o amintire uitatã într un colţ de iad.Nimeni nu încearcã sã mi rasfoiascã paginile pictate de sânge.Scrisul se pierde în negura timpului ,iar nãpãstuita amintire zboarã spre meleagurile de mult apuse.Va fi alãturi de creatorul sãu.Au murit visele,au dispãrut sentimentele,iar acum se macinã şi cea din urmã imagine.Iau totul cu mine,le îngrop în adâncul sufletului.Aşadar plec şi eu!Însã nu mi voi părãsi cetatea în ghearele necruţãtoare ale timpului.O voi distruge!Doar ea va cãpãta eternitatea.Cenuşã,praf,moarte,singurãtate...Toate vor rãmâne moştenire şi vor bântui tãrâmul unde îmi lãsasem inima.Mii de lacrimi au încercat sã mi stingã focul.Nu au reuşit!Nici mãcar vântul nu a izbutit sã mi îndulceascã suferinţa.Îmi iau zborul.Întorc timid capul pentru ultima datã spre locul unde m am nãscut şi am murit,tãrâmul unde sufletul meu de copil a fost strivit!"
El CiD 22 septembrie 2010

Moarte

2010-09-17T23:14:00.004+03:00

"Te am iubit prea mult,extrem de mult.Atât de mult încât sufletul mi a secat odatã cu plecarea ta. Sunt pierdut între zidurile singurãtãţii.Mã sufoc de dorul tãu .Cel din urmã sentiment este îngropat. Sunt doar o stânca izbitã de valurile necruţãtoare, o stâncã fãrâmatã treptat de marea ce odinioara îmi era prietenã.Sunt nebun , mort ,fãrã amintiri, fãrã vise , fãrã sentimente ci posed doar un imens vid.Dulce suferinţã, tu nu m ai pãrãsit?!Te simt în suflet,îti simt mirosul în fiecare adiere de vânt .Mã înconjori şi mi însoţeşti paşii printre zidurile erodate de indiferenţã.Stau pe mormântul în care mi am pãrãsit iubirea ,speranta şi viaţa.Nu simt nimic,sunt orb şi doar frigul şi o amintire uitata într un colţ al inimii îmi lumineazã preţ de o secundã întunericul din mine.
Un simplu om mãcinat de neprevãzut.Nu mai am cuvinte,au fost înghiţite de iubire.
Pot sa ţip sa mi strig durerea,dar e inutil...Sunt doar eu.Corzile sufletului vibreazã la fiecare atingere a ta şi intoneazã imnul singurãtãţiiSperam într un final glorios şi nu voi primi decât ordinul de a mã izola de tot ceea ce m a doborât.Rãnit,singur,înghetat îmi plâng soarta în faţa propriului mormânt .Oare mai pot reînvia vreodatã iubirea?O luptã groaznicã între suflet şi minte...între iubire şi raţional!O luptã între Dumnezeu şi Lucifer!Iar trupul asemenea unui teatru de rãzboi e mutilat de intensitatea duelului.Mor alãturi de visul şi speranţa ce m au însoţit pretudindeni..."
El Cid 17-09-2010

Doar o amintire!

2010-09-09T13:51:00.004+03:00

"Iubesc trecutul şi urãsc viitorul...Nu mi pot uita amintirile,nu mi pot pãrãsi locul mãcinat de cãderea timpului.Mi am construit propriul univers,acum uitat de toţi şi bântuit de vântul degradãrii.Nu mi pot pãrãsi cetatea, voi rãmâne drept şi nu mi voi pãrãsi creaţia.Ea va pieri în acelaşi timp cu mine.Sunt nebun de dor...În fiecare secundã cutreier ruinele şi neputincios încerc sã reconstitui grandoarea de altãdatã.Zidurile sunt doar o imitaţie a celor de odinioarã,oamenii au dispãrut şi sufletul meu nu poate decât sã iubeascã imaginea ştearsã a celor ce m au pãrãsit.Albul a devenit negru,iar apa un imens râu de lacrimi ce mi spulbera şi ultimele nãzuinţe.Inima mi bate tot mai încet,obositã parcã de atâta dor.Mor treptat ,schingiuit de singurãtea absolutã.Aripile mi sunt frânte,sufletul zdrobit şi oare voi mai putea aduce cândva lumina şi strãlucirea creaţiei?Nu!Am pierdut absolut totul,i am lasat sã plece pe cei ce nu au voit sã mai rãmânã..."
El CiD 09 sept 2010

Iubire

2010-09-04T20:49:00.003+03:00

“A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile.”

Vals, vals, prietene vals!

2010-08-30T11:05:00.000+03:00

"La geamuri, toamna canta funerar
Un vals indoliat, si monoton...
prin salon,
Dupa al toamnei bocet mortuar.

Auzi, cum muzica rasuna clar
In parcul falnic, antic, si solemn,-
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna canta funerar.

Acum, suspina valsul, si mai rar,
O, lasa-ma acum sa te cuprind...
-Hai, sa valsam, iubito, hohotind,
Dupa al toamnei bocet mortuar."

Fara rost

2010-08-27T21:32:00.000+03:00

"Aşteptarea mã distruge.Monotonia îmi cufundã gândurile într o mare de întuneric şi singurãtate ce mi macină ultimele clipe de fericire.Stau singur pe o bancã şi aştept!Pe cine oare?Nu mi amintesc.Însã exact ca un mic copil ce şi aşteaptã nerabdător mama,ca un condamnat mistuit de gândurile negre,stau cu sufletul gâtuit de emoţie pe aceeaşi bancă de mult timp.Au trecut anii peste mine,peisajul şi a schimbat radical înfăţişarea şi tot nu pot pleca.Universul se întunecă,speranţa moare în cele din urmă ,iar sufletul meu de copil e nimicit parcă de visele năruite.A început să plouă, însă treptat totul e cuprins de un ger năprasnic.Peste lacrimile mele se aşterne un strat de mari fulgi de neagră catifea.Frigul mă îngrozeşte ,îmi străpunge trupul fragil.Cu sufletul sfâşiat înfrunt destinul nemilos.Cer o haină şi nu primesc nimic.Sunt înconjurat pretutindeni de oameni, însă aceştia îmi aruncă o privire sfidãtoare şi un strop de indiferenţã.Niciunul nu e interesat de soarta mea.Cerul se întunecã,vântul suflã rece,în timp ce o mânã uriaşã strãpunge bolta învineţitã şi mi oferã o altã viaţã.Sunt tentat sã mi pãrãsesc locul şi deşi totul pare a fi un coşmar nu l pot abandona.Tristã aşteptare,am îmbãtrânit,am pierdut clipele atât de preţioase!Voi pleca cu un amar regret, un ultim gând ia naştere şi zboarã spre locul unde plin de speranţã şi entuziasm credeam cã vei veni.Strivit de frig,cu trupul desfigurat de vitrega naturã întind timid mâna .Ploaia dispare brusc,trupul moare ,iar sufletul de pe înaltele creste va privi ca printr o oglindã banca unde odinioarã aştepta nemurirea.
Locul e acum pãrãsit,iar timpul atât de neîndurãtor va mãcina totul si îi va cãlãuzi pe cei ce nu au voit sã ajute bietul sãrman într o lume a uitãrii,a degradãrii!
Aşteptam un semn pe care nu l am primit.Voi dispãrea!Mã înec în propriile vise...."
El CiD