30.07.2012

Testament

  În acest haos al prezentului, furtuna în care România a fost târâtă de aripile comunismului, ne au mai rămas doar câteva cuvinte moştenire. Rânduri ce au luat naştere în trecut, un trecut în care onoarea, demnitatea şi respectul aveau o mare însemnătate, vremuri în care românii s au sacrificat pentru viitorul acestei ţări. Azi trăim într-o Românie dezbinată, o Românie secătuită de lăcomia unor oameni fără caracter, o Românie în care un monstru născut în perioada comunismului ne vorbeşte acum despre democraţie, un om ce se înalţă deasupra personajului Nae Caţavencu şi ridică barierele demagogiei şi limitele ridicolului la un nivel de neînchipuit. Un laş ce se agaţă de orice cuvânt pentru    a şi menţine funcţia, un om ce şi a pierdut ultimul strop de onoare ignoră azi milioane de români. Nu fac parte dintr-un partid şi nici nu sunt partizanul vreunei tabere, ci doar un simplu om dezgustat de tupeul şi lipsa de bun simţ ce caracterizează o mare parte din clasa politică actuală.

„ Români, fraţi dragi şi încercaţi
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
Cu sudoarea muncii strămoşeşti;
Vouă vă închin toată durerea şi nădejdea mea.
De douăzeci de veacuri stăm înfipţi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de douăzeci de veacuri stă Traian înfipt în stânca Romei.
Ca şi Columna lui Traian suntem unde am fost şi rămânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc... Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor."

„Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură. Poporul românesc n-a cucerit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el cuvântul a fost întotdeauna sfinţit. Şi el a ştiut să răspundă de veacuri la prietenie cu frăţietate şi la înţelegere cu recunoştinţă. Că din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze în cantităţi considerabile pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără s-o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului. Este una dintre cele mai periculoase acuze fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne zbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca: Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt. Au pierdut românii, toţi românii, dintr-o dată calităţi de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului, etc, etc. Este cu putinţă aceasta? Desigur, că nu. Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui, găsim dezlegarea enigmei. Într-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritar în minoritari. Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-a slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în dezbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajba dureroasă şi în apucături neomenoase. De aceea ştiu că tu sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine, că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei sunt multe. Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale . că râvneşti să nu-ţi mai vezi copii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea de griji şi te sărăcie. Ştiu că tu bogatule, eşti tulburat pentru că ai voit pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşi. Căci să ştii bogatule, că averea ta ne e scumpă dacă este curată, fiindcă e a ţării, că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta bucuria tuturora. Şi tu cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi azi ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi viaţa în umilirea sărăciei."

„Puterea unui neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui neam în lume şi în Istorie, se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată."

„De aceea vă chem pe toţi din toate generaţiile şi din toate clasele ca să înfăptuim marea chemare a Istoriei noastre... Daţi Patriei ce este mai bun în voi, fiindcă azi se toarce sub ochii voştri, soarta de veacuri a lumii şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea. Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temelia Neamului şi a Civilizaţiilor nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social ci pentru a le supune toate - din libera lor pornire - marilor comandamente naţionale."

„Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină, muncă."


                                                                                        Mareșalul Ion Antonescu

13.07.2012

Mască


"   Mă tem că nu mai pot pronunţa vreun cuvânt, că nu voi mai putea suporta greutatea literelor mâzgălite pe albul hârtiei şi orice strigăt va deveni curând un amestec de sunete indescifrabile. Raţiunea, miile de gânduri fără rost mi au năpădit viaţa, au sugrumat visele şi au aşezat întreg pâmântul deasupra sufletului meu. Trăiesc într o lume dezrădăcinată de orice urmă de prezent, o lume a gândurilor oarbe, a amintirilor şterse, un tărâm în care nu mi pot recunoaşte nici chipul, o lume în care mă simt atât de înstrăinat de cel de odinioară încât rareori mai simt un strop de viaţă în suflul bătăilor de vânt. Sunt atât de rare clipele pe care le simt, atât de puţine secunde care reuşesc măcar să mi aducă sentimentul că odată am trăit... Chipurile oamenilor se şterg în fiecare zi, iar singurul gând rămas e cel de revoltă, cel care îmi reproşează neputinţa mea de a uita orice nume, orice chip şi mai ales numele, prezentul şi viitorul meu. Niciun vis, nicio vorbă nu poate pune capăt acestui gând, nu reuşeste să rupă lanţurile temniţei şi să mi elibereze sufletul de aripile raţiunii. În anii aceştia nu am reuşit să aflu un singur răspuns, nu am reuşit să mi explic de ce oamenii din jurul meu par tot mai departe de mine şi de ce oare chipul lor capătă pe zi ce trece trăsăturile unuia necunoscut mie? Până într-o zi când m am privit minute în şir în oglindă şi nu am reuşit să mi aduc aminte de chipul omului spre care priveam, nu mi aminteam nici măcar numele meu sau vreo imagine a trecutului. Atunci am aflat şi răspunsul: tot ceea ce am văzut, toţi oamenii din trecut aveau sub chipul, sub sufletul, sub zâmbetul lor, sub orice cuvânt sau sentiment o mască, mască ce în timp s a erodat, iar ei au devenit pentru mine străini, chipuri de nerecunoscut. Masca pe care şi eu am purtat-o... Nu pot trăi fără suflet, fără iubire, fără dor, fără adevăr, iar singura mea opţiune pentru a mi recăpăta inima şi viaţa va fi să smulg această mască. "   


                 "  Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere."

02.07.2012

Octavian Paler



Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons