28.10.2011

Străin

 
       Orice cuvânt, orice vis neîmplinit se agață de aripile unui suflet osândit și își aruncă în cele din urmă mantaua neagră peste trupul firav al unui viitor luminos. Sunt un simplu străin în nebunia acestei lumi! Străinul ce și a abandonat trupul în brațele timpului, străinul lipsit de povara trecutului, având alături doar tăcerea și imaginea unui suflet nevătămat. Las în urmă orice urmă a războiului, orice strop de dezamăgire și durere și îi aduc sufletului inima și mintea unui înger uitat undeva între granița trecutului și a prezentului. Onoarea, adevărul, curajul nebun, iubirea, lacrimile, mila sunt singurele statui în fața cărora îmi voi pleca fruntea. Restul vor rămâne doar în sufletul muritorilor.

  "Tragediile, ca și bucuriile cele mai mari, omul le trăiește totdeauna în deplină singurătate "
                                                                                                              Liviu Rebreanu

24.10.2011

Întrebare

                                   "Dacă ți s ar da o a doua șansă în viață, ce ai face?"

   Dacă aș putea lua de la capăt firul vieții, dacă aș putea renunța la viața de acum m aș întoarce spre meleagurile copilăriei, aș alege sufletul, inima și visele copilului de altădată. Aș lua povara greșelilor din trecut pe umerii mei, aș încerca să obțin iertarea oamenilor care au suferit din pricina faptelor mele. Aș alunga din sufletul și mintea mea ultimul strop de răutate și le aș spune tuturor adevărul, le aș spune cât de mult îmi lipsesc și cât de mult înseamnă pentru mine. Aș încerca să răspândesc numai bucurie, iubire, vise și speranță și să las deoparte orice fărâmă de răzbunare și răutate. Iar atunci când voi reuși să mi împlinesc acest vis,atunci când sufletul meu va fi îmbibat în liniște și fericire voi pleca departe, departe de orice amintire sau om, departe de orice greșeală sau vis năruit.

Mulțumesc Lavi!

20.10.2011

Sfârşit de toamnă

"  Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
   Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
   Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
   Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
   Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
   Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.
  Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
  Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
  O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
  Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
  Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
  Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut. "
                                                                                                                  (I.P.) 

15.10.2011

Timp

"  Timp nemuritor, vise deșarte, aripi frânte și o singură pagină rămasă nescrisă într o carte osândită uitării. Iar eu, ultimul martor sunt nevoit să închei cea din urmă frază a trecutului, să ofer timpului un sfârșit grandios! Aș putea să îl las pradă întunericului, să i leg destinul de propria i răutate. Nu pot să i strivesc aripile, să i răpesc onoarea de a conduce viața muritorilor spre final sau blestemul de a așterne întotdeauna praful uitării peste miile de amintiri. A fost întotdeauna alături de sufletul meu, iar deseori mi a suflat un strop de speranță și a sădit în mijlocul unui pustiu o floare cu petale de lumină și mireasma unui viitor grandios. Singurul ce a reușit să mențină ruinele unui suflet apus, singurul ce a vărsat o lacrimă pe acest altar al suferinței. Deseori l am învinuit și am uitat să i aduc măcar o singură dată un omagiu, să i ofer aripile de care are nevoie pentru a zbura spre insula oamenilor, îndeplinându și în cele din urmă destinul. Am avut de ales între trecut, între o lume apusă și o viață mizerabilă în mlaștina  prezentului. Refuz orice contact cu lumea aceasta degradată și râmân pentru totdeauna prizonierul amintirilor, al vremurilor parfumate de odinioară. Voi rupe ultimul fir ce leagă acest univers de prezent, ultima barcă către lumea oamenilor! Niciodată nu aș putea trăi într o lume plină de răutate, ignoranță, mândrie, o lume în care omul pune mai presus de orice rămășițele unui imperiu întunecat, o lume în care doar prostituția sufletească contează, un tărâm plin de moarte și uitare, nelipsit de durere, dezamăgiri ce nasc la rândul lor în inima omului un sentiment de ură. Dacă aș rămâne prizonierul acestei lumi voi căpăta același statut cu al oamenilor sau probabil voi muri sufocat de un amar regret, de mirosul groaznic al unui tărâm aflat într o continuă degradare. Mă retrag fără regrete, având un suflet curat, o inimă inundată de liniște și împlinire și moștenind doar gândurile și visele unui copil izolat de haosul și degradarea acestui tărâm. Râmân doar o pată de prezent, o plută scăldată de apele unui ocean al amintirilor, o plută ce și va găsi peste ani corabia măcinată de timp. Voi fi singurul martor al acestui tărâm atemporal, legat precum Prometeu  de o stâncă, o stâncă alcătuită din praful amintirilor, una ce stăvilește trecutul muritorilor. Sunt nevoit ca în fiecare zi să arunc timpului un vis și să aștern peste aripile sale o lacrimă izvorâtă din adâncurile sufletului. Am încercat să le ofer oamenilor o scânteie din lumina divină, o mică stea ce ar fi topit lanțurile timpului și le ar fi oferit libertatea și puterea de a zdrobi pentru întotdeauna durerea fără margini din sufletul lor. Dar întunericul a biruit, mi a înfrânt visele și ajutat de falnicul vânt a stins flăcara unui suflet nemuritor. Viața luptătorului s a transformat într un timp întunecat, o pată lipsită de lumină și speranță, una ce se hrănește doar cu vise deșarte și își ia seva din trunchiul copacului plin de durere și dezamăgire al oamenilor.  M am retras în pustiu, un pustiu absolut, nelipsit de dunele singurătății, un straniu concert al amintirilor strivite însoțit de suflarea vântului. Mă gândeam că doar pustiul ar reuși să învingă temerile unui cavaler înfrânt și ar putea reaprinde focul speranței. Din păcate dunele de nisip nu au decât un singur scop, acela de trezi fiara din sufletul omului. Oricât de puternic ai fi și oricât ai încerca să uiți, ea își recapată treptat puterile, iar legătura sa cu Hades prinde rădăcini, iar în cele din urmă sugrumă inima și sufletul omului. De aceea am încercat să scap din mrejele acestui pustiu, să găsesc o oază de liniște și lumină, să nu fiu nevoit să devin același monstru precum cel care m a înfrânt. Cuprins de teamă, istovit mi am îndreptat privirea spre lumea oamenilor și crezând că iubirea îmi poate stinge focul din interior am oferit aripi inimii, încredințând și ultimul vis pieirii. Am văzut cum un vis măreț, plin de speranță și lumină poate fi mutilat de răutatea unor muritori. S a izbit crunt de zidurile mânjite de amintirile zecilor de vise năruite, ziduri neîndurătoare, de netrecut! Aș putea să zdrobesc zidurile pictate de sângele sufletelor măcelărite de gloanțele întunericului, dar fără un strop de lumină nu pot salva nici măcar rămășițele trupului meu. Doar visele îmi aduc strălucirea și îmi oferă statutul de veșnic luptător. E timpul să vă împărtășesc o parte din trecut, o parte din viața mea ! M am născut în mijlocul unor creaturi înzestrate doar cu lumină, ființe ce nu au cunoscut vreodată suflarea rece a morții și au avut întotdeauna un singur scop : să înlăture pustiul și singurătatea și să aducă muritorilor aripi spre nemurire. Am trăit într o lume inundată de iubire, o cetate lipsită de vreun strop din licoarea dezamăgirii, având în interiorul ei doar mireasma  fericirii. Dar timpul și a lăsat amprenta asupra sufletului și conform tradiției am fost nevoit să părăsesc tărâmul acesta și să mi iau zborul spre lumea înghețată a oamenilor. Oare vă întrebați care i scopul nostru? Misiunea mea e să lupt întotdeauna împotriva viselor deșarte, să aduc lumina în mijlocul insulei întunecate din sufletul omului. Am venit înzestrat în straie nemuritoare, cu o inimă încărcată de lacrimile pline de iubire și ochii luminați de steaua nemuririi. Vin spre lumea muritorilor cu tolba pline de vise, cu sabia pătată de sângele trecutului!  
   Acum sunt țintuit  în mijlocul acestui pustiu al singurătății, prizonierul zidurilor pictate de sângele amintirilor, ziduri ce se înalță spre viață, ce mi alungă ultima speranță a unui alt destin. Cavaler al timpului legat de trecutul acestei cetăți nemuritoare, părăsită de orice zvâcnire a vieții și bântuită doar de imaginile muritorilor. Numele meu : El Cid a rămas sculptat de lacrimile osândiților pe altarul durerii, constituind pentru eternitate cea din urmă dovadă a unui luptător al timpului. Viața mea a apus demult, visele mele și au scuturat aripile pline de praf și uitare și din păcate au fost primele ofrande aduse stăpânului Timp pe acest rug al trecutului. Stau în mijlocul aceleiași piețe pustii, într un jilț scorojit, având în mâna dreaptă o peniță cu ajutorul căreia mâzgălesc numele muritorilor ce și pierd visele, vise retezate de sabia călăului. Nu am niciun strop de regret, de fiecare dată îmi ridic penița și îi înmoi vârful în sângele amintirilor și trec nepăsător numărul și numele bietului om ce nu a reușit să i ofere  visului său aripi și viață. Mă hrănesc din lacrimile voastre, din seva deznădejdii și nu vă ofer în schimb decât trecut. Chipul mi e brăzdat de durere, iar ochii mei poartă întotdeauna umbra tristeții. Rămân doar eu în acest deșert nemărginit, părăsit de toți : prieteni, persoane iubite, necunoscuți. Trăiesc din lumina bătrânului vis mort demult în trecut. Nu mai pot schimba prezentul, nu pot schimba destinul crud al acestuia și din păcate nu pot părăsi vreodată trupul său cuprins de moarte. Trăiesc doar în această cetate, iar uneori chipul meu șters rătăcește ca o fantomă printre paginile amintirilor celor ce au plecat. Nu am acceptat rolul de călău din dorința de a mă răzbuna, ci doar sperând că astfel îmi voi recăpăta o parte din inima și viața de odinioară. Mi am transformat sufletul de copil într unul hidos de măcelar, dar niciodată nu mi voi uita amintirile sau visele moarte de atâta vreme, nu voi lăsa nepăsarea să mi mâne pașii spre lumea oamenilor. M am zbătut în mijlocul aceleiași bălți a durerii, iar rugăciunile de milă îndreptate spre sufletul lor nu mi au adus decât sfărșitul. Acum aș putea să le redau visele, dar cum aș putea să le arunc stropii fericirii dintr un ocean plin de  lacrimile unui  trup sugrumat de răutatea lor. În acest univers al durerii nu am primit decât slăbiciunea lor, indiferența, iar gura mea însetată de apa vieții a primit doar seva dunelor de nisip. Am luptat până la capăt și neavând decât o singură opțiune: cea a veșnicului paznic al Timpului, am acceptat în cele din urmă inevitabilul. Mi am desprins trupul de suflet, am aruncat visele în văpaia trecutului și i am permis Reginei de Gheață să și verse lacrimile peste inima mea. Rănile s au închis și după ani de suferință am primit mantaua, sabia, penița și coroana stropită de sângele osândiților. Cu ajutorul Timpului am reconstruit părticică cu părticică zidurile cetății, am șters icoanele trecutului de pe altarul Timpului și i am suflat întregii creații miros de moarte, miros de sânge proaspăt. Am rupt orice rădăcină a durerii din sufletul meu și am jurat ca întotdeauna să mi apăr stăpânul și indiferent de durerea sau rugămințile oamenilor să nu întorc vreodată privirea spre viața lor. În mijlocul altarului am depus o cutiuță înconjurată de mii de trandafiri uscați, cu spinii otrăviți de seva morții ce înconjoară lacătul ce zăvorăște trecutul meu. Om rămas fără trecut, om lipsit de viață, suflet fără inimă și ochii lipsiți de lumină constituie schița luptătorului de acum. Mai am o singură dorință, aceea de a mi așterne viața pe o foaie, de a transpune durerea în cuvinte ce și vor pierde sufletul legate de rugul Timpului și mi vor conduce pașii spre hotarul tăcerii. Dacă aș avea o inimă, dacă aș avea vreun strop de lumină aș încerca să lupt împotriva destinului, dar lipsit de melodia armoniasă a bătăilor inimii, izolat în acest univers și înlănțuit de legâmântul semnat nu am rămas decât o bucată de trecut, un râu încărcat de cuvinte misterioase, blestemate ce și lasă resturile pe o coală albă. Așadar mă întorc printre rămășițele vieții de odinioară și încerc să stropesc amintirile și visele cu seva prezentului, să aduc pentru ultima dată o secundă de nemurire trecutului. După acest ultim sacrifiu îmi voi încredința viața stăpânului, voi arunca inima pradă vulturilor și niciodată nu voi mai întoarce capul spre lumea celor ce m au abandonat. Mă voi ruga să mi cadă aripile nemuririi, să pot umbla nestingherit prin tărâmul tăcerii, hăituit doar de umbrele sufletelor osândite, acompaniat de melodia unui destin frânt. Nu pot distinge răutatea de suflul luminii, iar cuvintele voastre par zgomote lipsite de sens și esență, sunete fără armonie, sunete grotești. Vocea mea s a stins pentru totdeauna... Măștile oamenilor nu pier sub asediul iubirii, al țipetelor, nu dispar sub greutatea dorului, a luminii, ci continuă să ocrotească indiferența, moartea, visele lipsite de vlagă ce înconjoară precum o plantă ce și agață trupul puțin câte puțin de zid, iar în cele din urmă îi acoperă întreaga înfățișare. Ochii muritorilor și au pierdut sclipirea printre fărâmele de uitare, iar inima lor se scaldă doar în lacul plin de sânge înghețat, o mocirlă în care au pierit milioane de vise grandioase. Nu pot muta vreo pietricică din acest univers odios, iar eu eroul necunoscut îmi pierd ultima fărâmă de onoare, ultimul strop de viață prin pustiul unui timp apus! Aș putea blestema ziua când plin de lumină și fericire,  înzestrat cu armura nemuririi am declarat război îngerilor întunericului, sperând să înlătur pentru totdeauna ura, răutatea și durerea. Mi am adunat toate forțele, am alungat ultima fărâmă de teamă și am suflat praful stelelor peste sabia încercată în mii de lupte, sabia însetată de dreptate și grandoare. Am pășit pe câmpul de luptă fără a avea măcar un  singur muritor alături de mine, ci doar alături de o singură vietate: Îngerul fără nume, Îngerul ce a rămas în fiecare clipă în dreapta mea, singurul meu aliat. În fața noastră milioane de îngeri cu aripile negre, mii de vise întunecate, scăldate de sângele durerii unor muritori înlănțuiți de puterea Mărețului Înger Întunecat. Mi am umplut inima de curaj și onoare, am lăsat iubirea să mi inunde sufletul, am închis ochii și le am oferit viselor și amintirilor aripile spre tărâmul luminat, iar eu am pășit peste trupurile victimilor zdrobite de forța întunericului. Au urmat ani de lupte crunte, ani în care am lăsat deoparte durerea, dorul și mi am sacrificat și cel din urmă strop de onoare, ani în care am fost părăsit de toți, anii care mi au săpat propriul mormânt. M am trezit în hainele unui biet cerșetor, în mijlocul unui râu mocirlos, un râu plin de sânge întunecat și vise mizere, având alături doar un ciot de sabie și o tolbă goală. Trupul meu e de nerecunoscut, ochii și au pierdut și cea din urmă lacrimă a purității, iar iubirea a pierit sub tălpile miilor de oameni ce nu și au îndreptat privirea către țipătul deznădăjuit al unui copil osândit. Orb, lipsit de rațiune, pierdut în acest infinit întuneric mi am ridicat trupul schingiuit și m am rugat Împăratului să mi trimită o singură clipă de liniște și iubire ce ar putea să mi lumineze calea către Îngerul pierdut printre rămășițele unui câmp umbrit de mantaua rece a morții. Jalnică rugă! Stropii de lacrimi se sting odată cu atingerea trupului meu, iar micul suflet nu poate soarbe seva nemuririi. Am pierdut lupta demult, atunci când onoarea a cedat în fața răzbunării, în fața unui vârtej al urii nemărginite, iar trupul meu a devenit mormântul unui suflet nemuritor. L am căutat pe micul Înger printre miile de cadavre bântuite de vântul degradării, am răscolit fiecare colțișor în speranța că i voi descoperi chipul alb, aripile mărețe, vocea suavă și inima sa, un izvor de iubire și lumină. Au trecut luni până ce îngrozit de milioanele de chipuri înghețațe, chipuri mute, fără nume, ci doar brăzdate de urmele suferinței fără margine mi am folosit ultimul vis pentru o clipă de lumină ce ar fi putut să mi dezvăluie calea către trupul micuțului Înger. Mă tem că i prea târziu, mă tem pentru firavul său trupșor, mă tem de singurătatea absolută, de misterul unui întuneric infinit și gol, de anii ce vor urma și mi vor ucide treptat ultima amintire nepătată. I am zărit chipul prin mocirla durerii, cu aripile frânte și având alături mantaua, sabia și sufletul nepătat. Inima sa bate tot mai încet, sugrumată de lanțurile întunericului, mult prea reci și lipsite de seva vieții. Știam că ultima bătaie a inimii, ultima luptă ar fi însemnat aruncarea sufletului său în ghearele lui Hades, în hăul durerii și al deznădejdii. Mi am șters rămășițele sabiei de umbra morții și pipăind tăcuta bătaie a inimii i am înfipt Micuțului sabia până în adâncurile sufletului. Era singura șansă de a i oferi aripile către porțile imperiului etern, singura metodă de a i salva sufletul și inima din spinul întunericului. Cu sufletul rupt de durere i am zis să mi ierte nesăbuita faptă, să uite că El CiD a fost singurul vinovat pentru întreg războiul, să uite zilele în care am ignorat cuvintele Sale, să uite chipul celui ce i a frânt inima! A plecat... Am rămas singur în acest pustiu fără limite, singur față în față cu durerea, ura, răzbunarea, moartea. Nu mai pot lupta, nu mai am scutul, nu mai am sabia, ci doar un suflet și o inimă închisă într un trup de piatră. Sunt blestemat să rătăcesc printre dunele de singurătate, blestemat să alung orice vis și amintire, având un singur scop: acela de a semna condamnarea muritorilor la indiferență, singurătate, durere și monotonie. Dacă aș avea un strop de iubire aș sufla tuturor praful nemuririi, dacă vorbele mele nu s ar izbi de ziduri de netrecut le aș spune oamenilor că numai iubirea, dorul, mila aduc lumina, mi aș îndrepta privirea spre cei ce țipă schingiuiți, aș distruge orice glob de sticlă de pe fruntea oricărui om și nu aș lăsa niciodată banalitatea să mi sugrume viața. Dar e mult prea târziu! Voi râmâne un biet slujior al Timpului până în ziua când voi fi nevoit să mi semnez propria condamnare. Voi lăsa atunci trupul să cadă pradă valurilor lui, iar sufletul și inima vor scăpa de temniță și vor reveni pe tărâmul luminii și al veșnicii iubiri. În rest doar timp, timp mort ce și așează aripa peste mormântul unui luptător înfrânt de tăcere și întuneric. "

11.10.2011

Praf de timp

 " Sufletul lipsit de iubire rămâne doar un simplu trup dezgolit de mantaua nemuririi, înveninat de durere, de ură și răzbunare. Iubirea se naște din lacrimile îngerilor, se contopește cu inima muritorilor și împrăștie peste rădăcinile sufletului mireasma fericirii, stropii nemuririi. Iubirea nu poate supraviețui într un suflet răpus de lașitate și egoism, iar rădăcinile ei vor pieri printre stâncile unei inimi de piatră. Ura, monotonia, visele lipsite de profunzime sugrumă firavul trupșor al iubirii, rupându i aripile și aducând asupra-i praf de moarte, praf de vise moarte răpuse mult prea devreme. Trecutul se naște din suflul iubirii, se naște din dorul nemărginit, din nisipul singurătății cernut peste bucățile de gheață ale unui suflet mort. Acoperă mi ochii în mantaua întunericului, zdrobește mi visele și aruncă-mi rușinea ta, rușinea voastră în schimbul purității unui suflet părăsit. Dorința s-a stins împreună cu tăcerea, iar așteptarea a părăsit câmpul unei vieți zbuciumate. Mă hrănesc cu întuneric, cu seva slăbiciunii voastre, cu vorbele îmbibate în răutate și indiferență, fiind nevoit adeseori să mi smulg aripile eternității în schimbul unei clipe de liniște. 
 "

08.10.2011

Natura

 

'' Natura-ți dă zilnic exemplul de a trăi. ''
                                                                   Nicolae Iorga

03.10.2011

Viață sau ...

"  Viață sau iubire? Într o epocă a micilor vise,  presărată de un timp mort și având gustul simplu al monotoniei viața omului și a pierdut demult ultimul diamant. Oricât am încerca să ne ridicăm privirea din cenușă și să ne ștergem fruntea de praful indiferenței nu reușim decât să mâzgălim și ultima porțiune de inocență și onoare. Omul a decăzut! Și a pierdut conștiința, și a renegat trecutul și a ales moartea, durerea, neîmplinirea și întunericul. Pomul vieții s a transformat în pământ, iar anii săi s au pierdut printre amintirile neînsemnate ale muritorilor. Ne am schimbat armura în hainele unui cerșetor, am străpuns cu răutate ultima zvâcnire a inimii și ne am blestemat propriul destin. Ochii noștri au căpătat umbra acestui întuneric nemărginit, dând naștere doar lacrimilor pline de răzbunare și egoism. Râsul, zâmbetul, lacrimile, toate s au transformat în uneltele îngerului întunecat. Au sosit vremurile în care adevărul și a pierdut coroana în dauna măștilor, a minciunii și urii. Din râul acesta infinit de răutate le am împărtășit tuturor stropul păcătului, am pângărit sufletele copiilor și nu le am oferit decât moartea. În lipsa iubirii am ales viața... Am ales efemeritatea în locul nemuririi, am ales banalul, am ales ura, am ales singurătatea, am ales păcatul. Când oare iubirea, mila, lacrimile, dorul , adevărul, munca au devenit o rușine pentru muritori? Din păcate în acest ocean plin de nebunie, nimeni nu are puterea de a și striga vinovăția, niciunul nu și poate înfrânge lașitatea și rușinea. Sufletele voastre se vor stinge într o groapă comună, într o mediocritate grotească, fără strop de respect și onoare. Te mai poți numi om ? Ce rost au cuvintele tale dacă întotdeauna nu  reușești să le inspiri viață, ci doar se nasc și se izbesc de realitatea ta. Vă ridicați singuri statui și de fiecare dată nu reușiți decât să vă luitruiți masca hidoasă. Mi e teamă că n spatele unui copil se poate afla un monstru, că n înăuntrul celui de lângă tine crește doar pomul răzbunării, că n schimbul cuvintelor și a privirii inocente voi primi doar răutatea voastră. Trăiesc într o lume de porțelan, o lume a măștilor negre, universul muritorilor de azi. Sunt singur, mereu căutând în spatele sufletelor de hârtie și a privirilor flăcăra nemuririi, dar găsind de fiecare dată în interiorul muritorilor  o inimă neagră și un suflet adormit de sunetul grotesc al sângelui infectat. Aleg iubirea, onoarea, curajul, adevărul, mila, lacrimile, dorul , iar restul ce țin de partea întunecată  le las celor care mi le dăruiesc în fiecare secundă, la orice pas și în spatele oricărui cuvânt."


Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons